Comisia parlamentară specială pentru modificarea legislaţiei electorale a decis ca votul în diaspora să se desfăşoare pe parcursul a trei zile. De asemenea, alegătorii din străinătate care la ora 21:00 – când se închid secţiile – stau la rând pot să voteze în continuare.
Reporter: Andrei Şerban – Parlamentarii din Comisia specială au încheiat cu puțin timp în urmă modificările la prima lege din pachetul de legi electorale. Este vorba de Legea 370 din 2004 pentru alegerea președintelui României. Iată care sunt modificările adoptate astăzi: românii din afara granițelor vor putea vota vineri între orele 12:00 și 21:00, sâmbătă și duminică între orele 7:00 și 21:00.
Trebuie să precizez că acestea sunt orele locale și nu ale României. Parlamentarii din Comisie au mai stabilit şi ce persoane vor mai putea să voteze duminică, după ora 21:00, când se închid urnele. De acum înainte, un membru al secției de votare va stabili care sunt persoanele din secție, dar și din afara ei, de la rândul de persoane care așteaptă să intre în secții și care au venit până la ora 21:00. Tot acest membru al secţiei de votare va monitoriza votul acestor persoane, dar nu mai târziu de ora 24:00.
A fost mărită și indemnizația care se acordă membrilor secție de votare de la 100 la 152 şi s-a mai stabilit ca listele suplimentare din străinătate să se genereze electronic automat, în momentul în care se înregistrează în sistem datele personale ale fiecărui alegător care se prezintă la secția de vot.
Ieri, Comisia a stabilit extinderea votului prin corespondență și pentru alegerea președintelui României şi ca data alegerilor să fie anunțată de executiv cu 75 de zile înainte de ziua votului. Acum, parlamentarii din Comisia specială dezbat modificările la Legea 334 din 2006 cea privind articole privind finanţarea partidelor politice care include articole privind alegerile./ilixandru/schelaru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 iunie