Camera Deputaţilor dezbate şi votează, astăzi, proiectul de modificare a unor acte normative privind votul în străinătate la alegerile prezidenţiale. Proiectul a fost adoptat luni de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional.
Ieri, Comisia juridică a adoptat un raport favorabil pentru acest proiect, aprobând mai multe modificări faţă de varianta Senatului, la solicitarea Autorităţii Electorale Permanente.
Tot astăzi, Parlamentul se reuneşte în plen pentru a valida noul Consiliu de Administraţie al Băncii Naţionale. Mugur Isărescu a primit, ieri, cu unanimitate de voturi, avizul comisiilor de buget-finanţe pentru un nou mandat de guvernator. De asemenea, urmează să fie validaţi şi membrii Consiliului Fiscal, dar şi noul preşedinte al CNA./mbostiog/practica/gioan
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 iulie