Revin pe şine Trenurile Soarelui. Vor circula către mare, de astăzi şi până în 9 septembrie, tot sezonul estival. Sunt 40 de trenuri care vor asugura zilnic legături din toată ţara cu staţiunile de pe Litoral şi din Delta Dunării. Avem detalii de la Adrian Vlaicu, director de comunicare CFR Călători.
Adrian Vlaicu: Legătura Capitalei cu Litoralul va fi asigurată de 32 de trenuri. Practic, ziua de călătorie spre Litoral începe undeva în jurul orei 3:00 dimineaţa şi se termină târziu, în seară, în jurul orei 20:00. Trenurile de la Bucureşti către Constanţa, cele care merg fără oprire, vor realiza în continuare circa o oră şi 58 de minute. Noutatea este legătura Braşovului cu Litoralul, care se va realiza într-un timp mult mai scurt decât de obicei, asta însemnând în aproximativ cinci ore.
Realizator: Pentru Delta Dunării, zilnic va circula un tren dus-întors între Bucureşti şi Tulcea./atataru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 iunie