Blocul Partidelor Democrate, alianţa electorală a guvernului condus de Petru Groza, era format din Partidul Comunist, Partidul Social-Democrat, Frontul Plugarilor, Partidul Liberal-Tătărescu, Partidul Ţărănesc- Anton Alexandrescu şi Uniunea Patrioţilor · semnul electoral al BPD era „Soarele” · partidele democratice importante erau Naţional Liberal, Naţional Ţărănesc şi Partidul Social-Democrat Independent · guvernul a promulgat o nouă lege electorală care a extins dreptul la vot pentru toţi cetăţenii cu vârsta de peste 21 de ani şi pentru femei · campania electorală a fost neprincipială şi agresivă · din motive neexplicate, rezultatul alegerilor a fost anunţat cu 48 de ore întârziere · guvernul a anunţat că BPD are 79% din voturi, adică 378 de mandate în Parlament, dintr-un total de 414 · diplomaţii şi corespondenţii de presă occidentali au afirmat că rezultatelele alegerilor au fost falsificate.
În martie 1946, la congresul Partidului Social Democrat s-a desprins gruparea condusă de Titel Petrescu, PSD Independent. Acesta a avut la alegeri candidații pe liste separate, iar ca semn electoral „Fântâna cu cumpănă”. Mira Moscovici, fiica fruntașului socialist Ilie Moscovici, mort în 1943, a rămas în <vechiul> PSD, acela care a mers pe listele Blocului Partidelor Democrate. Ea avea atunci 22 de ani și era secretar adjunct al Organizației PSD București.
„La alegerile din noiembrie ’46, natural, s-a mers în BPD. Titel Petrescu – eu am discutat capitolul acesta cu el – el n-a fost împotrivă de a se merge în front unic. El a spus : <Sunt de acord să merg cu Partidul Comunist, dar nu sunt de acord să merg cu nişte grupuscule care vin cu un vot în plus>. Apărarea Patriotică, Uniunea Patriotică, MADOSZ – care era o mişcare iredentistă şi deplasată în România -, Frontul Plugarilor, toate aceste grupuscule care oscilau în jurul Partidului Comunist şi erau total manipulate de Partidul Comunist veneau fiecare cu câte un vot, erau nereprezentative şi iresponsabile în viaţa politică. Frontul Unic, repet, l-a semnat Titel Petrescu convins că este o mişcare unitară a mişcării muncitoreşti, dar nu a fost de acord cu această varză, cu ghiveciul ăsta nefericit, dar care era un obicei permanent al Partidului Comunist. […]
În ziua votării am realizat ce se întâmplă: circulau nişte camioane cu tineret muncitoresc în special, care mergeau din secţie în secţie cu nişte carnete, legitimaţii de votare improvizate şi se duceau la fiecare secţie de votare şi votau. Câte un camion din secţie în secţie! Şi asta era demagogie inutilă, pentru că nu s-au numărat voturile. Cine spune că s-au numărat şi că aveau fiecare nu ştiu cât este glumă… Au fost distruse urnele, furate, ca în filmele de groază!
Şi a durat câteva zile până când Ministerul de Interne a dat rezultatul votului, pentru că se făcea din birou şi pentru că nici nu ştiau carte! Şi voiau să scoată câte un deputat ici şi colo şi trebuia de calculat câte voturi are, ca să poată să iasă în câte o secţie de votare câte un individ pe care vroiau să-l păstreze din opoziţie, ca să arate că a ieşit ceva. Şi atunci totul s-a făcut din birou – ridicol! Aproape o săptămână a durat calcularea şi recalcularea până s-au dat rezultatele, ceea ce s-a dovedit că era un fals grosolan. Sigur că masa a votat împotriva lor, nu se înfiripase Partidul Comunist, era destul de puţin şi tot BPD-ul… Mai ales că omul când se vedea singur în cabina de votare – s-a văzut şi în democraţia post-decembristă! – omul când este singur ştie el ce face şi nu poţi să-l controlezi cu cine a votat… Nu s-a numărat, asta ştiu precis! Se spune că fiecare a avut nu ştiu cât… Nu s-a numărat nimic, s-au votat urnele şi li s-au adus procesele verbale de la secţie. De altfel, [a spus] un conducător comunist care atunci s-a ocupat de asta şi care pe urmă şi-a dat cu pumnii în cap: <Cum am putut să fiu atât de tâmpit să fac aşa ceva?>, mi-a povestit. Şi era responsabil în Bucureşti de campania electorală – e mort acuma… Mihai Levente.”
[Interviu de Virginia Călin, 1994]
