Spectaculos prin frumuseţea şi delicateţea sa, trandafirul, numit regina florilor, a fost preţuit din vremuri străvechi în Asia şi în Orient, înainte de a-şi face apariţia în Occident. În îndelungata sa istorie culturală, referiri la trandafir s-au regăsit în scierile religioase, în literatura greacă şi romană, în vechile tratate de medicină, până în vremurile moderne, în industria modei şi a parfumurilor, şi chiar în gastronomie. Se spune că, în Mesopotamia, Sargon I, regele akkadienilor (circa 2371 î.Hr. – 2315 î.Hr.), aducea viţă de vie, smochine şi arbuşti de trandafir din expediţiile sale militare de dincolo de fluviul Tigru. Conotaţiile romantice ale trandafirului sunt considerate a fi venit din Egipt, unde regina Cleopatra îşi împodobea budoarul cu petale de trandafir, pentru a-l seduce pe iubitul său general roman Marc Antoniu. În Grecia antică, trandafirul a fost asociat cu zeiţa Afrodita. Tot grecii credeau că trandafirul a primit de la zeul Dionysos mireasma, iar de la Ares, zeul războiului, spinii. În secolul al II-lea d.Hr, istoricul grec Pausanias asocia trandafirul cu povestea zeului Adonis, istorisind că floarea ar fi căpătat culoarea roşie când Afrodita s-a rănit cu un spin şi a colorat-o cu sângele ei. Romanii, care au transformat-o pe Afrodita în Venus, au preluat şi trandafirul ca simbol al iubirii şi al frumuseţii. În urma creştinării Imperiului Roman, trandafirul a fost identificat cu Fecioara Maria, iar din secolul al XII-lea, imagistica trandafirului s-a răspândit în Europa, odată cu devoţiunea faţă de Maica Domnului, care adesea este descrisă într-o gradină de trandafiri. Trandafirul medieval încărcat de simbolismul creştin al iubirii şi sacrificiului a devenit atât de expresiv, încât a înflorit şi în arhitectură, în catedralele gotice, sub forma ferestrelor circulare numite rozase, adesea împodobite cu vitralii ce filtrează lumina într-un noian de nuanţe. În dragostea curtenească, trandafirul era o icoană a domniţei iubite, o personificare ce şi-a găsit expresia în reprezentarea, în secolul al XIII-lea, în poemul epic francez ‘Le Roman de La Rose’, o alegorie medievală ilustrată, ce detaliază arta acestei forme de iubire, scrisă de Guillaume de Lorris şi încheiată 40 de ani mai târziu de Jean de Meun.
În istorie, trandafirul a făcut parte din heraldica monarhilor englezi, simbolizând Casele de York (alb) şi de Lancaster (roşu), în războiul purtat pentru tronul Angliei, abia mai târziu numit al celor Două Roze (1455–1485), termenul fiind introdus în 1829, când Sir Walter Scott a făcut referire la acest conflict în acest fel. Cel care a încheiat războiul, regele Henric al VII-lea, prin căsătoria sa cu Elisabeta de York, a adus laolaltă cele două dinastii şi cele două roze, dând naştere emblematicei Roze Tudor, albă şi roşie, care a devenit de atunci floarea naţională a Angliei.
Artişti precum Pierre-Joseph Redouté, Henri Fantin-Latour, Claude Monet, Paul Cézanne sau Pierre-Auguste Renoir au surprins pe pânzele lor bogăţia de forme şi culori ale trandafirilor, iar doamnele de spiţă nobilă s-au împodobit în varii feluri cu aceste flori, unele dintre ele dezvoltând adevărate pasiuni pentru ele.
Împărăteasa Iosefina de Beauharnais, prima soţie a lui Napoleon I al Franţei, a creat o grădină de trandafiri la reşedinţa sa preferată, Castelul Malmaison, finanţând o serie de călătorii de colectare de plante şi aducând de peste hotare grădinari pricepuţi, strângând la Malmaison exemplare de floră şi de faună din întreaga lume şi introducând peste 200 de noi plante în Franţa. Cum floarea ei favorită era trandafirul, între 1804 şi 1814, împărăteasa a reunit o adevarată colecţie de trandafiri, care a devenit cea mai mare şi cea mai completă colecţie de trandafiri din lume, de neegalat până la crearea colecţiilor Sangerhausen din Germania şi L’Hay, în Franţa, un secol mai târziu.
Una dintre cele mai vechi grădini publice cu trandafiri, Roseraie de L’Haÿ, în L’Haÿ-les-Roses, şi cea mai mare de acest fel din Franţa, a apărut în 1899. La fel ca Malmaison, a fost creată pentru a expune diverse specii de trandafiri din lume. Important moştenitor al tradiţiei pictorilor flamanzi şi olandezi de flori, artistul de curte al Mariei Antoaneta, apoi al împărăteselor Iosefina şi Marie Louise, dar şi a Mariei Amalia de Napoli şi Sicilia, soţia lui Louis Philippe I, ultimul rege al Franţei, Pierre-Joseph Redoute, pictor şi botanist din Belgia, cunoscut pentru acuarelele sale cu flori de la Malmaison, a fost angajat pentru a ilustra fiecare trandafir. Redoute, supranumit ‘Rafael al florilor’, a realizat 117 planşe colorate ale trandafirilor din grădina de la Malmaison, care au fost publicate în albumul ‘Les Roses’.
În 1894, specialistul şi cultivatorul francez Jules Gravereaux a început o colecţie care a ajuns să includă toate soiurile de trandafiri cunoscute la acea vreme, circa 8.000, cu proiecte de identificare a trandafirilor din grădina Iosefinei, la Malmaison. Gravereaux a creat o floare cu un parfum unic, cunoscută ca Rose à Parfum de l’Häy, trandafirul cu parfum de l’Häy. Roseraie de L’Haÿ a atins capacitatea maximă de trandafiri în 1910, iar azi, sub numele de Roseraie du Val-de-Marne, are peste 13.000 de tufe de trandafiri, cu 3200 de varietăţi franceze şi străine, clasice şi moderne.
Parcul şi castelul Bagatelle, denumit şi «Folie d’Artois», au fost construite în 64 de zile, în urma unui pariu între Mariei Antoaneta şi contele d’Artois, care cumpărase domeniul în 1775. Planurile parcului au fost concepute de arhitectul François-Joseph Bélanger, iar Thomas Blaikie a asigurat realizarea sa într-un stil anglo-chinez, în vogă pe atunci, o modă legată de pătrunderea în Europa a imaginilor de pagode provenind din China, dar reflectând şi o reacţie la rigoarea grădinilor ‘à la française’. Sir Richard Wallace a achiziţionat mai târziu domeniul şi l-a mărit, parcul fiind reamenajat. Peste ani, în 1905, domeniul a fost vândut municipalităţii pariziene, iar Jean-Claude Forestier a creat, între 1905 şi 1907, o grădină de trandafiri clasică, într-un stil geometric riguros.
Parcul Tête d’Or din Lyon, creat în 1857 de către Denis şi Eugène Buhler, ‘contemporan’ cu faimosul Central Park din New York, etalează patru grădini de trandafiri şi parcele de testare pentru noi soiuri franceze, iar numele său îşi are originea într-o legendă care spune că în parc s-ar putea ascunde, încă neaflată, comoara cu capul lui Iisus. Este cel mai mare parc urban din Franţa, având o suprafaţă de 117 ha, cu 7 intrări, cu porţi monumentale din fier forjat, cu sere conţinând specii de plante şi flori din întreaga lume. În anii 1960, au fost incluse grădinile de trandafiri, cu 30.000 de tufe şi 350 de varietăţi.
Europa-Rosarium, fost Rosarium Sangerhausen, este o grădină de trandafiri municipală din Sangerhausen, Saxonia-Anhalt, Germania, una dintre cele mai mari colecţii din lume. În 1897, Peter Lambert a propus ideea unei grădini de trandafiri pentru asociaţia iubitorilor şi cultivatorilor de trandafiri, Verein Deutscher Rosenfreunde, pentru a colecta noi soiuri. La finele secolului al XIX-lea, arhitectul peisagist Friedrich Erich Doerr de Erfurt a schiţat grădina, care, în 1939, a fost extinsă la actuala dimensiune, avand circa 75.000 de tufe de trandafiri de peste 6.300 de soiuri, plus o colecţie de trandafiri sălbatici.
În Elveţia, Parc de la Grange, cel mai mare din Geneva, cu o intrare monumentală străjuită de doi lei creaţi de sculptorul Frédéric Guillaume Dufaux, se întinde pe un domeniu creat în cea de-a doua jumătate a secolului al XVII-lea, de Jacques Franconis, unul dintre cei mai înstăriţi localnici ai vremii. În 1800, François Favre, armator din Geneva, care a făcut avere la Marsilia din comerţul cu Orientul, a cumpărat domeniul de la un bancher. Proprietate privată până în 1918, domeniul a fost apoi donat oraşului Geneva, iar comunitatea a amenajat în parc, între 1945 – 1946, cea mai mare grădină publică de trandafiri din canton.
În Anglia, Royal National Rose Society Gardens, aparţinând de Royal National Rose Society, redeschisă în 2007, după o restaurare, are peste 7.000 de plante de 2.500 de varietăţi, inclusiv o colecţie cu istoria trandafirului. The Royal National Rose Society a fost creată în 1876, iar grădinile au fost deschise la 50 de ani distanţă de prinţesa Mary. Scopul Societăţii a fost de a crea „un dicţionar viu” al trandafirilor. Tot la Londra, numită după soţia Regelui George al V-lea, deschisă publicului în 1932, grădina unde s-a înfiripat pasiunea dintre simpaticele personaje Pongo şi Perdita, din 101 Dalmaţieni, Queen Mary Gardens din Regent’s Park, Londra, este o oază de încântare, unde sunt expuşi preţioşi trandafiri căţărători, fiind cea mai mare colecţie din metropolă.
Considerată cea mai mare grădină privată de trandafiri din lume, Fineschi Garden din Toscana, Italia, a fost creată de un chirurg iubitor de trandafiri, pe durata a 40 de ani, în prezent întinzându-se pe mai mult de opt acri. Include importante colecţii de trandafiri din Argentina, Portugalia sau Polonia. Prin pasiunea medicului Gianfranco Fineschi, grădina a început să colecţioneze flori în 1967, reunind specii şi hibrizi din toate colţurile lumii. E un muzeu viu al trandafirului, regina florilor fiind reprzentată aici în toată gloria, cu infinite nuanţe şi miresme.
La sud de Bruxelles, Castelul Coloma (Kasteel Coloma), din Sint-Pieters-Leeuw, are peste 60.000 de trandafiri de 3.000 de varietăţi din 26 de ţări, incluzând o coleţie de soiuri belgiene şi o arie dedicată celor istorici. Castelul Coloma a fost construit în jur de 1515, ca o fortăreaţă, a schimbat proprietarii de-a lungul veacurilor, fiind complet restaurat de municipalitate şi serveşte ca un centru cultural municipal. Cu grădini tematice, Coloma este una dintre cele mai întinse grădini de trandafiri din Europa, unde pot fi admirate toate tipurile de trandafiri de pe planetă. Parcul Coloma a fost iniţial conceput în stil franţuzesc, cu alei înguste care se întretaie, eleştee, un canal, toate într-o perfectă simetrie. În secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, a fost adoptat stilul englezesc, mai cu seamă în secţiunile sud-estice, cu poteci unduitoare şi o vegetaţie bogată. Grădina de trandafiri este formată din cinci părţi: prima, cu o structură geometrică tradiţională, cu pergole şi verande de lemn; a doua pune accentul pe trandafirii cultivaţi de flamanzi; a treia urmăreşte evoluţia trandafirului de-a lungul timpului, de la tipurile de secol XVIII, la cele mai recente; a patra arie este în stil peisagist, iar a cincea e dedicată tufelor de trandafiri. Lângă grădina de trandafiri se află Muzeul Trandafirului, care dezvăluie toate secretele acestei flori.
Grădina de Trandafiri de la Castelul Hex (Kasteel van Heks), din provincia belgiană Limburg, conţine un excepţional aranjament de 250 de varietăţi, într-o grădină renascentistă restaurată. Casa a fost construită în anii 1770 de catre arhitectul Etienne Fayen, pentru prinţul-episcop de Liège, Franz Karl, conte de Velbrück. Umanist şi iubitor al naturii, contele a ales acest loc pentru a organiza mai multe grădini, inclusiv una chinezească, una de legume şi una de trandafiri. După 1970, contesa Michel d’Ursel a restaurat şi mărit grădina contelui Velbruck. Este remarcabilă colecţia de trandafiri, care include o varietate ce nu se mai găseşte în alt loc din lume: Rosa Velbruck Indica Centifolia, numită după primul proprietar al domeniului. Parcul a fost inspirat de operele celebrului arhitect peisagist englez Lancelot (zis şi Capability) Brown, şi a fost între primele de acest gen de pe continent.
Unul dintre puţinele parcuri de trandafiri din Orientul Mijlociu şi cel mai mare din Israel, Wohl Rose Park din Ierusalim, a fost conceput după un plan iniţial din 1949 şi reamenajat de arhitectul Joseph Segal, cu coline, văi, pajişti, poteci, un eleşteu, o cascadă şi 15.000 de tufe de trandafiri. Grădina Naţiunilor din 1984 conţine secţiuni dăruite de alte ţări – Germania, Elveţia, Olanda, Franţa, Austria, Spania, Marea Britanie, Canada, Argentina, Japonia. Inedit, secţiunea elveţiană a fost concepută pentru orbi, cu miresme puternice şi alfabetul Braille. Personalităţi internaţionale au dedicat fiecare secţiune, între ele Jacques Chirac al Franţei, în 1987, regele Juan Carlos I şi regina Sofia ai Spaniei, în 1993, regina Beatrix şi prinţul Claus ai Olandei, în 1995.
În Argentina, Rosedal de Palermo, din Parcul 3 de Febrero din Buenos Aires, a fost creat în 1912 şi restaurat din 1994 până în 2008. Este un parc tradiţional, cu circa 20.000 de trandafiri, de peste o mie de varietăţi, cele mai comune fiind ‘La Sevillana’, ‘Johan Strauss’, ‘Charles Aznavour’ şi ‘Frederic Mistral’, şi numeroase opere de artă, între care 26 de busturi de poeţi şi scriitori, un pod grecesc şi un patio andaluz. În Jardín de los Poetas, 26 de busturi, între care cele ale lui Miguel de Cervantes, Dante Alighieri, William Shakespeare , Ramón Pérez de Ayala, Miguel Ángel Asturias, José Martí, Jorge Luis Borges, Rubén Darío, Miguel Hernández, Julián Aguirre, Rosalía de Castro, Fernán Félix de Amador, sunt învăluite în miresmele ademenitoare ale splendidelor flori.
În secolul al XIX-lea, o croitoreasă din Grenoble, Franţa, Caroline Testout, deţinătoarea unor saloane la modă la Londra şi la Paris, cumpăra adesea mătase de la Lyon, i-a sugerat unui vestit pepinier, numit „Vrăjitorul din Lyon”, datorită succesului său în dezvoltarea trandafirilor, să dea numele ei unui trandafir. Denumit „Madame Caroline Testout”, trandafirul şi-a făcut debutul la salonul de primăvară din 1890, cu un răsunător succes. Popularitatea noului soi s-a răspândit până în America, iar în Portland, Oregon, aproape de jumătate de milion de tufe „Caroline Testout” au fost plantate de-a lungul trotuarelor. Până în 1905, Portland avea 200 de kilometri de străzi cu garduri de trandafiri, devenind „oraşul trandafirilor”, botezat astfel, se pare, de un onorabil locuitor al oraşului, Frank Edwin Beach. Tot Beach a iniţiat şi un festival anual al trandafirilor, care se organizează şi în prezent. În 1915, Jesse A. Currey, preşedintele Societăţii Tradanfirilor din Portland, a susţinut crearea unei grădini de trandafiri în oraş, ca un adăpost pentru trandafirii hibrizi din Europa, unde puteau fi în pericol din cauza Primului Război Mondial. La scurt timp după lansarea acestei iniţiative, arhitectei peisagiste a oraşului Portland, Florence Holmes Gerke, i s-a încredinţat proiectul International Rose Test Garden. Grădina a fost mutată şi extinsă în secolul al XX-lea, îmbogăţindu-se în 1943 cu Shakespeare Garden, donată de Shakespeare Society, şi în 1975, cu Miniature Rose Garden, pentru testări. Shakespeare Garden, iniţial concepută să includă numai ierburi, copaci sau flori menţionate în piesele lui William Shakespeare, continuă să-l onoreze pe bardul englez cu trandafiri numiţi după personajele din piesele sale. Punctul central al grădinii este Memorialul Shakespeare, un zid de cărămidă, cu o placă purtând imaginea lui Shakespeare, cu un citat al său, ce elogiază trandafirul – „dintre toate florile, cred că trandafirul este cel mai bun”. (Autor: Cristina Zaharia)
