Peste 60 de artiști din România și din străinătate participă, la acest sfârșit de săptămână, la renumitul Festival de Jazz de la Gărâna. Aflat la a 23-a ediție, festivalul aduce în atenție câteva dintre cele mai noi proiecte din jazzul mondial. Are detalii corespondentul nostru, Mario Balint:
Reporter: Gărâna Jazz Festival 2019 prezintă în deschiderea sa, în această seară, de la ora 20:00, concertul extraordinar Jan Garbarek Group feat. Trilok Gurtu, un percuționist indian de excepție. Jan Garbarek se întoarce pe scena festivalului după 12 ani. O seară absolut extraordinară în Poiana Lupului, așadar, sperăm să țină și vremea cu noi.
Mâine sunt programate cinci concerte, după ora 19:00, în Poiana Lupului, vor deschide și închide seara reprezentanți de marcă ai jazz-ului românesc Horea Crișovan & JazzyBIT și Petre Ionuțescu & Daniel Dorobanțu.
O ediție de colecție, a 23-a, cum mărturisește și organizatorul festivalului, Marius Giura.
Marius Giura: E o ediție specială, prin revenirea lui Jan Garbarek – în primul rând, o vedetă a jazz-ului mondial, un artist care surprinde de fiecare dată prin sensibilitatea sa -, apoi prin varietatea artiștilor și a stilurilor care vor fi prezente pe scena de la Poiana Lupului și la celelalte scene, pentru că se va cânta din nou la trei scene.
Reporter: Să mai spun că de vineri până duminică, între orele 9:00-16:00, are loc Târgul Naţional de Viniluri, în Poiana Lupului, iar biletele vor fi disponibile la faţa locului, la punctul de acces, începând cu ora 16:00, în trei variante: bilet de o zi la preţul de 85 de lei, abonament pentru trei zile la preţul de 240 de lei şi abonament pentru întreaga perioadă a festivalului la preţul de 300 de lei. /aiordan/practica/pvelisar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (10 iulie)