Tot mai preocupată de escaladarea tensiunilor între SUA şi Iran, presa internaţională acordă totodată atenţie retragerii şefului Pentagonului şi anunţului făcut de preşedintele Trump privind candidatura sa pentru un al doilea mandat la Casa Albă. De asemenea, ziarele străine scriu şi despre noua criptomonedă pe care Facebook o va lansa în anul 2020.
„SUA trimit încă o mie de militari în Orientul Mijlociu”, informează Washington Post şi menţionează că „anunţul a fost făcut la câteva ore după ce Iranul a ameninţat că va depăşi limita pentru uraniul îmbogăţit stabilită prin acordul nuclear convenit în 2015”. „În timp ce SUA şi Iranul se înfruntă, Europa se pomeneşte blocată la mijloc”, constată New York Times. „Liderii europeni vor să păstreze acordul nuclear”, dar pe de o parte „Iranul cere Europei ajutorul pentru a-i uşura suferinţele economice provocate de sancţiuni”, iar pe de alta „SUA doresc ca europenii să li se alăture în presiunile exercitate asupra Teheranului” pentru a accepta renegocierea pactului, explică ziarul new-yorkez. De fapt, exemplificând poziţia mai largă a UE, „Franţa a îndemnat Iranul să se retragă din ameninţările nucleare, dar nu s-a raliat acuzaţiilor SUA conform cărora Teheranul ar fi atacat recent două tancuri petroliere”, scrie EUobserver. Într-o condamnare a presiunii exercitate asupra Iranului de către SUA, China avertizează că „lumea nu trebuie să deschidă Cutia Pandorei în Orientul Mijlociu” şi îndeamnă republica islamică să „acţioneze cu prudenţă”, relatează cotidianul turc Sabah. Totuşi, în pofida situaţiei tensionate din regiune, „Arabia Saudită va insista asupra reducerii producţiei de petrol de către OPEC în al doilea semestru al anului, întrucât indiciile încetinirii cererii de ţiţei la nivel mondial capătă întâietate în faţa ameninţărilor cu războiul şi temerilor legate de perturbarea livrărilor în Orientul Mijlociu” după atacurile asupra tancurilor petroliere, reliefează Wall Street Journal. Iar în editorialul său, Financial Times atenţionează că „În Golf, SUA şi Iranul joacă ruleta nucleară”.
Presa americană comentează şi retragerea candidaturii secretarului interimar al apărării, Patrick Shanahan, în urma unei anchete neobişnuit de lungi a FBI. Decizia „lasă Pentagonul fără un lider permanent în momentul escaladării tensiunilor cu Iranul”, scrie New York Times. Washington Post notează că „mandatul de şase luni în calitate de secretar interimar al apărării al lui Shanahan a fost umbrit de incertitudini” iar acum el va fi înlocuit de Mark Esper, despre care Reuters relatează că este „o persoană respectată în cadrul Pentagonului”.
O altă temă de larg interes pentru ziarele străine este anunţul preşedintelui SUA că va candida pentru încă un mandat la Casa Albă. „Preşedintele Trump a promis să evacueze din SUA ‘milioane’ de imigranţi fără documente, revenind asupra angajamentului din prima săptămână a sa în funcţie, cu mai puţin de 24 de ore înainte de a-şi lansa oficial campania pentru a fi reales în 2020”, rezumă USA Today. Le Monde notează că „Donald Trump îşi lansează campania în Florida, stat-cheie unde a câştigat în faţa lui Hillary Clinton în 2016, pe baza aceloraşi teme” ca în prima sa campanie, începând cu combaterea imigraţiei. Noua campanie prezidenţială a actualului lider american se debarasează de serviciile mai multor agenţii de sondare a opiniei publice, care l-ar fi plasat în frunte pe candidatul democrat Joe Biden în state definitorii, în timp ce dl Trump „a insistat că sondajele sale private îl dau în continuare favorit în statele unde se va da lupta”, scrie The Times. New York Times argumentează că Trump nu este un populist autentic, întrucât „de când a preluat funcţia, i-a favorizat necontenit pe bogaţi în detrimentul membrilor clasei muncitoare, indiferent de culoarea pielii lor”, trădându-i pe cei care l-au adus la putere, şi apreciază că „dacă Trump va fi reales anul viitor, acest lucru ar putea marca sfârşitul experimentului democratic american”. Iar The Guardian conchide: „Vulnerabilul Trump îşi începe campania pentru alegerile din 2020 cu lăudăroşenii şi riposte violente”, căci „preşedintele se confruntă cu o opoziţie coordonată”. Dar, atenţionează ziarul britanic, „este posibil ca istoria să fie de partea lui”.
În epoca reţelelor de socializare, presa internaţională nu putea rata anunţul făcut de Facebook despre lansarea unei criptomonede proprii. „Libra este o monedă electronică ce va permite cumpărarea de bunuri sau transferul de bani la fel de uşor ca un mesaj instantaneu”, fiind „un instrument care se poate adresa mai ales celor excluşi din sistemul bancar, în special în ţările emergente”, explică Le Soir. „Spre deosebire de Bitcoin, Libra va fi susţinută de active ale unor bănci centrale – precum lira sterlină, dolarul şi yenul. Asemenea altor aşa-numite ‘monede stabile’, acest lucru ar trebui să garanteze că valoarea sa nu se modifică dramatic”, explică The Telegraph. Iar Le Figaro ajunge la concluzia că prin noua criptomonedă, Facebook vrea să revoluţioneze sistemul de plăţi, cu obiectivul ambiţios de a transforma „libra” într-o „veritabilă monedă de schimb”./abuzoian