Casa de Producție TVR vă invită să urmăriți „Profu’ de religie”, de Mihaela Michailov, o producţie a Teatrului Naţional Marin Sorescu din Craiova

Regia şi scenografia: Bobi Pricop

Distribuţia: Marian Politic, Dragoş Măceşanu, Romaniţa Ionescu, Cătălin Vieru, Raluca Păun

Echipa TVR

producţie: Cezarina Hărăbor, editor de imagine: Marius Rusitoru, director de imagine: Vlad Tănase, regizor muzical: Gabriel Scîrlet, regia tv: Gini Ignat, producător: Sînziana Miloşoiu.

*

Adevărul poate fi interpretat și manipulat în diverse feluri astfel încât sensul său devine relativ. Credința într-un adevăr unic se sparge în zeci de bucăți. La ora de religie, profesorul le cere elevilor să spună care este definiția adevărului; de aici pornește o adevărată dispută și controversă: una dintre eleve, Mara, cu o imaginație peste media clasei, susține că adevărul este relativ și că fiecare om își are adevărul său.

După ora de religie, când Mara nu a putut să-și impună punctul de vedere, o convinge pe una dintre colegele sale, Anca, de faptul că profesorul de religie a atins-o într-un mod necuviincios pe genunchi. Este felul în care un copil își ia revanșa împotriva  autorității, plutind între fantezia personală și realitatea mistificată.

Anca nu a văzut, de fapt, ce s-a întâmplat sau ce nu s-a întâmplat, dar se lasă manipulată de Mara să redea faptele povestite dirigintelui clasei. Familiile copiilor îngroașă confuzia, iar mass-media, din dorința de a da evenimentului propriu-zis un grad de veridicitate, va produce tulburări și confuzii în plus. Reacția adulților potențează negativ confuzia copiilor într-o lume în care adevărul și minciuna se subminează reciproc. Este războiul tuturor contra tuturor.

Program de difuzare:

TVR Internațional, vineri, 19 iulie, ora 23:00 (ora României)

TVR Moldova: sâmbătă, 20 iulie, ora 12:00

TVR3: duminică, 21 iulie, ora 20:00

RADOR – 18 iulie