De Ziua Naţională a Statelor Unite ale Americii, ambasada acestei ţări la Bucureşti a organizat o recepţie la care sunt prezenţi preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Viorica Dăncilă. Mai multe informaţii ne oferă în direct de la recepţie redactorul nostru Oana Bâlă.
Redactor: Recepţia de la Ambasada Statelor Unite ale Americii a început cu un survol executat de avioanele F16 din Statele Unite şi din România. A urmat prezentarea drapelului american şi intonarea imnurilor celor două ţări de către Orchestra Armatei Române.
Ambasadorul american la Bucureşti, Hans Klemm, a susţinut un discurs în care a subliniat că America recunoaşte România ca pe aliat NATO model, care îndeplineşte sau depăşeşte angajamentele asumate, investind în apărarea sa, modernizându-şi capacităţile şi contribuind la securitatea globală şi regională.
După aceea, a susţinut alocuţiunea şi preşedintele Klaus Iohannis. Recepţia de anul acesta are şi doi invitaţi speciali: cosmonautul român Dumitru Prunariu şi Anna Fisher, una dintre primele femei astronaut ale NASA.
Realizator: Mulţumim!/aburtoi/gioan
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 iulie