Procurorii DNA cer Senatului ridicarea imunităţii fostului ministru al sănătăţii, Florian Bodog, cercetat pentru posibile fapte de abuz în serviciu şi fals intelectual, potrivit unui comunicat al DNA. Florin Bodog este senator PSD şi a fost ministru al sănătăţii în Guvernele Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose.
Procurorii anticorupţie desfăşoară o investigaţie care vizează suspiciuni de săvârşire a unor fapte asimilate infracţiunilor de corupţie privind împrejurarea în care un membru al guvernului a făcut demersuri pentru ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni, de aproape 80 de mii de lei, fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului – ne-a transmis reporterul nostru, Diana Surdu./csimion/gpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 iulie