Controversele privind ieşirea Marii Britanii din UE iau în considerare o posibilă implicare a Reginei Elisabeta a II-a în negocieri

În Marea Britanie, controversele privind ieşirea din Uniunea Europeană, menţin tensiunile de pe scena politică la un nivel ridicat. Se ia chiar în considerare o posibilă implicare a Reginei Elisabeta a II- a pentru a împiedica un Brexit fără acord, o implicare fără precedent în istoria monarhiei britanice. Transmite din Londra corespondentul RRA, Dan Vasiliu:
Reporter: Cu doar câteva zile înainte de desemnarea unui nou prim-ministru Partidul Conservator continuă să fie divizată în privința Brexitului. Unii deputați se tem de o posibilă suspendare a Parlamentului în cazul în care Boris Johnson va deveni premier și încearcă să blocheze cu orice preț un asemenea scenariu.
Camera Comunelor a adoptat un amendament la legea privind Irlanda de Nord, care prevede că activitatea parlamentară nu poate fi suspendată, în perioada 9 octombrie – 18 decembrie, dacă la Belfast nu există un guvern local în exercițiu. Totuși, legea actuală prevede că Brexitul va avea loc la 31 octombrie cu sau fără un acord, iar amendamentul adoptat, chiar dacă îngreunează misiunea viitorului premier, nu elimina definitiv posibilitatea unei ieșiri fără nicio înțelegere. De aceea, unii deputați conservatori iau în calcul inclusiv implicarea Reginei Elisabeta a II-a în acest proces. Surse din interiorul partidului, citate de BBC, susţin că în cazul în care viitorul prim-ministru va ignora punctul de vedere al Parlamentului și va forţa Brexitul fără acord, atunci s-ar putea apela la sprijinul Reginei, care ar putea fi rugată să participi în calitate de șef de stat la viitorul summit european, pentru a cere o amânare a Brexitului. BBC precizează că acesta ar putea fi demersul cel mai ieșit din comun din cei 67 de ani de domnie ai Reginei Elisabeta a II-a şi ar încălca, probabil, regulă nescrisă care spune că monarhul nu trebuie să se implice în chestiunile politice, dar în același timp subliniază situația extraordinară în care a ajuns Regatul Unit din cauza Brexitului./pvelisar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 iulie