LE MONDE: Dacian Cioloş, candidat în locul Nathaliei Loiseau la preşedinţia liberalilor europeni

Fostul prim-ministru român este vizat pentru şefia celui de-al treilea grup din Parlamentul European, după retragerea fostei ministre franceze ca urmare a atacurilor sale verbale la adresa unor colegi

 

LE MONDE (Franţa), 17 iunie 2019 – Se numeşte Dacian Cioloş, are un impresionant curriculum vitae şi este noul candidat susţinut de preşedintele Macron şi apropiaţii săi pentru preşedinţia grupului liberalilor europeni. Cel pe care site-ul de informaţii Politico îl califică deja drept „Emmanuel Macron-ul român” a confirmat, luni 17 iunie, că vizează şefia ex-alianţei democraţilor şi liberalilor pentru Europa, rebotezată „Înnoim Europa” săptămâna trecută, la presiunile Parisului.

Cvasi-sinuciderea politică a Nathaliei Loiseau, care se afla în fruntea listei Înnoirii, este cea care i-a deschis această cale. Comentariile făcute de fosta ministră în guvernul Philippe, inclusiv la adresa propriei familii politice, au descalificat-o pentru postul care necesită moderaţie şi calitatea de a şti să asculţi. Mai ales, fiind vorba de Înnoim Europa, formaţiune de centru constituită din numeroase partide fără o mare coeziune politică.

Eurodeputaţii pro-liber-schimb din nordul Europei, care se opun intervenţiei statului în economie, erau neliniştiţi în ultimele zile de plecarea unui număr de 20 de aleşi dintr-o dată, de pe lista Renew. „Ei nu doresc ca grupul să fie pilotat de la Elysée”, spunea o sursă parlamentară.

Premier al României între 2015 şi 2017, dl Cioloş a fost de asemenea comisar european al Agriculturii şi dezvoltării durabile, în era Barroso (2010-2014). Foarte apropiat de Michel Barnier, negociatorul-şef al UE pentru Brexit, el este agronom de profesie şi şi-a făcut o parte din studii în Franţa. Ex-aliat al conservatorilor europeni, de curând s-a apropiat de centru.

 

Reunirea fragmentelor

 

Dacian Cioloş, care şi-a petrecut ultimele zile la telefon în încercarea de a-i convinge pe conducătorii partidelor componente ale Renew Europe, ştie în orice caz că principala miză, mai ales după episodul Loiseau, este reunirea fragmentelor şi dotarea formaţiunii paneuropene cu o coloană vertebrală puternică. „Eu sunt perfect conştient de faptul că grupul va fi cu atât mai puternic cu cât este constituit dintr-un număr mare de aleşi (106 în prezent), dar şi prin coerenţa sa. Am intenţia să lucrez în special asupra acestui aspect”, a declarat el luni dimineaţa.

Va reuşi să convingă? Din punct de vedere strict aritmetic, românul ar trebui să poată conta pe cele 21 de voci ale aleşilor Reînnoirii şi pe aproape 30 de reprezentanţi ai Estului european. Perntru a-şi asigura o majoritate confortabilă, dl Cioloş ar mai trebui să convingă cel puţin încă o duzină de eurodeputaţi. Partida ar putea fi disputată: vineri, suedezul Frederick Federley continua să afirme că el „rămâne în cursă” şi, luni dimineaţa, olandeza Sophie In’t Veld afirma că „este candidată”. Votul ar trebui să aibă loc miercuri.

Dacă dl Cioloş va fi confirmat în locul Nathaliei Loiseau, Renew Europe va avea în fruntea sa un om politic recunoscut şi un expert în probleme agricole. Ceea ce va fi foarte util atunci când, în lunile următoare, va reveni pe agendă negocierea bugetului politicii agricole comune pentru perioada 2021-2027. La Bruxelles, va rămâne totuşi în amintiri, neîndoielnic pentru mult timp, eşecul preşedintelui Macron de a prelua controlul asupra unei formaţiuni care îi fusese promisă, având în vedere performanţele listei Rennaissance la scrutinul european.

Cécile Ducourtieux

Traducerea: Adriana Buzoianu