Cea mai mare parte a Europei este afectată de caniculă

Cea mai mare parte a Europei este afectată, zilele acestea, de caniculă, fiind anunţate temperaturi greu de suportat. La noi în ţară, până diseară, este în vigoare o informare de caniculă şi disconfort termic accentuat, în special în zonele joase de relief. Temperatura maximă va urca până la 36 de grade.

În nord-estul Spaniei, mâine ar putea fi 45 de grade, iar în Franţa se vor apropia de 40. Zeci de şcoli din Franţa şi Luxemburg au fost deja închise. În Grecia, autorităţile se tem că vor izbucni numeroase incendii de pădure, din cauza valului de căldură, dar şi a vântului puternic. Ministerul de Externe de la Bucureşti a emis atenţionări de călătorie pentru Grecia şi Italia, unde mai multe regiuni sunt sub cod roşu de caniculă. Pentru mai multe landuri federale din Germania, serviciul de meteorologie a emis o alertă maximă, de gradul 5, pentru incendii de pădure. Şi mai aproape de ţara noastră, în Ungaria, sunt în vigoare atenţionări cu cod portocaliu şi galben de caniculă.

Corespondenţă din Ungaria – Reporter: Emil Groza – În cazul a opt județe din zona de vest și de sud a Ungariei au fost emise atenționări cu cod portocaliu, fiind așteptate temperaturi maxime între 31 și 36 de grade Celsius, celelalte regiuni fiind sub incidența unor atenționări cu cod galben. Atenționări similare au fost în vigoare și în cursul zilei de ieri, specialiștii recomandând consumul de multe lichide și evitarea expunerii îndelungate la soare. Potrivit meteorologilor, după-amiază este așteptat un front rece și este posibil să se înregistreze în anumite zone intensificări ale vântului, descărcări electrice sau căderi de grindină, în cazul mai multor județe din zona de nord-est, de est și de vest a Ungariei, fiind emise și atenționări cu cod galben de furtună./cpodea/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 iunie