Într-o societate profund consumeristă, specialiștii consideră că nu e important ce lucrezi, ci cum lucrezi. La școală mulți învățăm ce ni se predă, alții, mai isteți, învață cum să practice ce ni se predă. Cei din urmă învață procesul de practică, adaptabilitatea și creativitatea, cei dintâi doar învățătura sau informația.
În opinia psihologului Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii, în vremurile străvechi, munca era un privilegiu de a-ți cunoaște ființa și de a ajuta comunitatea, tribul sau familia, iar în vremurile noastre, din cauza faptului că nu mai știm cum să lucrăm, nu ne mai cunoaștem, respectiv nu ne mai ajutăm, nici pe noi, nici comunitatea, nici familia; și asta din cauză că, de cele mai multe ori, nu avem o direcție a muncii noastre, pentru că nu îi cunoaștem mecanismul de funcționare.
“Ca să învățăm cum să lucrăm, e nevoie să știm anumite legi umane. Nu cele de bun simţ, care ni s-au tot băgat în cap, ci cele de funcționalitate umană. Legile umane sunt în manualele sacre, în toate religiile și arată înalta posibilitate de comportament a omului. Astfel, vedem că azi, în loc să ne comportăm cu Iubire într-un Job, ajutându-ne unii pe alții, învățând unii de la alții, noi urmăm doar Interesul – că așa e fashion, la modă și că așa e în Business. Direcția e la fel de bună, precum laptele nefiert la frigider. Joburile se deschid, sunt din ce în ce mai multe, pentru că oamenii se închid. Orice job are omul, dacă o face doar in interes, îl va plictisi, dacă îl face pentru o anume virtute interioară, atunci îl va energiza constant”, explică psihologul Alexandru Pleșea.
8 lucruri care ne învață cum să lucrăm mai bine și, mai ales, să ne simți bine făcând-o
1. Nu gândi despre o sarcină de muncă că e grea sau ușoară, ci doar caută să mergi mai mult în profunzimea ei – să o faci cât de bine poți.
2. Creează un ritual de începere și de terminare a zilei de lucru. Ex: cuvinte sacre, rugăciune, cântare, privitul soarelui, îmbrățișare, recunoștință pentru cineva etc.
3. Oprește mintea care pleacă în altă parte, ține atenția doar pe ce ai în față ta, orice lucrezi. Planurile le faci după muncă sau pentru realizare seară înainte să închizi ochii.
4. Simte-te pe tine în tine, când lucrezi. Prin asta vei transformă fiecare mândrie personală sau vanitate în demnitate și smerenie.
5. Orice muncești, învață prin muncă disciplina, cu suferință ei cu tot.
6. Ce muncești nu este cine ești (toată știința actuală zice pe dos, treaba lor)
7. Nu trebuie să iubești ce muncești, trebuie să știi că o faci în timp ce o faci. Dacă îți vezi mintea gândind, emoția lucrând sau mâinile făcând, atunci vezi realitatea muncii tale, aici începe drumul spre virtute.
8. Prin muncă ai șansa să crești că om, enorm. Doar dacă vrei direcția asta. Orice muncești are sens, doar dacă înveți ceva din ea. Cu cât înveți acum, cu atât vei învața în viitor.