Fotografie și literatură orală din Sudan
Autoarea și fotografa Nagy Enikő, originară din Brașov, crescută și educată în Germania, și-a petrecut mai mulți ani documentând prin intermediul fotografiilor și istoriei orale – 45 de grupuri etnice, 30.000 de kilometri – modul de viață, gândirea și obiceiurile oamenilor din Sudan. În imagini ale Sudanului complet diferite de cele la care ne-am aștepta, călătoria epică oferă o perspectivă intimă asupra unui popor și a experienței umane în general, recuperând narațiunea unei țări.
O expoziție itinerantă, extrasă din volumul ei literar-fotografic, SAND IN MY EYES: Sudanese Moments (engleză și arabă, 2014), care a fost publicat cu o prefață din partea UNESCO în semn de recunoaștere pentru protejarea patrimoniului imaterial mondial, va fi vernisată la Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” (Șos. Kiseleff, nr. 28) în data de 3 iulie, ora 16.00 și va fi deschisă publicului până pe 4 august 2019.
Un peisaj de imagini și cuvinte face vizibile noțiuni abstracte, precum modul de gândire al nomazilor, al agricultorilor de subzistență, sentimentul coeziunii, ospitalitatea și generozitatea atât de caracteristice oamenilor din Sudan, rolul social al bărbatului și al femeii, făurirea căminului, ritualurile, viața spirituală, respectul față de bătrâni.
Cine suntem noi? Și ce ne face să fim ceea ce suntem ca indivizi și comunități?
Autoarea a stat de vorbă cu capii triburilor, cu bătrâni înțelepți, cu literați, rapsozi și cu foarte mulți oameni de rând. A șezut alături de ei în jurul focului, în adunări de instanță tradițională, precum și în colibe de bucătărie, între femeile care preparau parfumuri sau își pregăteau morții pentru ultimul drum – ascultând cuvinte rostite în viața de zi cu zi. S-a întâlnit cu șamani, cu oameni obișnuiți, dar și cu intelectuali – ascultându-le poveștile.
Enikő Nagy își va prezenta cartea și un documentar (30 de minute) despre proiect cu o lectură bilingvă (română și arabă) a povestirilor tradiționale din carte: joi, 4 iulie de la ora 18:00 la Librarium TNB – Teatrul Național București (Bulevardul Nicolae Bălcescu 2) și vineri, 5 iulie de la ora 17:00 la Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti, când poate fi cumpărat și volumul SAND IN MY EYES: Sudanese Moments, cu dedicația autoarei.
Prezentată începând din 2014 în München, Berlin, Madrid, Londra, Geneva, Roma, Budapesta și Sudan, expoziția a fost văzută de peste 50.000 de vizitatori. Media internaționale ca El País, abc.es, Vox Africa TV, CCTV, The Arab Weekly, Léman Bleu Télévision, National Geographic Hungary, Wall Street International, BBC World au publicat relatări despre expoziție.
Autoarea, de profesie pedagog social, a petrecut zece ani în Sudan, unde a lucrat ca consultant în cadrul Serviciului German pentru Dezvoltare (DED) și expert internațional al UNESCO. A fost redactor al unei publicații pe tema drepturilor femeilor în religie și al unor cărți publicate în Sudan despre cultură și identitate. În prezent, lucrează ca referent în materie de global learning în Germania și conduce un cămin pentru femei în situație de criză.
Enikő Nagy va fi în București și disponibilă pentru interviuri în perioada 1 – 5 iulie 2019. Expoziția va fi deschisă publicului de miercuri până duminică, în intervalul orar 10.00-18.00, sala Gheorghe Focșa.