EVENIMENTE INTERNE
– Preşedinţie
* La invitația Președintelui României, Klaus Iohannis, va avea loc ceremonia publică de semnare a Acordului Politic Național pentru consolidarea parcursului european al României, la care vor participa președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, președintele Uniunii Salvați România, Dan Barna, președintele PRO România, Victor Ponta, și președintele Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac – ora 16:00, la Palatul Cotroceni, Sala Unirii
– Manifestări organizate de Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene (ian. – iun. 2019)
* Reuniunea ministerială informală a miniștrilor responsabili cu dezvoltarea urbană – ora 9:00, la Palatul Parlamentului, Str. Izvor nr. 2-4, sector 5 (13 – 14 iun.). Organizator: Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice
– Senat
* ora 9:00 – Lucrări în comisiile permanente
* Paris: Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, participă în perioada 13 – 15 iunie, la cea de a 20-a reuniune a Asociației Senatelor din Europa (ASE)
– Camera Deputaţilor
* ora 8:30 – Activităţi în comisiile parlamentare
– Ministere
* Participarea ministrului afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, la deschiderea Programului Diplomatic European (European Diplomatic Program), ediția a 19-a – ora 9:30, la Hotel Athene Palace Hilton
– Apărare, Interne
* Conferinţă de presă prilejuită de lansarea Programului Naţional „Punct de prim ajutor. Fii salvator!”, realizat de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul ministrului Afacerilor Interne – ora 11:00, la sediul LIDL România, Str. Cpt. Av. Alexandru Şerbănescu nr. 58A, etaj 2, Sector 1
– Partide
* Şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD – ora 11:00, în sala grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor
* Baia Mare: Conferinţă de presă organizată de PNL Maramureş – ora 13:00
* Timişoara: Conferinţă de presă organizată de PRO România, filiala Timiş – ora 11:00
– Minorităţi
* Sfântu Gheorghe, jud. Covasna: Turneul de incluziune socială „Despre oameni şi cartofi”, derulat în acest an de Teatrul „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe cu scopul de a identifica şi prezenta problemele comunităţilor rome, dar şi de a sensibiliza opinia publică cu privire la acestea, se va încheia, cu o expoziţie de fotografii realizate pe parcursul acestui proiect. Vernisajul expoziţiei are loc de la ora 17:00, la Centrul de Cultură Arcuş
– Administraţie
* Dezbatere publică pe tema proiectului de hotărâre privind aprobarea instituirii Cotelor municipale pentru finanţarea activităţilor specifice de protejare a patrimoniului cultural naţional mobil şi a Normelor metodologice privind modul de stabilire, vărsare şi gestionare a cotelor instituite, în baza şi cu respectarea Legii 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, organizată de Primăria Capitalei – ora 11:00, la sediul PMB, Bd. Regina Elisabeta, nr.47
– Juridic
* SCA Stoica & Asociaţii, în parteneriat cu Colegiul Juridic Franco – Român de Studii Europene din cadrul Facultății de Drept a Universității București, va organiza conferinţa „Noutăți în dreptul Uniunii Europene – o abordare româno-franceză” – ora 9:00, în Sala Constantin Stoicescu a Facultăţii de Drept, Universitatea Bucureşti
– Organizaţii
* Centrul de Cercetare al Fundaţiei Europene Titulescu organizează lansarea cărții-eveniment, „Mihai Caraman – un spion în Războiul Rece”, semnat Florian Banu și apărut recent la Editura Corint – ora 17:00, la Casa Titulescu, Șos. Kiseleff nr. 47. Invitaţi speciali: g.ral corp de armată (r) Mihai Caraman, fost șef al Serviciului de Informații Externe, jurnalistul Ion Cristoiu, dr. Florian Bichir, publicist, istoricul Florian Banu, autorul volumului, și istoricul Liviu Țăranu, coordonator al Centrului de Cercetare al FET. Moderator: prof.univ.dr. Adrian Năstase, președintele Fundației Europene Titulescu
* Cluj-Napoca: Are loc cel de-al 22-lea Forum European Lab, organizat de Arty Farty şi găzduit de Tranzit House – ora 9:00. Forumul va da cuvântul actorilor culturali, activiștilor, artiștilor, jurnaliștilor și tuturor celor care își propun să își imagineze și să contribuie la viitorul proiectului european. European Lab se va desfășura într-un studio radio cu transmisie live și va propune workshop-uri, master-class-uri și dezbateri pentru a regândi Europa (13 – 14 iun.)
– Economic
* Conferinţă de presă în care este prezentată cea de-a 21 ediție (anuală) a Raportului European al Plăților, realizat de Intrum și în care au fost implicate aproximativ 12.000 de companii respondente la nivel global, din 29 de piețe de activitate, în perioada ianuarie-aprilie 2019 – ora 10:30, la sediul Intrum România, Str. Dinu Vintilă nr. 11
– Social
* Conferință Internațională cu tema „Adaptarea relațiilor industriale la noile forme de muncă” şi workshop internațional despre fenomenul „Gig economy” și despre impactul acestuia în economie și asupra relațiilor de muncă – ora 9:30, Hotel Capitol, Sala Luvru, Cal. Victoriei nr. 29
– Medicină, Sănătate
* Asociația de Podiatrie organizează conferința-dezbatere „Provocări și perspective în implementarea profesiei de podiatru în România”, ocupație recunoscută oficial în țara noastră la finalul anului 2018 – ora 11:00, la Hotel Ramada Parc București, Bd. Poligrafiei, nr. 1, Sala Terra
– Academie
* Sibiu: Institutul de Cercetări Socio-Umane Sibiu organizează prelegerea „Trăsături europene ale culturii medievale românești”, susținută de Academician Ioan-Aurel Pop, Președinte al Academiei Române şi Rector al Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca – ora 17:00, la Biblioteca Institutului de Cercetări Socio-Umane Sibiu, Bd. Victoriei nr. 40
– Învăţământ, Cercetare
* Bacalaureat 2019: evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională
– Mass-Media
* Şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:00, la sediul instituţiei
– Cultură
* Muzeul Municipiului București organizează în cadrul programului „Simpozion de Antropologie Urbană (ediția a V-a)”, simpozionul „Urban, Inc. Mobilitate și Transformări Antropologice” – între orele 9:30-16:30, la Casa Filipescu-Cesianu, Calea Victoriei nr. 151. Printre partenerii media: Radio România Cultural
– Diverse
* Prima licitație de vinuri din România – ora 17:00. Evenimentul Artmark prezintă o colecție de vinuri fine și/sau vechi, majoritatea provenite din celebre zone viticole din Franța și Italia, dar și din Lumea Nouă
– S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie
* Acum 563 de ani (1456) se menţiona, pentru prima dată în documentele din Moldova, termenul de „sluger”, dregător care avea în grijă aprovizionarea cu alimente a curții domnești şi a armatei şi era şeful măcelarilor. Iniţial, a făcut parte din sfatul domnesc, pentru ca mai apoi să decadă treptat ca importanţă