Proiectul noii legi a pensiilor a fost respins de plenul Senatului

Ieri, proiectul noii legi a pensiilor, trimisă Parlamentului de Curtea Constituţională spre reexaminar, a fost respinsă de plenul Senatului, în condiţiile în care mulţi senatori social-democraţi au lipsit, iar opoziţia s-a abţinut de la vot. Decizională în acest caz este însă Camera Deputaţilor, care va supune votului acest document cel mai probabil miercuri – după cum a declarat preşedintele forului Marcel Ciolacu. De altfel, şeful interimar al PSD, Viorica Dăncilă, a dat, ieri, asigurări că actul normativ va fi adoptat săptămâna viitoare. Amintim că legea pensiilor a fost contestată anul trecut la Curtea Constituţională de către PNL şi USR, iar judecătorii au decis la începutul lunii martie că este parţial neconstituţională şi au retrimis-o în parlament. /pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 iunie)