Rezultatele finale obţinute la evaluarea naţională a absolvenţilor de clasa a VIII-a, publicate ieri, după contestaţii, au dus la o creştere uşoară a numărului celor care au promovat. Şi numărul celor care au obţinut nota 10 la toate probele a crescut cu 30 după ce au fost recorectare lucrările, numărul total fiind acum de 459 de absolvenţi în toată ţara. În capitală, a crescut numărul elevilor care au reuşit să promoveze examenul, cu 0,22 la sută faţă de rezultatele prezentate iniţial. O creştere a celor promovaţi fost înregistrată şi la Botoşani. În Timiş, nota s-a mărit la mai mult de jumătate dintre lucrările recorectate, iar rata de promovare a crescut cu 0,12 procente.
Mihaela Petrov, inspector ajunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean: În judeţul Timiş /numărul/ a rămas aproape la fel. Este vorba de o creştere numai de un mic procent. Avem 72,23% promovaţi la sfârşitul contestaţiilor. Este infimă creşterea, de 0,12%, şi asta demonstrează faptul că notele au fost obiective şi schimbările acestea, modificările acestea nu sunt foarte mari. Am văzut şi modificări ale notelor, să spunem, de la 9,60 a obţinut 10, deci sunt undeva în limita a 0,50 de sutimi aceste modificări.
Realizator: Media generală de admitere la liceu se calculează considerând 80% rezultatul de la evaluarea naţională, respectiv, 20 de procente media anilor de gimnaziu./pvelisar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (30 iunie)