Majoritatea oamenilor au experimentat starea de depresie, în societatea în care trăim. Cum se manifestă depresia și ce putem face, pentru a ieși din acestă stare, ne-a explicat psihologul Emma Toader, specialist NLP ( programare neurolingvistică), în interviul acordat agenției Rador.
”Depresia e lipsa bucuriei. Nu numai că nu vezi luminița de la capătul tunelului, dar nu vezi nici tunelul. Și prima cauză este faptul că exersăm, în timp, o gândire repetitivă, care nu ne ajută, ci, din contră, ne sabotează. Gândirea noastră ne poate duce la depresie”, a precizat psihologul Emma Toader.
Ea a arătat că oamenii, care ajung în această stare, aleg să vadă zădărnicia în loc de miracolul vieții. ” Să ne imaginăm că suntem o mașină de lux căreia îi tot punem alt ulei, decât cel potrivit și, uneori, greșim și combustibilul și punem benzină, în loc de motorină. La un moment dat, această mașină pornește, dar nu merge. Așa ajungem și noi, existăm, dar nu trăim. Ajungem într-o zonă în care vedem zădărnicia, în loc să vedem miracolul – Miracolul vieții noastre!”, a precizat Emma Toader.
Vă prezentăm interviul integral:
Rep: Ce este depresia?
Emma Toader: Depresia e lipsa bucuriei.
Atunci când crezi că toate corăbiile ți s-au înecat…, când e gri, fără pic de roz.
Depresia e o stare. Oamenii au definit-o în fel și chip. E lipsa speranței. E întuneric. E beznă. E neputință. E deznădejde. E gol. E o stare de jos a conștiinței
Depresia e dezamăgirea față de tine însuți, după nemulțumirea față de cei din jur.
E ca și când voiai să alergi la maraton și constați că nu ai putut să alergi nici după autobuz.
Mecanismele care declanșează această stare sunt multe. Pe noi ne interesează, în principal, cum ieși din ea. E ca și când stai pe treapta de jos a unei scări și vrei să urci, dar ceva te reține, nu te lasă.
Majoritatea oamenilor experimentează această stare de lipsă a speranței. Nu numai că nu vezi luminița de la capătul tunelului, dar nu vezi nici tunelul.
Uneori, depresia dă în atacuri de panică, iar atacurile de panică merg mână în mână cu frica de moarte.
Rep: Care e cauza depresiei?
Emma Toader : Cauzele depresiei sunt multiple. După părerea mea, prima cauză este legată de faptul că exersăm, în timp, o gândire repetitivă care nu ne ajută, ci, din contră, ne sabotează. Gândirea noastră ne poate duce la depresie. Factorii externi sunt doar pretexte. Să ne imaginăm că suntem o mașină de lux căreia îi tot punem alt ulei, decât cel potrivit și, uneori, greșim și combustibilul și punem benzină, în loc de motorină. La un moment dat, această mașină pornește, dar nu merge. Așa ajungem și noi, existăm, dar nu trăim. Ajungem într-o zonă în care vedem zădărnicia, în loc să vedem miracolul – Miracolul vieții noastre! În asta constă liberul nostru arbitru, în a alege cum vedem viața, în general și viața noastră, în special.
Ca să înțelegem mai bine când e vorba de depresie o să fac o paralelă cu stările copiilor. Un copil nu ajunge în depresie, în general. Dacă ajunge, e grav, trebuie văzută starea adulților din jurul lui, care îl influențează.
Așa cum spuneam, în mod firesc, copilul nu ajunge în această stare. De ce? Copilul nu îi judecă pe ceilalți, nu se judecă pe el, face ce îi place ( se joacă), își folosește mecanismele divine cu care a fost înzestrat, adică râde când se bucură și plânge când nu e mulțumit. Nu stochează în el stări, ca un vas sub presiune. Și mai face ceva un copil:trăiește în azi.
Acum, revenim la adult. Adultul face toate aceste lucruri pe dos: îi judecă pe ceilalți, se judecă aproape neîncetat pe el însuși, se abține de multe ori să plângă și astfel să-și externalizeze suferința, uită să râdă, acumulează frustrări și mintea sa e tot timpul în trecut și în viitor, cu scenarii apocaliptice.
Adultul trăiește în frică: frica de facturi, frica de a nu pierde locul de muncă, frica de a nu fi părăsit, frica de autoritate, frica de eșec, frica de toate felurile. E un stres acumulat.
Pe acest teren, apare depresia- lipsa speranței și a bucuriei
Rep: Care sunt simptomele depresiei?
Emma Toader : Tristețe, lipsa energiei, sentiment de zădărnicie, de neputință, dereglări ale somnului ( insomnie, din cauza gândurilor repetitive sau dormit în exces, când somnul devine o formă de evadare din real), neglijență față de starea fizică a propriei persoanei (mergând până a nu se mai spăla), izolare, lipsa dorinței sexuale și o formă gravă a depresiei poate duce la gânduri suicidale.
Un om aflat în starea de depresie e un om fără combustibil, e ca o flacără care de abia pâlpâie și orice firicel de vânt o poate stinge. E ca o navă în derivă, după furtuni și pierderea direcției, adică a motivației. Nu are energie să facă ceva, e prăbușit într-un abis interior.
Un om dă semne că iese din depresie când începe să facă curățenie prin casă, începe să se spele, să se aranjeze și să își facă planuri de viitor.
Rep: Cum se poate preveni depresia?
Emma Toader : Cum întunericul dispare, prin aprinderea luminii, tot așa se poate preveni depresia.
Fiecare dintre noi e de preferat să vegheze asupra luminii interioare să nu ajungă să pâlpâie, ci să strălucească. Un om aflat în depresie s-a deconectat de la el însuși și de la Divinitate. A uitat să aibă grijă de sufletul lui.
Noi suntem minte, trup și suflet. DACĂ ÎI DĂM SUFLETULUI HRANA DE CARE ARE NEVOIE ȘI ANUME BUCURIA, ATUNCI NU AVEM CUM SĂ AJUNGEM ÎN DEPRESIE. Sau, dacă ajungem, putem să ieșim repede din această stare.
Rep: Cum îl poate ajuta psihologul pe cel care suferă de depresie?
Emma Toader : Psihologul este un doctor de suflete și lucrează cu mintea oamenilor. De fapt, îi învață, îi ajută pentru ca ei, oamenii, să lucreze cu propria minte, să se împrietenească cu ea, să facă echipă. Să nu se mai saboteze prin gânduri, care îi sperie sau îi întristează.
Starea noastră e dată de gândurile noastre. Ce hrănim zi de zi prin gândurile noastre ne dă starea. Dacă băgăm gânduri de nemulțumire, de critică, de frică, iese o stare de nemulțumire, de frică. Dacă întreținem gânduri de recunoștință, de mulțumire, de apreciere, de iubire, așa e și starea noastră.
De obicei, oamenii ajung la psiholog, când au o stare combinată de depresie cu atacuri de panică. Atacurile de panică sunt, de multe ori, clopoțelul că nu mai pot continua așa, că trebuie să facă neapărat ceva. Că trebuie să schimbe ceva.
Psihologul este, de aceea, un arhitect de suflete, care folosește puterea și energia cuvântului. Vă dați seama cât este de fascinant să vezi un om care îți intră în cabinet într-o stare de depresie și care, prin magia cuvintelor folosite, iese cu o altă stare, opusă??! Psihologul are rolul de a te ajuta în resetarea ta, înveți să te reprogramezi, să trăiești pe un alt canal.
A existat un studiu în Statele Unite ale Americii, un grup de persoane, care sufereau de depresie, trebuiau să zâmbească în fața oglinzii timp de o jumătate de oră, în fiecare zi, timp de trei luni. Studiul a arătat că starea de dispoziție a acestor persoane s-a îmbunătățit semnificativ după această exersare zilnică a zâmbitului.
Rep: Este depresia o boală a societăţii moderne?
Emma Toader : Da, depresia este o consecință a societății moderne. Cei care trăiau în triburi sufereau de multe boli, dar nu de depresie. De ce? În primul rând, pentru că trăiau în natură (în strânsă și armonioasă legătură cu natura) și trăiau printre oameni și în relație directă cu alți oameni. Și cu Divinitatea, oricum ar fi numit-o.
Depresia este o stare a omului care se simte foarte singur și neînțeles. Care uită să facă relație cu alții și, cel mai trist, uită să facă relație cu el însuși.
Apoi, o furnică sau un elefant nu vor intra în depresie. Animalele acționează pe stimulul luptă sau fugi.
Omul, când nici nu luptă, nici nu fuge și nici nu se bucură, atunci intră în depresie.
Societatea modernă vine cu un ritm foarte alert ( totul se face în fugă), care generează stres.
Apoi, pe lângă toate acestea, oamenii trec în diferitele etape ale vieții prin diverse experiențe, fără a exista o educație privind gestionarea sănătoasă a emoțiilor. Altfel spus, oamenii nu prea știu ce să facă atunci când diverse stări par că năvălesc peste ei. Și nu știu că un pas important în vindecare este acceptarea acestor stări, așa cum acceptăm venirea anotimpurilor. Învățăm să rezolvăm în școală calcule sofisticate la matematică, dar nu știm ce să facem cu noi când suntem furioși sau triști sau speriați.
Și asta învață un om care vine la psiholog. Învață, în primul rând să facă pace cu el însuși, baza de la care începe vindecarea, începe resetarea. Cel care vine la psiholog învață să facă noi cărări neuronale, pe care le transformă, apoi, în timp, în autostrăzi.
Rep: Ce sfaturi sau recomandări ne puteți da pentru a sta departe de depresie?
Emma Toader : În NLP ( programare neurolingvistică) suntem învățați să nu dăm sfaturi, pentru că un sfat, oricât de bine intenționat este, poate să nu funcționeze la altcineva. Fiecare om e de preferat să plonjeze în el însuși pentru a-și găsi răspunsurile la întrebări și soluțiile la propriile probleme.
Pot face, însă, niște recomandări. Un mare inamic al depresiei este lumina, atât la propriu cât și figurat. Așadar, ieșiți la lumina Soarelui! Studiile făcute au demonstrat și am văzut și noi, în unele zile, că în țările în care lipsește lumina Soarelui, oamenii intră în diverse stări de depresie.
Odihna, somnul joacă un alt rol important. Așa că să ne bucurăm de orele necesare de încărcare prin somn și să nu ne suprasolicităm.
Starea de tristețe este molipsitoare, așa că să evităm compania oamenilor nemulțumiți și critici, care văd mereu doar partea goală a paharului și a celor care ne devalorizează.
Să ne acceptăm vulnerabilitatea și, așa cum cerem ajutor la medic, când fizic avem unele probleme de sănătate, așa să cerem ajutor la psiholog, când nu ne mai înțelegem cu mintea noastră, când suferim.
Să ne uităm la filme de comedie, și mai puțin la știri, să râdem mult, să facem lucruri care ne plac, să ascultăm muzică de calitate (care să ne înalțe, nu să ne coboare), să dansăm, să spunem des și din inimă ”Te iubesc!”, celor pe care îi iubim. Să iubim mai mult și să urâm mai puțin. Să ne lăudăm cu ce știm noi să fim sau să facem mai bine. Să privim în sus și nu în jos, când mergem pe stradă. Să stăm drepți și nu cocoșați. Să zâmbim des și, mai ales, să ne iubim. Să fim, zi de zi, în starea de recunoștință pentru diverse lucruri din viața noastră, de la exemple care par banale, că bem apă, că mergem, că privim, că auzim, că gustăm o mâncare, că mirosim o floare, că vedem un răsărit de soare, că simțim vântul și ploaia pe față, că ne privim copiii cum dorm.
Să facem lucruri care ” ne taie respirația” de plăcere sau ”ne umplu sufletul” de bucurie! Să exersăm un alt mod de a gândi despre noi înșine!
Interviu realizat de Székely Ervin.
RADOR, 18 iulie 2019
