Reintră în circulaţie Trenurile Soarelui

Trenurile Soarelui reintră în circulaţie progresiv, de mâine şi de sâmbătă. Sunt 40 de garnituri care asigură legătura între marile oraşe din ţară, Constanţa şi sudul litoralului, din care 32 de garnituri, adică 16 perechi de trenuri, şi pe relatia Bucureşti-Constanţa. Pentru mâine, se mai găsesc bilete fără loc la câteva trenuri, iar pentru această după-amiază CFR Călători ne anunţă că sunt aproape rezervate toate locurile. Pentru ziua de sâmbătă, încă se mai găsesc bilete. În privinţa duratei de călătorie, pentru trenurile care circulă fără oprire între Bucureşti şi Constanţa, sub două ore, iar din această vară, după ridicarea unor restricţii de viteză, se fac cinci ore pe relaţia Braşov-Bucureşti-Constanţa. Pentru sudul litoralalului, unde este linie simplă neelectrificată, operatorul feroviar a anunţat un grafic de circulaţia adaptat pentru a reduce durata de călătorie. La final, pot să vă mai spun că sunt trenuri aproape pline şi spre staţiunile prahovene – ne-a informat reporterul RRA Alex Lancuzov./gioan

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI -13 iunie