Televiziunea georgiană Rustavi2 transmite că, în timpul protestelor care au avut loc joi seară, la Tbilisi, au fost rănite sute de persoane, în timp ce autorităţile vorbesc de câteva zeci de răniţi. „Câteva sute de persoane au fost rănite pe Bulevardul Rustaveli, însă nu cunoaştem numărul exact al răniților, deoarece aceştia au fost internaţi în mai multe spitale din oraş” – notează sursa. Medicii susţin că starea pacienților răniţi în confruntările cu poliţia este gravă, mulţi dintre aceştia având plăgi în zona capului şi a membrelor, după ce forţele speciale au dispersat mulţimea folosind gloanţe de cauciuc, gaze lacrimogene şi tunuri de apă. De asemenea, mai mulți protestatari au fost răniţi de gloanţe la nivelul ochilor. Printre răniți se numără și jurnalista Tamar Bagaşvili și cameramanul Levan Melikidze, iar publicaţia Fortuna scrie că o jurnalistă a fost transportată la spital cu o rană provocată de un glonț de cauciuc. Conform datelor preliminare, jurnalista şi-ar fi pierdut ochiul în urma intervenţiei în forţă a poliţiştilor. Potrivit agenţiei Black Sea Press, peste 5.000 de georgieni au protestat, joi seară, în faţa clădirii Parlamentului din Tbilisi, cerând demisia președintelui legislativului, Irakli Kobakidze, a șefului Serviciului de Securitate, Vahtang Gomelauri, și a ministrului de interne, Giorgi Gakharia. Motivul declanşarii protestelor a fost vizita la Tbilisi a unei delegații din Rusia, condusă de deputatul comunist Serghei Gavrilov, care a mers în Georgia la reuniunea Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei (AIO), desfăşurată, joi, în sala de plen a Parlamentului de la Tbilisi. Serghei Gavrilov, care deţine funcţia de președintele al AIO, a deschis ședința de la prezidiul Parlamentului georgian, aşezându-se pe locul preşedintelui legislativului de la Tbilisi şi adresându-se celor prezenţi în limba rusă. Acest gest al politicianului rus a generat proteste din partea partidelor de opoziție şi a societăţii civile din Georgia, câteva mii de persoane manifestând în faţa clădirii Parlamentului de la Tbilisi. Protestatarii au scandat împotriva ocupaţiei ruse şi au cerut demisiile celor responsabili de invitarea unui politician rus în sala de plen a legislativului georgian. Autoritățile de la Tbilisi, însă, au refuzat să dea curs solicitărilor celor câteva mii de oameni din stradă, iar joi seară, protestatarii au încercat să ia cu asalt clădirea Parlamentului. Pentru a dispersa mulţimea revoltată, poliția a folosit gloanțe de cauciuc, tunuri cu apă și gaze lacrimogene, confruntările dintre manifestanţi şi forţele de ordine având loc toată noaptea de joi spre vineri./sdan/sdm2
(www.rustavi2.ge – 21 iunie)