„Văpaie și destin” – Concert inaugural Horia Andreescu și Virtuozii din București
Festivalul Internațional „Vara Magică” invită pentru a opta vară consecutiv iubitorii de muzică clasică aflați în București în această vară să vină la seria de 13 concerte camerale și simfonice ce se va desfășura între 10 iulie și 21 august, în serile de miercuri și joi, la Ateneul Român.
Crescând în anvergură an după an, Festivalul Internațional „Vara Magică” va aduce în 2019 pe scena Ateneului numeroase orchestre simfonice precum Orchestra Națională de Tineret din Danemarca, dirijată de Morten Ryelund,Orchestra Română de Tineret condusă de Cristian Mandeal – care va susține două concerte pe 18 iulie și 8 august,Orchestra Națională de Tineret a Portugaliei, la pupitru Pedro Carneiro, Romanian Sinfonietta Orchestra dirijată deHoria Andreescu, Orchestra Națională de Tineret a Olandei, condusă de dirijorul Antony Hermus, alături de orchestre de cameră precum Kamerata Kronstadt, sub bagheta lui Cristian Oroșanu, Musica Ricercata, avându-l ca dirijor pe Gabriel Bebeșelea, Croitoru String Virtuosi Orchestra, condusă de Gabriel Croitoru, dintre acestea prima care va evolua în festival, pe 10 iulie, fiind Virtuozii din București dirijată de Horia Andreescu. Programul va cuprinde și trei recitaluri camerale extraordinare susținute de violonistul Alexandru Tomescu și bandoneonistul argentinian Omar Massa, pe 11 iulie, apoi de trioul compus din pianistul Constantin Sandu, violonistul Rafael Butaru și violoncelistul Răzvan Suma și respectiv de soprana Teodora Gheorghiu și pianista Diana Ionescu.
Inițiatorul acestui festival, Dorin Ioniță, declara înaintea începerii actualei ediții : „Festivalul Vara Magică a început dintr-o necesitate. Vara nu se întâmpla nimic de acest gen în Bucureşti. Nu toată lumea pleacă din oraș, iar cultura nu intră niciodată în vacanţă. Avem nevoie de cultură, avem nevoie de destindere, avem nevoie de relaxare, iar acest festival mi s-a părut că este o necesitate şi că este foarte potrivit pentru noi, pentru bucureşteni. Era foarte mare nevoie de această îmbinare între destindere şi un mediu cultural de înaltă ţinută.”
Așadar, 13 concerte, 6 seri cu orchestre simfonice din întreaga europă, 4 seri cu orchestre de cameră și 3 seri de muzică de cameră de cel mai înalt nivel vor reprezenta atracțiile acestui an la Festivalul Internațional „Vara Magică” din 10 iulie până pe 21 august, la Ateneul Român.
Festivalul Internaţional „Vara Magică” sprijină iniaţiativa „Noi construim un spital” al Fundaţiei „Dăruieşte viaţă”.