În Italia există una, a fost donată de președintele Statelor Unite, Richard Nixon, președintelui Republicii Giovanni Leone, în 1973. La rândul lui, şeful statului a donat-o apoi Muzeului de Știință și Tehnologie din Milano, unde este expusă în secțiunea Space. A fost colectată, în decembrie 1972, de către Eugene Cernan, de altfel, căpitanul navei spaţiale Apollo 17 (ultimul om care a păşit pe suprafața lunară) este şi cel care a inaugurat locația curentă a muzeului, în octombrie 2014. Nixon avea pregătite de NASA mai multe pietre colectate de Apollo 11 și Apollo 17, de pe suprafaţa Lunii, donate apoi prin programul Goodwill Moon Rock de președinții Ford și Carter a 135 de națiuni, ONU și celor 50 de state americane, numai că în timp s-a pierdut urma unor exemplare. Joseph Gutheinz, acum în vârstă de 63 de ani, este un fost agent secret al Armatei Americane însărcinat de NASA să coordoneze operațiunea numită „Lunar Eclipse”, al cărei scop era demascarea probelor false de pe Lună aflate în prezent pe piață. Gutheinz a descoperit că printre atâtea falsuri exista şi un original: piatra donată Hondurasului era vândută pe piața neagră pentru 5 milioane de dolari. Așa s-a născut lista pietrelor colectate de pe suprafaţa Lunii, date „dispărute”: Afganistan, două pietre donate autorităţilor de la Kabul au dispărut; Cipru, una dintre cele două pietre destinate Ciprului nu a fost niciodată livrată, din cauza asasinării ambasadorului american; Honduras, piatra a fost vândută pentru 50.000 de dolari de către un colonel de armată unui om de afaceri din Florida, care a încercat s-o vândă apoi pentru 5 milioane de dolari, piatra a fost apoi confiscată; Irlanda, piatra care era expusă la Observatorul Dunsink din Dublin a fost distrusă de incendiul din 1977; Libia, nicio veste despre cele două pietre donate lui Gaddafi; Malta, piatra lunară a fost furată în 2004 din muzeul unde era păstrată, nu a fost găsită niciodată; Nicaragua, piatra adusă de Apollo 17 a fost vândută în Orientul Mijlociu pentru o cifră cuprinsă între 5 și 10 milioane de dolari, iar cea adusă de Apollo 11 a ajuns în posesia proprietarului unui cazinou din Las Vegas, care o expunea în Moon Rock Café, după moartea lui, s-a întors în Nicaragua; România, piatra adusă de Apollo 11 se află într-un muzeu din București, în timp ce cea de pe Apollo 17 a fost vândută de moștenitorii lui Ceaușescu; Spania, fragmentul adus de Apollo 17 se află în Muzeul Naval din Madrid, nicio veste despre cea de-a doua, se pare că s-ar afla în posesia moștenitorilor lui Francisco Franco./cpaunel/vdraguta
www.corriere.it