La această oră, nu sunt anunţate probleme deosebite de circulaţie pe drumurile şi autostrăzile din ţară, însă există anumite porţiuni cu restricţii de trafic, iar în alte zone este deja aglomeraţie. Ne aşteptăm, de asemenea, la creşteri ale valorilor de trafic în următoarele ore, după cum transmite comisarul şef de poliţie Cătălin Bocai de la Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.
Cătălin Bocai: La această oră, traficul rutier se desfășoară în condiții bune în întreaga țară, însă ne așteptăm ca în orele următoare să se circule cu dificultate din cauza numărului mare de autovehicule pe principalele artere rutiere din ţară. Pe autostrada A2 București – Constanța, pe sensul de mers către capitală, se estimează a se înregistrat cele mai ridicate valori de trafic. În aceste condiţii le recomandăm şoferilor să ruleze cu prudenţă. Precizăm că pe Autostrada Soarelui, între kilometrii 12-36, din cauza unor de nivelare apărute la partea de rulare, a fost instituită o restricție de 80 de km/oră. Pe DN 1, traficul rutier se va desfășura în coloană, în special între stațiunile Sinaia și Predeal, motiv pentru care le recomandăm şoferilor să respecte indicațiile polițiştilor care vor fi prezenţi pentru a fluidiza traficul. Pe autostrada A1 București – Pitești, la kilometrul 36 pe sensul de mers către București, în zona localității Căscioarele, județul Giurgiu, traficul se desfășoară îngreunat doar pe a doua bandă din cauza unor lucrări de refacere a suprafeței de rulare./amirea/denisse
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 iulie