Festivalul Sculpturilor din Nisip debutează, vineri, în oraşul bulgăresc Burgas, având ca temă „Eroi preferaţi de copii”. În seara de debut a evenimentului, accesul vizitatorilor este gratuit, o tradiţie pe care municipalitatea din Burgas o păstrează încă de la prima ediţie a festivalului. Dacă în anii trecuţi, sculpturile din nisip erau create de artişti de pretutindeni, anul acesta, publicul va putea admira lucrările semnate de 19 maeştri bulgari. Treptat, sculptorii bulgari au început să înveţe de la artişti experimentaţi tehnica sculpturii în nisip, iar acum la Burgas funcţionează o şcoală de specializare în această artă. Festivalul de sculptură în nisip de la Burgas va fi deschis până în luna octombrie, creaţiile putând fi admirate zilnic, în intervalul orar 08:00 – 22:00./ddaniela
(www.focus-news.net – 5 iulie)