Sâmbătă, 20 iulie, se împlinesc 50 de ani de la momentul în care Neil Alden Armstrong devenea primul om care a pășit pe suprafața satelitului natural al Pământului, Luna. Era cea de-a cincea misiune din istorie în spaţiu, cu echipaj uman, în cadrul programului Apollo, gestionat de NASA, și a treia care plasa oameni pe orbita lunară.
AFP PHOTO NASA (Photo by NASA / AFP)
Începutul cuceririi spaţiului cosmic avea loc la 4 octombrie 1957, atunci când ruşii lansau Sputnik 1, primul satelit artificial care a orbitat în jurul Pământului – pe o orbită eliptică joasă – , de la Cosmodromul Baikonur, aflat în Kazahstan. Lansarea lui Sputnik 1 a avut loc în cadrul Anului Geofizic Internațional (1957-1958), studiul semnalelor trebuia, prin urmare, să permită studierea propagării undelor radio în atmosfera terestră, iar studiul traiectoriei sale trebuia să furnizeze informații asupra densității atmosferei înalte și a formei exacte a Pământului. Aparatele electrice ale satelitului au funcționat timp de douăzeci și două de zile după lansare, până la epuizarea bateriilor, la 26 octombrie 1957.
Sputnik 2 a fost cea de-a doua navă spațială lansată pe orbita Pământului, la 3 noiembrie 1957, de către URSS în cadrul programului Sputnik. Sputnik 2 a avut la bord primul animal viu, câinele Laika, care a fost prima ființă vie ce a efectuat o călătorie spațială. Nu se cunoaște dacă Sputnik 2 s-a reîntors în condiții de siguranță pe pământ și dacă „pasagerul” a supraviețuit. Câinele Laika este considerat prima victimă a zborurilor spațiale.
La 12 aprilie 1961, era lansată misiunea rusească Vostok 1, iar Iuri Gagarin devenea primul om care a zburat în spaţiu, pe o orbită în jurul Pământului, timp de 180 de minute.
După nici o lună, la 5 mai 1961, Alan Shepard devenes primul american care a zburat în spaţiu, pe o suborbită, la o altitudine de 116 mile.
Virgil „Gus” Grissom a devenit al doilea american care a realizat un zbor suborbital, la o altitudine de 118 mile, iar Gherman Titov, în 6-7 august, a realizat primul zbor care a durat o zi, cu Vostok 2, acoperind 17 orbite complete de Pământ.
La 20 februarie 1962, John Gleen devenea, cu misiunea Mercury-Atlas 6 (Friendship 7), primul american care a realizat un zbor orbital, 3 orbite de Pamant complete, iar în 11 – 15 august 1962, ruşii lansau pentru prima dată doup rachete spaţiale pe orbită simultan.
În acelaşi an, americanii lansau racheta Mercury-Atlas 8 (Sigma 7), la bordul căreia se afla Wally Schirra.
În anul 1963, este realizată prima transmisie în direct a unui zbor în spaţiu, a astronautului american Gordon Cooper, în misiunea Mercury-Atlas 9 (Faith 7), între 14 şi 19 iunie 1963, Valery Bykovsky doboara recordul de cel mai lung zbor spaţial cu o singură persoană, iar între 16 şi 19 iunie 1963, Valentina Tereshkova devenea prima femeie în spaţiu şi cea mai tânără persoană care se afla în spaţiu, la vârsta de 26 de ani.
La 19 iulie 1963, Joseph A. Walker, prima persoană care a zburat în spaţiu de două ori, ajungea până la altitudinea de 106 km faţă de Pământ, iar la 12 octombrie 1964, era realizat primul zbor spaţial cu mai multe persoane – Vladimir Komarov, Konstantin Feoktistov şi Boris Yegorov, la bordul navei Voskhod.
În martie 1965, au fost realizate primele manevre orbitale, de către americanii Virgil Grissom şi John W. Young, aflaţi la bordul Gemini 5, iar Gordon Cooper şi Charles Conrad realizau un nou record al duratei unei misiuni spaţiale, 7 zile.
La 16 martie 1966, era lansată misiunea Gemini 8, la bordul căreia se aflau Neil Armstrong şi David Scott, iar între 12 şi 15 septembrie 1966, Pete Conrad şi Richard Gordon ajungeau la o altitudine record, de 1374 km.
În aprilie 1967, era lansată racheta Soyuz 1, avându-l la bord pe Vladimir Komarov, însă la aterizare, vehiculul spaţial avea să se prăbuşească, aceasta fiind prima misune spaţială cu victime umane.
Între 21 şi 27 decembrie 1968, Apollo 8 a fost prima misiune spațială umană care a atins o viteză suficientă pentru a permite ieșirea din câmpul gravitațional al Pământului, prima care a intrat în câmpul gravitațional al unui alt corp ceresc, prima care a ieșit din câmpul gravitațional al altui corp ceresc și prima care s-a întors pe Pământ de la un alt corp ceresc. Echipajul de trei oameni era format din comandantul misiunii, Frank Borman, pilotul modulului de comandă James Lovell, și pilotul modulului lunar William Anders. Aceștia au devenit primii oameni care au văzut planeta Pământ de pe orbita unui alt corp ceresc. Misiunea a implicat prima lansare cu oameni la bord a unei rachete Saturn V, și a fost a doua misiune umană a Programului Apollo. Echipajul a călătorit timp de trei zile până la Lună, au orbitat Luna de zece ori de-a lungul a 20 de ore, timp în care echipajul a realizat o emisiune de Crăciun în care membrii săi au recitat primele 10 versete din Geneză. La acel moment, emisiunea a devenit cel mai vizionat program de televiziune din istorie.
În ianuarie 1969, ruşii realizau primul transfer de echipaje între două vehicule spaţiale, Soyuz 4 şi Soyuz 5, în 3 martie 1969 americanii testează Modulul Lunar pe orbita Pământului, timp de zece zile, iar în mai 1969 se testează pe orbita Lunii.
La 16 iulie 1969, comandantul Neil Armstrong Alden, pilotul modulului de comandă Michael Collins şi pilotul modulului lunar Eugene Edwin „Buzz” Aldrin, plecau în misiunea Apollo 11, în cel de-al cincilea zbor cu echipaj uman din programul Apollo şi cea de-a treia călătorie spre Lună.
Patru zile mai târziu, pe 20 iulie 1969, Armstrong şi Aldrin au devenit primii oameni care au păşit pe Lună.
Programul Apollo – numit astfel în onoarea zeul greac al zilei, al luminii și al artelor -, a fost gândit în perioada administrației Eisenhower la începutul anilor 1960, ca urmare a proiectului Mercury. În timp ce capsula Mercury ar fi putut încorpora doar un singur astronaut într-o misiune orbitală de scurtă durată, Apollo ar fi putut transporta trei astronauţi. Misiunile posibile presupuneau transportarea echipajelor la o stație spațială, zboruri circumlunare și eventuale aselenizări ale echipajelor.
În iulie 1960, administratorul adjunct al NASA, Hugh L. Dryden, a prezentat programul Apollo reprezentanților industriei la o serie de conferințe ale grupului Space Task Group, apoi au fost elaborate specificații preliminare pentru o navă spațială cu modulul misiunii cu o cabină separată de cea a modulului de comandă și un modul de propulsie și echipament.
La 30 august, a fost anunțat un concurs pentru studiul de fezabilitate, iar pe 25 octombrie au fost acordate trei contracte de studii pentru trei companii.
În noiembrie 1960, John F. Kennedy a fost ales în calitate de președinte al SUA după o campanie electorală în care a promis superioritatea americană față de Uniunea Sovietică în domeniul explorării spațiului și al apărării antirachetă.
În acest timp, NASA a realizat propriile studii de proiectare a navelor spațiale, conduse de Maxime Faget, pentru a evalua și monitoriza cele trei modele industriale.
Programul Apollo a fost lansat în 1961 pentru a încerca lucrul în spațiu și zborul omului în jurul Lunii, dar nu și pe Lună, însă obiectivele programului au fost radical modificate ca urmare a anunțului președintelui John F. Kennedy din 25 martie 1961, conform căruia Statele Unite ar trebui să trimită oameni pe Lună și să-i aducă înapoi pe Pământ în siguranță până în 1970. Programul Gemini a fost pornit la scurt timp pentru a furniza un vehicul spațial care să demonstreze tehnicile necesare pentru mult mai complicatele misiuni Apollo.
Programul Apollo a inclus o serie de zboruri spațiale pilotate efectuate de Statele Unite ale Americii (NASA), folosind astronava Apollo și racheta purtătoare Saturn 5, între anii 1961 și 1975.
Aşa cum aminteam, la 12 aprilie 1961, cosmonautul sovietic Iuri Gagarin a devenit prima persoană care a zburat în spațiu, întărind temerile americanilor de a rămâne în urmă într-o competiție tehnologică cu Uniunea Sovietică.
A doua zi după zborul lui Gagarin, în cadrul unei ședințe a Comitetului de știință și astronautică al Camerei Reprezentanților a SUA, mulți congresmeni au promis să sprijine un contra program care ar asigura accelerarea progreselor Americii în această direcție.
După opt ani de misiuni preliminare și incluzând prima pierdere de vieți omenești când astronauți ai NASA au murit într-un incendiu în timpul testelor modulului de comandă al Apollo 1, programul Apollo și-a atins scopurile odată cu Apollo 11 care a dus primii oameni pe Lună, Neil Armstrong și Buzz Aldrin, pe 20 iulie 1969 și i-a readus în siguranță pe Pământ pe 24 iulie (durata totală a misiunii fiind de 8 zile, 3 ore, 18 minute şi 35 de secunde).
Primele cuvinte ale lui Armstrong la coborârea din modulul lunar Eagle au fost: Este un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire („That’s one small step for [a] man, one giant leap for mankind.”).
Modulul lunar Apollo (LM) a fost proiectat pentru a coborî de pe orbita lunară și pentru aselenizare a doi astronauți și pentru a-i lua înapoi pe orbită pentru a transporta pe modulul de comandă. Nu a fost conceput pentru a zbura prin atmosfera Pământului sau pentru a se întoarce pe Pământ, fuselajul său a fost proiectat în totalitate fără considerente aerodinamice și a fost o construcție extrem de ușoară. Acesta a constat în etape separate de coborâre și urcare, fiecare având propriul său motor. Stadiul de coborâre conținea stocare pentru propulsorul de coborâre, consumabile de suprafață și echipamente de explorare a suprafeței.
Modulul lunar a fost denumit Vulturul, în cinstea păsării simbol – național al Statelor Unite ale Americii, Vulturul cu cap alb, devenind și o parte proeminentă pe insigna misiunii, iar modulul de comandă a fost botezat Columbia, personificarea feminină a Statelor Unite în cântece și poezie.
Doisprezece oameni au pus piciorul pe Lună până la sfârșitul programului Apollo în decembrie 1972.
Programul Apollo s-a încheiat din cauza bugetelor reduse (în parte datorită războiului din Vietnam) și din dorința de a realiza un vehicul spațial reutilizabil.
Au existat şi există critici acerbi ai „aselenizării”, creatorii unor adevărate teorii ale conspirației referitoare la evenimentele petrecute după 16 iulie 1969, care susţin, pe baza dovezilor incluse în filmul prezentat, că acesta fusese realizat într-un studio de pe Pământ, scopul falsificării fiind justificarea fondurilor deturnate din programul Apollo, care, conform lor, n-ar fi ajuns niciodată pe Lună. Alții consideră că misiunea Apollo 11 ar fi ajuns pe Lună, dar filmul cu ce s-a petrecut cu adevărat acolo este ținut secret, publicului servindu-i-se un fals.
Să amintim şi că 450 de milioane de ascultători a fost audienţa globală estimată a transmisiunii radiofonice a aselenizării din populaţia de 3,631 de miliarde a globului la momentul respectiv, iar Radiodifuziunea română a transmis şi ea, în direct, acest eveniment. În România, la acel moment, erau relativ puţini cei care aveau televizoare şi foarte mulţi cei care aveau aparate de radio.
Crainicul Ion Ghiţulescu a fost cel care, alături de Catinca Ralea (şefa de atunci a secţiei de emisiuni în limba engleză de la Radio România, o excelentă vorbitoare şi traducătoare de limba engleză) şi de eminentul profesor universitar de fizică, Ion Pascaru – care între anii 1961 şi 1966 a scos cinci cărţi având ca temă spaţiul cosmic, zborul în Cosmos, vehicule extraterestre – , a transmis în direct aselenizarea şi cele mai importante momente ale misiunii Apollo 11.
Au fost, de fapt, cinci transmisii directe cu Apollo 11, fiecare de aproape o oră, începând cu desprinderea modulului lunar de nava Apollo 11, continuând cu aselenizarea, apoi primul pas pe Lună (21 iulie 1969, ora 5.02, ora Bucureştiului), reîntâlnirea cu Apollo a modulului care a aselinizat (Vulturul) şi apoi ultima transmisie, amerizarea în Pacific (25 iulie 1969, ora 18.51, ora Bucureştiului).
Americanii au oferit atunci Radiodifuziunii române o serie de facilităţi, circuit radiofonic direct cu centrul spaţial de la Houston – ceea ce însemna că radioul putea recepţiona toate convorbirile pe care cei din Houston le aveau cu cei de pe Apollo 11 -, au oferit gratuit şi transmisia directă pe care cei de la NASA au făcut-o pentru toate televiziunile şi radiourile din lume, iar Ambasada SUA a trimis radioului un program tipărit în care erau trecute, secundă cu secundă, toate etapele zborului Apollo 11, în limba română. Acest program intitulat „Omul pe lună” cuprindea toate datele tehnice despre acest colos care s-a numit Apollo 11 şi care avea peste 100 de metri la plecare şi doar trei metri la sosire (capsula spaţială) şi toate datele biografice ale celor trei astronauţi.
În prezent, John F. Kennedy Presidential Library a lansat o aplicaţie cu realitate augmentată (AR) pentru a marca 50 de ani de la aselenizare şi rolul pe care l-a jucat preşedintele american de la acea vreme în proiect.
Aplicaţia „JFK Moonshot” este disponibilă gratuit pentru iPhone şi Android. Ea permite utilizatorilor să experimenteze misiunea Apollo 11 şi să viziteze un model al rachetei Saturn V aflat în bibliteca din Boston.
După instalarea aplicaţiei, utilizatorii pot face teste, iar misiunea propriu-zisă va porni exact în ziua în care se împlinesc 50 de ani de la prima aselenizare.
Pe 16 iulie, de la ora 9.32 – ora locală – , racheta va fi lansată, la fel ca în urmă cu 50 de ani, în plus, versiunea AR va dura peste 120 de ore, la fel ca misiunea NASA, iar pe 20 iulie va ajunge pe suprafaţa Lunii.
Aplicaţia cuprinde, fotografii, înregistrări video, dar şi un interviu cu Michael Collins, al treilea astronaut de pe Apollo 11, cel care nu a păşit pe suprafaţa satelitului natural al Pământului.
