Confruntat cu opoziția unor state membre, președintele Comisiei Jean-Claude Juncker nu a putut bloca înlocuirea comisarilor român și estonian, care au fost aleși în Parlamentul European (PE) și și-au luat deja locurile în primire.
Guvernul premierului român Viorica Dăncilă a cerut s-o înlocuiască pe Corina Crețu, fost comisar pentru politici regionale, cu Ioan-Mircea Pașcu, un politician din Partidul Social Democrat (PSD) de guvernare, fost europarlamentar și ministru al apărării.
Similar, Estonia a cerut înlocuirea vicepreședintelui Comisiei Andrus Ansip, ales și el în PE, cu Kadri Simson din Partidul Centru al premierului Jüri Ratas.
Juncker adoptase poziția cum că acei comisari care au fost aleși în PE și au acceptat să-și preia locul nu ar trebui să fie înlocuiți pentru cele numai patru luni de mandat rămase, întrucât acest lucru presupune costuri semnificative. Mai mult, el a făcut chiar o propunere legislativă pentru a bloca înlocuirea celor doi comisari.
Purtătoarea de cuvânt a Comisiei, Mina Andreeva, a declarat marți că Comisia regretă respingerea de către Consiliu a propunerii de a nu fi înlocuiți comisarii.
Acest fapt, a afirmat ea, implică și consecințe bugetare. Ea a declarat că s-ar fi economisit 1 milion de euro cu costuri legate de pensie, cabinet și altele.
Responsabilitățile portofoliului lui Ansip au fost transferate vicepreședintelui Comisiei Maroš Šefčovič, iar cele ale lui Crețu comisarului Johannes Hahn, a declarat Andreeva.
Cu toate acestea, Juncker îi va intervieva pe cei doi candidați în următoarele zile, a afirmat ea. Întrebată dacă acest lucru înseamnă că ei nu vor primi portofoliul predecesorului, ea a lăsat loc de flexibilitate.
Ea a afirmat că este responsabilitatea președintelui să determine organizarea internă a Comisiei, iar acest lucru va depinde și de interviurile cu cei doi candidați, cât și de compatibilitatea lor cu Articolul 17 al Tratatului UE.
Articolul stipulează că „membrii Comisiei vor fi aleși pe baza competenței lor generale și a angajamentului european, dintre persoane a căror independență este dincolo de orice îndoială.”
Cei doi candidați vor trebui să treacă și de o audiere în PE, care le va folosi europarlamentarilor drept exercițiu pentru audierile din toamnă pentru noul executiv UE.
Euractiv apreciază că Juncker le-ar putea oferi comisarilor înlocuitori niște portofolii modeste. În trecut, președinții Comisiei au scindat de obicei portofolii deja existente, dându-le noilor veniți câte o jumătate.
Însă Juncker, un politician experimentat, înțelege probabil că România și Estonia, în calitate de membri noi ai UE, au nevoie de un comisar în poziția unui agent din interior la nivel înalt în perioada importantă care urmează, de restructurare a întregii mașinării UE.
Articol de Georgi Gotev
Juncker will need to accept replacement Commissioners from Romania, Estonia
Traducere: Andrei Suba
EURACTIV (Belgia) – 9 iulie 2019