Calendarul evenimentelor, 21 iunie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Preşedinţie

* Bruxelles: Vizita preşedintelui Klaus Iohannis. Din program:

  • ora 10:15 (ora României) – Participare la reuniunea Consiliului European – la sediul Consiliului European, Clădirea Europa
  • ora 13:30 (ora României) – Declarație de presă comună cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker – la Sala de presă, sediul Consiliului European, Clădirea Justus Lipsius

 

– Manifestări organizate de Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene (ian. – iun. 2019)

* Reuniunea anuală a Rețelei de Cooperare Legislativă a Ministerelor Justiției din Statele Membre ale Uniunii Europene – ora 9:00, la Palatul Parlamentului, Str. Izvor nr.2-4, sector 5. Organizator: Ministerul Justiției

* Forum vizând tematica pieței interne – ora 9:00, la Palatul Parlamentului, Str. Izvor nr. 2-4, sector 5. Organizator: Ministerul Economiei

* În cadrul „Iniţiativei pentru dezvoltarea digitală în spaţiul universitar francofon (IDNEUF4)” (18 – 21 iun.), are loc a IV-a Conferință a Miniștrilor pentru învățământul superior din țările francofone – ora 9:00, la Palatul Parlamentului, Sala „I.I.C. Brătianu”, Str. Izvor nr. 2 – 4, sector 5

 

– Ministere

* Conferinţa Romania Blockchain Summit, organizată sub Înaltul patronaj al Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, în parteneriat cu reprezentanţi ai industriei blockchain din România şi cu participarea Observatorului şi forumului UE privind tehnologia blockchain – ora 9:00, la Palatul Parlamentului (21 – 22 iun.)

* Conferinţa „Credinţă şi sănătate în satul românesc”, organizată de Antibiotice Iaşi în colaborare cu Patriarhia Română, la care participă Patriarhul Daniel, ministrul sănătăţii, Sorina Pintea şi directorul general al Antibiotice Iaşi, Ioan Nani – ora 9:30, la Palatul Patriarhiei, Aula Magna Teoctist Patriarhul

* Primirea de către ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a ambasadorului agreat al Republicii Finlanda în România, Marjut Akola, în vederea prezentării copiilor scrisorilor de acreditare – ora 14:00, la sediul MAE

* Primirea de către ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a ministrului învățământului superior și cercetării științifice din Republica Tunisiană, Slim Khalbous – la sediul MAE

– Partide

* Fălticeni: Conferinţă de presă organizată de PRO România, filiala Suceava – ora 9:00

* Râmnicu Vâlcea: Conferinţă de presă organizată de PRO România, filiala Vâlcea – ora 11:00

* Timişoara: Conferinţă de presă organizată de PNL Timiş – ora 12:00

 

– Administraţie

* Floreşti, jud. Cluj: Achiziţionarea şi predarea către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă Cluj a unei ambulanţe de prim-ajutor medical în valoare de peste un milion de lei, realizată din fondurile Primăriei Floreşti, dotată şi echipată adecvat, precum şi a unei autospeciale de stins incendii, dotată şi echipată corespunzător – ora 10:00, la staţia ISU Floreşti

* Vaslui: Conferinţa de lansare pentru proiectele „Extindere unitate de primiri urgente şi realizare Heliport” şi „Reabilitare, modernizare şi dotare Şcoala Profesională Specială Sfânta Ecaterina, Huşi” – ora 11:00, la Consiliul Judeţean Vaslui, sala Ştefan cel Mare

 

– Juridic

* Masa rotundă cu tema „Impactul legislației europene asupra profesiei de avocat. Colaborarea, în exercitarea profesiei de avocat, în Uniunea Europeană și în afara acesteia” – ora 9:30, la Grand Hotel J.W. Marriott, Salonul D. La eveniment vor participa avocaţi din barourile din jurisdicția Curții de Apel București, alături de avocați români și străini

 

– Organizaţii

* Conferinţa „Trans în România – oameni, nu ideologie”, organizată de Asociaţia ACCEPT cu sprijinul Fundaţiei Friedrich Nauman – ora 9:30, Park Inn by Radisson, Str. Luterană nr 2 – 4, sector 1

* Asociaţia Pro Democraţia (APD) organizează dezbaterea „Şi eu votez” – ora 10:00, la Spaţiul Public European, Str. Vasile Lascăr nr. 31. Participă reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale şi ai partidelor politice parlamentare, precum şi reprezentanţi din societatea civilă

* Cluj-Napoca: Are loc „ONG Expo, ediția 2019”, un eveniment organizat de Clubul Francofon de Afaceri din Cluj, în parteneriat cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca și Asociația pentru Relații Comunitare pentru sectorul neguvernamental, care doreşte să crească vizibilitatea ONG-urilor, cu scopul de a atrage noi resurse, voluntari și sponsorizări – ora 10:00, la Iulius Mall, Str. Alexandru Vaida Voevod nr. 53 B

 

– Economic

* Mamaia, jud. Constanţa: Camera de Comerţ Industrie Navigaţie şi Agricultură Constanţa organizează „Balul Oamenilor de Afaceri din Constanţa” – ediţia a V-a – ora 19:00, la Grand Ballroom DEL MAR

 

– Medicină, Sănătate

* Conferinţă de presă în care sunt prezentate cazurile unor pacienţi cu tumori cerebrale care au câştigat în instanţă dreptul la tratament gratuit – ora 10:00, la sediul Alianței Pacienților Cronici din România – APCR – în Str. Thomas Masaryk nr. 3, ap. 2. Participă Cezar Irimia – preşedinte APCR, conf. univ. dr. av. Dan Cimpoeru, pacienţi

* Conferinţa Medicală „Zilele Medicale ale Spitalului Clinic de Urgenţă Sf. Ioan” – ora 10:00, la Hotel Novotel. Conferinţa este structurată în 2 zile de sesiuni interactive interdisciplinare ce abordează subiecte de actualitate din urologie, chirurgie generală, medicină internă şi cardiologie, nefrologie şi dializă, gastroenterologie, ortopedie-traumatologie

* Băile Herculane, jud. Caraș-Severin: Are loc a VIII-a ediție „Stresul, Anxietatea, Depresia – La ce pot duce netratate, ce maschează și ce ascund?” (S.A.D) (21 – 22 iun.)

 

– Învăţământ, Cercetare

* Dr. Read Schuchardt, profesor de comunicare la Wheaton College, Illinois, SUA susţine conferinţa în limba engleză, cu tema „Cele şapte păcate ale vieţii virtuale” – ora 18:30, la Casa Filipescu-Cesianu. Amfitrionul evenimentului este actorul Silviu Man

* Jud. Suceava şi Iaşi: Se desfăşoară proiectul „Excursie tematică pentru profesori și elevi români din Republica Moldova, în special din regiunea UTA Găgăuzia”, în județele Suceava și Iași,  în perioada 21-23 iunie. Proiectul se încadrează în Programul de Educație „Apostol Mărgărit”, din Planul de activități al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni pentru anul 2019

* Timişoara: Școala Doctorală a Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara, Centrul European de Studii și Cercetări Juridice și Fundația Universității de Vest organizează Conferința Internațională a Doctoranzilor în Drept – ediția a XI-a – ora 9:00, la Sala de Conferinţe, Bd. Eroilor de la Tisa nr. 9A

 

– Arheologie

* Gumelnița, Olteniţa, jud. Călăraşi: Muzeul Municipiului București, Institutul Național al Patrimoniului și Muzeul Civilizației Gumelnița-Oltenița, organizează „Ziua Porților Deschise” la șantierul arheologic Gumelnița – ora 10:00

 

– Istorie

* Institutul „Frații Golescu” pentru românii din străinătate, în parteneriat cu Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina organizează, conferința „Banat&Timoc” – ora 18:00, la Sala „Podul Mogoșoaiei”, din Calea Victoriei nr. 120, Curtea „Green Hours”. Conferința face parte din seria de manifestări dedicate teritoriilor cu populație românească, pentru care idealul unității naționale a rămas un vis neîmplinit. Vor conferenția domnii istorici: Dr. Alexandru Ghișa, Dr. Claudiu Turcitu și Dr.Robert Stănciugel. Moderatorul manifestării va fi dr. Mihai Nicolae – președintele Institutului Frații Golescu

 

– Cultură

* Are loc spectacolul „Hooray for Hollywood” cu Orchestra Naţională Radio, ce va fi dirijat de József Horváth – ora 19:00, la Sala Radio. „Hooray for Hollywood” cuprinde celebre coloane sonore din filme: „Titanic”, „Game of Thrones”, „Amelie”, „Lista lui Schindler”, „Cinema Paradiso”

* Festivalul Internaţional de Folclor „Muzici şi Tradiţii în Bucureşti”: arta populară, tradiţiile autentice, spectacole de folclor – ora 10:00, în Parcul Izvor (21– 23 iun.). Parada costumelor populare are loc de la ora 15:00, pe traseul Piața George Enescu (Ateneul Român) – Calea Victoriei – Cercul Militar – Bd. Regina Elisabeta – Strada Schitu Măgureanu – Pod Izvor – Parc Izvor

* Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează un spectacol de dansuri tradiţionale greceşti susţinut de ansamblul „Clubul Cultural din Servia Ta Kastra” – ora 14:00, Şos. Kiseleff nr. 28-30, sector 1

* Spectacolul „Life – Dance Soul / Spiritul Dansului”, interpretat de trupa „Zheijang Song & Dance Theatre” – ora 19:00, la Teatrul Bulandra, sala Liviu Ciulei

* „Retro Music Festival” are loc la Complexul Romexpo. Cele trei zile de festival vor include, înaintea concertelor zilnice, o serie de activităţi conexe, dedicate întregii familii. În parcarea C vor fi organizate ateliere creative pentru copii, concursuri de muzică şi dansuri specifice perioadei ’80 – ’90 (21 – 23 iun.)

* „TIFF Unlimited – muzică şi filme sub clar de lună” – concerte şi proiecţii ale filmelor participante la Festivalul Internaţional de Film Transilvania – ora 20:00, la Verde Stop Arena (21 – 23 iun.)

* Alba Iulia: Are loc Sărbătoarea muzicii – în Piața Cetății

* Constanţa: În cadrul Festivalului Internaţional de Teatru „Miturile Cetăţii”, aflat în acest an la cea de-a IV-a ediţie, TNB prezintă spectacolul-concert „Săftița” (Balkanic Project by Marius Mihalache) – ora 21:30, în Piaţa Ovidiu

* Galaţi: Centrul Cultural Dunărea de Jos Galaţi organizează, în perioada 21 – 23 iunie, Festivalul „Iei la Dunărea de Jos- PoveştIE”, şi Târgul Meşterilor Populari. Târgul Meşterilor Populari este un proiect derulat în cadrul Programului „Pământ şi Suflet”, eveniment ce reuneşte şi în acest an meşteri populari şi artizani din cele mai importante zone etnofolclorice: Ilfov, Prahova, Vrancea, Iaşi, Suceava, Argeş, Neamţ, Brăila, Maramureş, Republica Moldova şi Galaţi

* Jud. Gorj: Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” organizează deschiderea Sezonului România – Franța 2019 din cadrul Atelierelor Brâncuși – ora 14:00, la Muzeul Arhitecturii Populare de la Curtișoara. Manifestarea se desfășoară în parteneriat cu Castel Coucou din Forbach – Franța, Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” și Institutul Cultural Român

* Luncani, jud. Cluj: Festivalul „Elementum”, primul festival dedicat familiilor din România, indiferent de vârsta membrilor săi – la Complex Lac Luncani (21 – 23 iun.)

* Satu Mare: Samfest Jazz International revine cu a XI-a ediție, la Turnul Pompierilor, un loc de referință al municipiului Satu Mare (21 – 23 iun.)

* Sibiu: Are loc o conferinţă de presă în cadrul Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (14 – 23 iun.) – ora 10:00, la sediul Forumului Democrat al Germanilor, Sala Oglinzilor, Str. General Magheru nr. 1-3

* Sibiu: Biblioteca Judeţeană Astra Sibiu organizează concertul „Un american la Paris. Un poem pentru orchestră de jazz”, susţinut de cvartetul din care fac parte Ciprian Dancu – clarinet, Anca Preda – pian, Adrian Adam – contrabas şi Gabi Barani – percuţie – ora 19:00, la Sala Festivă a Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu, Str. George Bariţiu nr. 5, Corp A, et. 2. Evenimentul face parte din proiectul „4 Anotimpuri”, organizat de Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Timişoara: Filarmonica Banatul prezintă un concert cu lucrări ale vienezului-timișorean de adopție Franz Limmer (1808-1857) – ora 19:00, la Sala Capitol din Timișoara. Filarmonica Banatul este dirijată de Franz Metz. De la ora 17:30, are loc lansarea cărţii „Nostimade muzicale”, a lui Johnny Bota – în Foaier, etaj, Sala Capitol. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Timişoara

* Timişoara: Arnaud Rebotini, nume consacrat al muzicii electronice franceze, va fi cap de afiș la Sărbătoarea Muzicii de la Timișoara, eveniment organizat de Institutul Francez din Timișoara (21 – 23 iun.) Sărbătoarea continuă a doua zi cu DJ Ivan Smagghe, un artist emblematic al muzicii electronice franceze și cu Yan Wagner, reprezentant al noii generații emergente. Din programul manifestării:

  • ora 21:00 – D’arc pe mal – Pod Mitropolit Andrei Saguna (21 – 22 iun.)
  • ora 22:00 – Aethernativ – Str. Mărășești nr. 14 (22 – 23 iun.)

* Tulcea: „Pelicam – Festivalul Internaţional de Film despre Mediu şi Oameni” (20 – 23 iun.) – la Centrul Cultural „Jean Bart”, Muzeul Avramide, Piaţa Civică şi malul lacului Ciuperca (Pelicamp – campingul festivalului). Documentarul „The Human Element” / „Elementul uman”, va deschide astăzi oficial festivalul Pelicam, fiind proiectat în premieră naţională de la ora 20:00, la Centrul Cultural „Jean Bart”

* Cernăuţi: Cea de-a IV-a ediție a mesei rotunde internaționale „Eminescu în limbile lumii. Traduceri, receptare critică și academică”, organizată de Lectoratul de limbă română, împreună cu Centrul de Studii Românești din cadrul Universității Naționale „Yuriy Fedkovych” din Cernăuți – ora 10:00, în Sala Verde a Universității din Cernăuți, Bankova nr. 1

* Chișinău/ Râmnicu Vâlcea/ Târgu Mureș: Se desfăşoară ediția cu numărul 23 a Festivalului Filmului European (21 – 23 iun.)

* New York: Are loc evenimentul intitulat „Poetry 4X4” / „Poezie 4X4”, o inițiativă a Institutului Cultural Român din New York, devenită realitate datorită parteneriatului cu asociația americană Bowery Poetry și, pentru componenta bucureșteană, cu Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) (21- 24 iun., la New York, în hub-urile Berl’s Poetry Shop, Bowery Poetry Club, și The Poetry Project şi 28 iun. – 2 iul., la Bucureşti în Grădina MNLR, la Tramvaiul 26 și la Green Hours Jazz Cafe)

* Varșovia: Jurnalistul și scriitorul Filip Florian este invitatul celei de-a VII-a ediții a „Big Book Festival”, cel mai important eveniment literar al capitalei poloneze (21 – 23 iun.)

 

– Sport

* Jud. Buzău: Asociația montană Jnepenii organizează cea de-a V-a ediție a „Trofeului Jnepenilor”, competiție sportivă adresată tuturor iubitorilor de natură. Trofeul Jnepenilor se desfășoară în jurul satului Vadu Oii, și este prima etapă din Campionatului Național de Turism Sportiv „Ștafeta Munților” 2019. Evenimentul cuprinde o gamă variată de activități în aer liber și de grup, competiția având mai multe probe: raid montan, orientare sportivă, cunoștințe teoretice, escaladă pe stâncă și probă culturală, de creativitate (21 – 23 iun.)

* Jud. Ilfov: Echipele din Liga I se pregătesc pentru noul sezon competiţional: meci amical Academica Clinceni – Chindia Târgovişte – ora 10:30, pe Stadionul Clinceni, Arena 1

* Belarus: A II-a ediţie a Jocurilor europene de la Minsk, la care participă şi România cu o delegaţie de 123 de sportivi (21 – 30 iun.)

* Cesena, Italia: Selecţionata României întâlneşte echipa Angliei, în Grupa C a Campionatului European de fotbal Under-21 – ora 19:30, Stadion Dino Manuzzi – Cesena

 

– Diverse

* Peste 40 de colecţionari din toată ţara vin la Târgul de Antichităţi de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român – ora 10:00 (21 – 23 iun.). Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Internaţional

* „VegFest 2019”, primul festival vegan din România: mâncare, muzică, conferinţe, ateliere – la Casa Universitarilor (21 – 23 iun.)

 

– S-a întâmplat într-o zi de 21 iunie

* Cu 147 de ani în urmă (1872) fruntaşii politici români din Transilvania, întruniţi la Blaj, au alcătuit un memoriu în care cereau recunoaşterea limbii române ca a doua limbă oficială în administraţia locală, o nouă lege electorală fără privilegii de clasă şi de castă, autonomia şcolilor confesionale, întrebuinţarea în Universitatea din Cluj şi a limbii române etc. (21.VI/3.VII)

* Acum 98 de ani (1921), la Bucureşti, a avut loc premiera filmului „Ecaterina Teodoroiu”, denumit în presa vremii drept „un episod în jurul Ecaterinei Teodoroiu, fecioara de la Jiu, înscenat cu concursul Armatei”. Filmul, realizat în colaborare cu Societatea Mormintelor Eroilor de Război, îmbină episoade reconstituite, cu Marietta Rareş în rolul Ecaterinei, cu materiale autentice din actualităţile de război, filmate pe front de Serviciul Foto-Cinematografic al Armatei Române. Pelicula a fost regizată de cineastul, regizorul şi operatorul Nicolae Barbelian

* Cu 28 de ani în urmă (1991) ultimul eşalon cu militari sovietici a părăsit Cehoslovacia, încheind astfel acţiunea de repatriere a trupelor sovietice staţionate din 1968 pe teritoriul acestei ţări

* Acum 27 de ani (1992) avea loc proclamarea oficială a canonizării de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a următorilor sfinţi români: Sfântul Cuvios Gherman din Dobrogea (cu data de prăznuire la 29 februarie); Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş (24 aprilie); Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ (30 iunie); Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi (1 iulie); Sfântul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt (2 iulie); Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ – Hozevitul (5 august); Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla (7 august); Sfinţii Martiri Brâncoveni, Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei, şi sfetnicul Ianache (16 august); Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop (13 septembrie); Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul (27 septembrie); Sfinţii Preoţi Mărturisitori Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel (21 octombrie); Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul-Vâlcea (23 noiembrie) şi Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul (18 decembrie)

 

Aniversări – Comemorări

 

– Solstiţiul de vară (ziua cea mai lungă, noaptea cea mai scurtă), începutul verii astronomice – ora 18:54 (ora României)

 

– Sf. Alois de Gonzaga, călugăr (Calendarul Romano-Catolic 2019)

 

– 1888: S-a născut Horia Furtună, poet, dramaturg şi prozator; autorul poeziei „Un suflet nou”, dedicată momentului inaugural al Radiodifuziunii Române (1.XI.1928), poezie citită la microfon de autor; ulterior a fost realizator şi director de programe la SRR (m. 1952). NOTĂ: Dicţionarul cronologic – Literatura română dă ca dată a naşterii 21.VI.1886

 

– 1894: S-a născut Virginia Andreescu-Haret, prima femeie-arhitect din România şi prima femeie din lume care a ajuns la gradul de arhitect inspector general; printre proiectele sale arhitecturale se numără: Palatul Tinerimea Română, Liceele „Dimitrie Cantemir” şi „Gheorghe Şincai” din Bucureşti, Biserica „Sf. Treime” din Bucureşti, primele blocuri din beton armat; nepoata pictorului Ion Andreescu (m. 1962) – 125 de ani

 

– 1909: A murit Vasile Gherman Pop, istoric literar şi poet; autor de poezii mediocre, s-a numărat printre pionierii istoriei literare româneşti, „Conspectul” său (apărut în două volume, în 1875 şi 1876) fiind o primă sinteză informativă cu privire la dezvoltarea culturii şi literaturii noastre de la începuturi până în zilele autorului (n. 1850, la Crasna/Storojineţ, azi în Ucraina) – 110 ani

 

– 1915: S-a născut prozatorul Al.[exandru] I.[ancu] Ştefănescu, cunoscut editor şi publicist al primei etape de dezvoltare literară postbelică (m. 1984)

 

– 1920: S-a născut actorul Puiu Călinescu (m. 1997)

 

– 1922: A murit Take (Dumitru) Ionescu, avocat, publicist şi om politic; iniţial liberal, apoi conservator (din 1886)‚ de mai multe ori ministru şi prim-ministru (1921-1922); orator de excepţie, a dominat timp de patru decenii viaţa parlamentară; ca ministru de externe (1920-1921) a fost iniţiatorul şi creatorul „Micii Înţelegeri”; a susţinut mişcarea naţională din Transilvania, precum şi cauza românilor sud-dunăreni; a desfăşurat, totodată, o intensă activitate ziaristică în ţară şi a fost corespondent al ziarului londonez „Times” (n. 1858)

 

– 1923: S-a născut criticul şi istoricul literar, eseistul şi jurnalistul Eugen Luca (nume real: Jean Leibovici) (m. 1997, la Haifa/Israel)

 

– 1928: S-a născut pictoriţa Elena Greculesi (m. 2016)

 

– 1930: S-a născut geofizicianul Dumitru Enescu; contribuţii semnificative în domeniul seismologiei; membru de onoare al Academiei Române din 2011 (m. 2012)

 

– 1931: S-a născut Ion Baciu, dirijor şi profesor (m. 1995). NOTĂ: Mai multe surse dau naşterea la 21 iulie 1931

 

– 1938: A murit (la Cluj) Béla Páter, inginer agronom de naţionalitate maghiară; cercetări asupra culturii şi valorificării plantelor medicinale, domeniu în care şi-a câştigat un renume internaţional (n. 1860, la Eperjes/Ungaria)

 

– 1942: S-a născut Geo Vasile (numele real: Vasile Gheorghe), italienist, critic literar, scriitor, poet şi traducător

 

– 1943: S-a născut regizorul de teatru şi operă, scriitorul şi profesorul Andrei Şerban; stabilit în SUA din 1975, a pus în scenă spectacole în peste 40 de ţări; în 1990 s-a întors în România şi a fost pentru o scurtă perioadă director al Teatrului Naţional din Bucureşti (1990-1993)

 

– 1951: S-a născut Doru Tufiş, solist vocal, chitarist şi compozitor

 

– 1970: A murit matematicianul Victor Vâlcovici; profesor universitar la Iaşi, Timişoara (primul profesor român de mecanică raţională) şi Bucureşti; a abordat probleme de dinamică stelară, de matematică aplicată şi probleme privind fundamentele mecanicii; considerat creatorul hidrodinamicii şi al aerodinamicii teoretice româneşti; membru titular al Academiei Române din 1965 (n. 1885)

 

– 1974: S-a născut Răzvan Mazilu, coregraf şi dansator – 45 de ani

 

– 1976: A murit compozitorul Alexandru Zavulovici (n. 1889). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 27 iunie 1975

 

– 1982: A murit N.[icolae] I.[oan] Popa, comparatist şi istoric literar; prin întreaga sa activitate a contribuit la afirmarea unei concepţii româneşti de literatură comparată; frate cu dramaturgul Victor Ion Popa (n. 1897). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 22 iulie 1982

 

– 1988: A murit George Ivaşcu, critic şi istoric literar, publicist şi profesor; director al revistei „Contemporanul” (1955-1971) şi redactor-şef al revistei „România literară” (1971-1988) (n. 1911)

 

– 1994: A murit inginerul agronom Amilcar P. Vasiliu; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1900) – 25 de ani

 

– 1999, 21/22: A murit regizorul Iulian Mihu (n. 1926) – 20 de ani

 

– 2008: A murit Victor Iancu, lingvist şi scriitor; a publicat cărţi de lingvistică, dicţionare, lucrări de dialectologie şi folclor, dar şi romane şi piese de teatru (n. 1936)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Minsk: Vizita președintelui georgian, Salome Zurabișvili, în Republica Belarus

 

– Madrid: Regele Felipe VI al Spaniei primeşte vizita prinţului Albert II de Monaco

 

– Geneva: Discurs al secretarului general al ONU, António Guterres, cu ocazia închiderii Conferinţei internaţionale a Organizaţiei Internaţionale a Muncii

 

– Italia: Vizita Papei Francisc la o universitate din Milano, unde va susţine un discurs

 

– Veneția, Italia: Sesiunea plenară a Comisiei de la Veneția (21 – 22 iun.)

 

– Washington: Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, prezintă Raportul anual al Departamentului de Stat privind libertatea religioasă

 

– Berna, Elveția: Reuniunea comună a celor două subcomitete ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), cel pentru Cultură, diversitate și patrimoniu, precum și cel pentru Mass-media și societate informațională

 

– Seul, Coreea de Sud: Declaraţie de presă a raportorului special al ONU pentru drepturile omului în Coreea de Nord, Tomás Ojea Quintana

 

– Georgia: Festivalul internațional de muzică anual de la Tbilisi (21 – 23 iun.)

 

– Paris: Muzicianul britanic, Elton John este decorat de preşedintele francez, Emmanuel Macron cu ocazia Sărbătorii muzicii – la Palatul Elysée

 

– Caracas, Venezuela: Manifestaţie la solicitarea opoziţiei împotriva violării drepturilor omului

 

– Rabat, Maroc: Festivalul de muzică Mawazine, cu participarea DJ-ului şi producătorului muzical francez de muzică house David Guetta (21 – 29 iun.)

– Houdain, Franţa: Inaugurarea staţiei de hidrogen care va alimenta prima linie de autobuze cu hidrogen din Franţa

 

– Bamako, Mali: Marş de protest contra violenţelor din centrul ţării

 

– Clisson, Franţa: Cea de-a 15-a ediţie a Festivalului de muzică Hellfest (21 – 23 iun.)

 

– Paris: Festivalul Solidays (21 – 23 iun.)

 

– Petaluma, California, SUA: Concursul anual pentru desemnarea celui mai urât câine din lume

 

– Egipt: Cupa la fotbal a Naţiunilor Africii 2019 (21 iun. – 19 iul.)

  • Egipt – Zimbabwe – ora 23:00, Cairo Stadium – Cairo, Grupa A

 

– Brazilia: Are loc Cupa America la fotbal (14 iunie – 7 iulie):

  • Uruguay – Japonia – vineri – ora 02:00, Arena do Gremio – Porto Alegre, Grupa C

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Europeană a Muzicii” promovează toate genurile muzicale, precum şi variate forme de expresivitate muzicală. Conceptul de sărbătorire a muzicii, pe parcursul unei zile întregi, a fost iniţiat de muzicianul american Joel Cohen, care a petrecut două sezoane ca producător de programe de radio muzicale pentru Radioul Naţional francez; ideea a fost preluată mai târziu, „Fête de la musique” fiind declarată, în 1982, sărbătoare oficială de ministrul francez al culturii Jack Lang; evenimentul a fost exportat în 1985, ajungând din Franţa în Grecia, la Atena, cu ocazia primei ediţii a Capitalei Culturale Europene; de atunci festivalul s-a extins, devenind un fenomen internaţional

 

– „Ziua Mondială a Hidrografiei”, instituită de Organizaţia Hidrografică Internaţională şi adoptată de Organizaţia Naţiunilor Unite la 29 noiembrie 2005, prin Rezoluţia nr. 60/30. Scopul marcării acestei zile este de a promova o navigaţie în siguranţă pe ape şi în porturi şi de a proteja rezervele marine. Tema pentru acest an este: „Informațiile hidrografice, motor de cunoaștere a mediului marin”

 

– „Ziua Mondială a Umanismului”, sărbătorită, în ultimii ani, exclusiv pe data de 21 iunie; a fost inţiată de Asociţia Umanistă din America încă de la mijlocul anilor ’80 ai secolului XX, fiind sărbătorită în preajma solstiţiului de vară, pentru a marca importanţa răspândirii valorilor pozitive ale umanismului

 

– „Ziua Mondială a Soarelui” coincide cu cea mai lungă zi din an, ziua solstiţiului de vară, ce marchează începutul verii astronomice; lansată de Societatea Internaţională pentru Energie Solară, ziua are drept scop popularizarea posibilităţilor de utilizare a energiei solare; a fost marcată pentru prima oară în România în anul 1997

 

– „Ziua Internaţională a Skateboarding-ului”, instituită în 2004 de Asociaţia Internaţională a Companiilor de Skateboarding – 15 ani

 

– „Ziua Internaţională Yoga”, declarată de Adunarea Generală a ONU printr-o rezoluţie adoptată la 11 decembrie 2014; cererea de stabilire a unei zile pentru celebrarea acestei practici străvechi, care combină exerciţiile fizice cu meditaţia, a fost iniţiată de premierul indian Narendra Modi, fiind aleasă data solstiţiului de vară, o sărbătoare cu o semnificaţie deosebită în multe culturi

 

– 1527: A murit Niccolò Machiavelli, om politic, scriitor şi istoric renascentist italian (n. 1469). NOTĂ: Alte surse (www.online-literature.com) dau ca dată a morţii 22.VI.1527

 

– 1732: S-a născut compozitorul german Johann Christoph Friedrich Bach (m. 1795)

 

– 1850: S-a născut Enrico Cecchetti, balerin şi mim italian; considerat unul dintre marii profesori din istoria dansului (m. 1928)

 

– 1882: S-a născut Rockwell Kent, pictor şi grafician american (m. 1971)

 

– 1884: S-a născut inginerul francez Marcel Schlumberger; promotor al aplicațiilor industriale ale prospecțiunii electrice; a fondat, împreună cu fratele său, François Conrad Schlumberger, Société de Prospection Électrique, din care s-a dezvoltat Schlumberger Limited, cea mai mare companie de prospecțiune petrolieră de pe glob (m. 1953) – 135 de ani

 

– 1891: S-a născut dirijorul german Hermann Scherchen (m. 1966)

 

– 1893: S-a născut Alois Hába, compozitor, teoretician şi pedagog ceh (m. 1973)

 

– 1905: S-a născut Jean-Paul Sartre, filosof existenţialist, scriitor şi critic literar francez; i-a fost atribuit Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1964, pe care a refuzat să-l ridice (m. 1980)

 

– 1908: A murit compozitorul rus Nikolai Rimski-Korsakov (n. 1844). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii inclusiv stilul vechi – 8 iunie 1908

 

– 1914: A murit scriitoarea austriacă Bertha von Suttner; Premiul Nobel pentru Pace pe 1905, prima femeie din istoria Nobel-urilor răsplătită cu acest premiu (n. 1843) – 105 ani

 

– 1921: S-a născut actriţa americană Jane Russell (m. 2011)

 

– 1922: S-a născut actriţa americană Judy Holliday (m. 1965)

 

– 1935: S-a născut scriitoarea franceză Françoise Sagan (m. 2004)

 

– 1940: A murit Jean-Édouard Vuillard, pictor post-impresionist şi desenator francez (n. 1868)

 

– 1944: S-a născut Tony Scott (numele real: Anthony David Scott), regizor de film, producător, actor şi scenarist britanic (m. 2012, s-a aruncat de pe podul Vincent Thomas din San Pedro) – 75 de ani

 

– 1957: S-a născut interpretul italian de muzică uşoară Nino D’Angelo

 

– 1957: A murit fizicianul german Johannes Stark, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1919 (n. 1874)

 

– 2003: A murit George Axelrod, regizor, producător, dramaturg şi scenarist american (n. 1922)

 

– 2003: A murit scriitorul american Leon Uris (devenit foarte cunoscut în 1958, pentru best-seller-ul „Exodus”, tradus, imediat după apariţie, în 50 de limbi), scenarist şi producător de film (n. 1924)

 

– 2017: A murit Iuri Drozdov, legendar spion sovietic, care i-a coordonat multă vreme pe agenţii clandestini de care KGB-ul dispunea în Occident (n. 1925)

 

– 2018: A murit bioeticianul și profesorul american Hugo Tristram (Herman) Engelhardt Jr., unul dintre fondatorii din domeniile bioeticii și filosofiei medicinei (n. 1941) – 1 an