Blocul Partidelor Democrate, alianţa electorală a guvernului condus de Petru Groza, era format din Partidul Comunist, Partidul Social-Democrat, Frontul Plugarilor, Partidul Liberal-Tătărescu, Partidul Ţărănesc- Anton Alexandrescu şi Uniunea Patrioţilor · semnul electoral al BPD era „Soarele” · partidele democratice importante erau Naţional Liberal, Naţional Ţărănesc şi Partidul Social-Democrat Independent · guvernul a promulgat o nouă lege electorală care a extins dreptul la vot pentru toţi cetăţenii cu vârsta de peste 21 de ani şi pentru femei · campania electorală a fost neprincipială şi agresivă · din motive neexplicate, rezultatul alegerilor a fost anunţat cu 48 de ore întârziere · guvernul a anunţat că BPD are 79% din voturi, adică 378 de mandate în Parlament, dintr-un total de 414 · diplomaţii şi corespondenţii de presă occidentali au afirmat că rezultatelele alegerilor au fost falsificate.
Dan Amedeo Lăzărescu (1918-2002), licențiat al Facultății de Drept, a fost ziarist, scriitor și traducător din limba engleză. Încă din perioada interbelică era membru al Partidului Național Liberal, din convingere și dintr-o tradiție de familie. În 1946 era redactor la ziarul oficial al partidului, Liberalul, și era cunoscut în toate cercurile elitei politice. Avea să fie deținut politic în perioada 1957-1964.
„Propaganda electorală a fost foarte mult împiedicată de comunişti. Au fost atacuri, răniri, ucideri, arestări arbitrare, în sfârşit… Şi după ce se pregătise totul pentru ca guvernul să obţină o largă majoritate, spre marea surprindere a guvernului alegerile au fost câştigate neoficial de către ţărănişti! După toate calculele făcute pe baza declaraţiilor şefilor de organizaţii şi proceselor verbale, ţărăniştii ar fi avut 60 şi 70%, liberalii circa 10%, Titel Petrescu 3-4%, MADOSZ-ul – adică organizaţia comunistă maghiară – 9%, asta s-a respectat, iar guvernul 10, maximum 15%. Cu toate fraudele excepţionale!
Rezultatul acesta a derutat total guvernul, aşa încât a ezitat vreme de trei zile cu publicarea rezultatelor: nu ştia exact ce rezultate să dea! Recunoştea la un moment dat că în câteva judeţe din Ardeal ţărăniştii au ieşit cu mari majorităţi. Atuncea noi, la Liberalul, care şedeam zi şi noapte, am publicat o notă după care spuneam: <Întârzierea publicării rezultatelor alegerilor se datoreşte faptului că n-au sosit încă rezultatele din colonii>, adică din Insula Șerpilor pe care n-o cedase încă Ana Pauker, n-a îndrăznit, cât timp a fost regele Mihai, s-o cedeze ruşilor. În sfârşit, după cum am aflat ulterior, guvernul, în situaţia în care se afla, a comunicat rezultatele exacte la Moscova şi a întrebat ce să facă. Şi Stalin a dat răspunsul: <Sunteţi proşti! Inversaţi, pur şi simplu rezultatele!> Şi-atuncea în sfârşit s-au dat rezultatele falsificate, guvernul a obţinut 70%, MADOSZ-ul a rămas cu 9% şi cu 33 de deputaţi, ţărăniştii au avut, nu ştiu, 8%-9%, cu 34 deputaţi, liberalii 3 sau 4%, cu 3 deputaţi – Ionel Pleşa la Dolj, Romniceanu la Galaţi şi Costache Pillat la Botoşani – unde ţărăniştii au avut două mandate. Și aşa s-au făcut aceste alegeri falsificate…
M-aţi întrebat dacă am candidat: da. Când trebuiau depuse candidaturile – adică prin luna august sau septembrie, nu mai ţin minte – m-a chemat la Clubul Liberal profesorul Gheorghe Brătianu care mi-a spus: <Dragă domnule Lăzărescu, am să-ţi cer să-mi faci o mare favoare, să candidezi înaintea mea pe lista liberală.> El a vrut să candideze ultimul, erau 31 de locuri pe lista liberală a capitalei, la Camera Deputaţilor. Senatul fusese desfiinţat, cu toate protestele noastre. Cap de listă era Dinu Brătianu, al doilea era doctor Costinescu, şeful capitalei, a treia era Pia Alimănişteanu, sora lui Dinu Brătianu şi soţia lui Alexandru Alimănişteanu şi fiica lui Ion C. Brătianu. Era Patriciu Popescu, era trecut pe listă, al 16-lea, iar eu eram al 30-lea – eram cel mai tânăr candidat, aveam 27 de ani – şi pe urmă urmă Gheorghe Brătianu, a cărui posibilitate de a se prezenta fusese contestată pentru că fusese acuzat că fusese voluntar împotriva Uniunii Sovietelor. Acuzaţie care i se adusese şi lui Mihalache, dar în cazul lui Mihalache se dovedise că, într-adevăr, fusese voluntar pentru că depăşise vârsta – era maior – de a fi mobilizat. Pe când Gheorghe Brătianu era în termen, ca ofiţer şi a fost mobilizat în mod firesc, a fost căpitan şi pe urmă maior de artilerie, aghiotant al generalului Racoviţă pe front. Aşa că Gheorghe Brătianu a putut în cele din urmă să candideze, iar Mihalache n-a candidat şi-atunci în locul lui a candidat Niculina Mihalache, soţia lui, întrucât şi femeile se puteau alege.
Rezultatul acesta a decepţionat total pe toţi oamenii serioşi din România şi, ceea ce este mai teribil, îndată ce s-au publicat rezultatele – integral falsificate, asta nu trebuie uitat niciodată! – pe baza acestor alegeri integral falsificate s-a creat posibilitatea juridică a României de a fi reprezentată în străinătate. Pe baza unor alegeri falsificate! Până astăzi, reputaţia României se bazează pe aceste alegeri integral falsificate!
Care a fost reacţia populaţiei?
N-a mai fost nici o reacţie! Poporul român nu reacţionează… Însă a fost un spectacol degradant, că foarte mulţi aşa-zişi intelectuali au felicitat guvernul, România, pentru rezultatele obţinute. Ce-i mai grav e că şi din străinătate. […] Îndată după aceste alegeri s-a pus problema dacă puţinii deputaţi tărănişti, 34, şi liberali, 3, vor participa sau nu la şedinţele Parlamentului. S-a hotărât să nu participe.
După care, s-a hotărât deschiderea Parlamentului la data de 1 decembrie 1946. Doctorul Bercovici m-a rugat să asist la deschiderea Parlamentului. Şi m-am dus acolo la ora 9, în hol, la Dealul Mitropoliei. În hol, înainte de intrarea în sală era Groza în frac, cu joben, în sfârşit, şi cu Zăroni în haine naţionale foarte albe, foarte frumoase. Şi se plimba foarte enervat că nu ştia dacă vine sau nu regele. Fixase la ora 9 şi regele nu venea! Şi discuta, spunea prostii, discuta cu nişte ziarişti unguri în ungureşte, pe urmă… nişte ziarişti francezi – mi se pare că m-a rugat să fac pe translatorul, nu-mi mai aduc aminte; mă cunoştea foarte puţin – dar era foarte enervat. Şi asta a durat aproape două ore.
Regele mi-a spus pe urmă că el hotărâse să nu se prezinte. Şi consultase pe reprezentanţii Angliei şi Americii la Bucureşti. Care i-au spus că nu pot să-i dea nici un fel de sfat. Dar se pare că i-au dat sfatul să se prezinte, ca să nu creeze o prăpastie între el şi guvern. Şi, în sfârşit, pe la ora 11, când Groza era mai enervat ca oricând – eu vorbeam cu Zăroni – vine şeful Protocolului Palatului, comandorul Gabi Mircescu, care îi spune: <Domnule prim-ministru, cortegiul regal a plecat din curtea Palatului şi-ntr-o jumătate de oră va fi aici>. Zăroni şi-a făcut vânt cu jobenul şi a spus ziariştilor: <Acuma, în sfârşit, pot să vă spun: până acuma, dintre cele trei pistoale care conduc un stat n-au funcţionat decât două, eu, ca şef al puterii executive şi puterea judecătorească, puterea legislativă n-a funcţionat şi pistolul regal abia acuma hotărăşte să funcţioneze…> Ei, prostii din astea!
Într-adevăr, soseşte cortegiul, Majestatea Sa regele alb la faţă, impozant cum el era, alături de el noul ministru de război – că se formase un nou guvern, care înlocuise pe Vasiliu Răşcanu – roşu la faţă, venise cu Divizia <Horea, Cloşca şi Crişan>. Toţi ceilalţi miniştri în frac şi cu joben, până şi Gheorghiu Dej, Voitec, toţi…Tătărăscu. Se intră în sală, eu mă duc în tribuna presei. […]
Ei, regele a vorbit, pas mal, nu-ştiu-ce şi a plecat…”
[Interviu de Mariana Conovici, 1996]
