Arheologul Petre Diaconu, era născut în 1924 la Silistra. Venise în Călăraşi la 16 ani, împreună cu familia, atunci când a fost cedată Dobrogea sudică. La 21 de ani a devenit membru al Tineretului Naţional Ţărănesc şi chiar preşedinte al organizaţiei din Călăraşi. La alegerile din 19 noiembrie a participat cu multă dăruire la campania electorală, convins fiind că votul va arăta adevărata forţă a partidelor de opoziţie. Nimeni nu se aştepta la o fraudare de asemenea proporţii în favoarea Blocului Partidelor Democrate, ba chiar cei mai mulţi sperau în sprijinul American pentru alungarea sovieticilor şi comuniştilor din ţară.
„Noi am început să ne organizăm în condiţiile unei presiuni foarte puternice. Adevărată teroare se declanşase pe vremea aceea împotriva membrilor Partidului Naţional Ţărănesc. Ei bine, în asemenea împrejurări, totuşi am găsit putinţele necesare să încropim, să organizăm Partidul nostru Naţional Tărănesc în limita oraşului Călăraşi şi, fireşte, a judeţului Ialomiţa, pe vremea aceea.
Sediul Partidului Naţional Tărănesc – se afla pe Strada Ştirbei Vodă, strada principală a oraşului Călăraşi la etajul unei clădiri. Şi mi-aduc aminte că nu trececea săptămână de la Dumnezeu să nu fie şicanat, într-un fel sau altul, colectivul de conducere al Partidului Naţional Tărănesc. Şi în câteva rânduri, cel puţin în patru rânduri – faptele acestea mi le aduc bine aminte! – sediul a fost devastat: se urcau cu scara în timpul nopţii şi spărgeau geamurile, forţau uşile. Chiar la prima devastare au golit sertarele, dulapurile, de hârtiile legate de administraţia partidului nostru.
Aceste lucruri despre care vorbiţi se petreceau în campania electorală sau chiar dinainte?
Încă dinainte, fireşte. Campania electorală se declanşase la sfârşitul verii anului 1946. Atunci, ca să spun aşa, se atinsese apogeul.
Şi, pentru că a venit vorba de campania electorală, ţin să precizez că ea a fost sângeroasă, s-a soldat cu bătăi. Într-un caz, un tânăr ţărănist din satul Mircea Vodă – astăzi suburbie a oraşului Călăraşi – a fost împuşcat în miez de noapte pe strada Bucureşti, cea mai lungă stradă a oraşului Călăraşi. Şi pentru că veni vorba de şicanele, de bătăile, mă rog, pe care le organiza puterea, comuniştii, pot să vă dau un exemplu ilustrativ.
În toamna anului 1946, pe la sfârşitul lui septembrie, începutul lui octombrie, deci cu o bună bucată de vreme înainte de data votării, ne-am dus o grupă de ţărănişti din conducerea partidului, în frunte cu preşedintele partidului, Pan Muşică, în comuna Dragoş Vodă – prima gară importantă după Ciulniţa, în direcţia Bucureştiului. Şi am ţinut acolo o manifestaţie electorală în curtea largă a unui <chiabur>, a unui om mai pricopsit, ca să spun aşa, în sensul adevărat al cuvântului, un bun gospodar. Ei bine, la terminarea manifestaţiei, când grupa de ţărănişti ajunsese la Ciulniţa, acolo a fost aşteptată de o echipă de <mardeiaşi>, ca să mă exprim într-o limbă proprie cartierelor rău famate… […]
A fost organizată, totuşi, de ei, în chip extraordinar de exact şi de precis votarea, în ziua de 19 noiembrie, dacă mi-aduc aminte, a anului 1946. Eu, de pildă, împreună cu colegul meu de clasă – eu am terminat liceul la Silistra, cum era şi firesc – Ticu Marinescu, membru al Tineretului Partidului Naţional Ţărănesc, am fost delegaţi de către organizaţia partidului nostru ca să reprezentăm partidul la secţia de votare din curtea Regimentului 5 cavalerie din Călăraşi.
Ei bine, în dimineaţa votării, când m-am prezentat împreună cu colegul meu, în curtea Regimentului şi am cerut indicaţiile de rigoare, cum putem ajunge la secţia de votare, un ofiţer din Divizia <Tudor Vladimirescu> – nu ştiu ce căuta ofiţerul din Divizia <Tudor Vladimirescu> într-o cazarmă de cavalerie! – ne-a spus că aici noi nu avem voie să intrăm. <Bine, suntem totuşi reprezentanţii unui partid care participă la alegerile democratice>. <Democraţia dumneavoastră se opreşte la curtea Regimentului nostru! Vă rog să părăsiţi imediat incinta cazărmii>. Noi am opus rezistenţă, verbală fireşte, că nu puteam să luăm ciomagul în mână şi să ne luptăm cu nişte oameni care erau înarmaţi. El era însoţit de trei ostaşi. Şi până la urmă ne-a evacuat din curtea cazărmii, iar într-o situaţie de acest soi, oricine îşi poate da seama cum s-a votat şi cât s-a votat pentru unii sau pentru ceilalţi.
Dumneavoastră aţi ştiut în campania electorală despre tactica pe care o vor adopta comuniştii?
Nu,nu! Mie, cel puţin şi nouă care eram în Călăraşi, nu ne-a trecut prin cap că se va ajunge la o formă… la o fraudă de felul acesta. De altfel, noi trăiam sentimentul victoriei totale în toată ţara, noi cunoşteam pulsul în ţară; ştiam care este simpatia de care se bucură Partidul Naţional Ţărănesc, în general partidele istorice din rândul cărora făceau parte nu numai liberalii, ci şi facţiunea social-democrată a lui Titel Petrescu. Ei bine, surpriza a fost dezastruoasă pentru noi, când peste o zi sau două am aflat că Partidul Naţional Tărănesc a câştigat 10-20 % din numărul voturilor, când în realitate noi ne aşteptam la peste 50-60 % şi în realitate votaseră cam 80 % pentru ţărănişti şi liberali.
În aceeaşi zi, tatăl meu era delegat din partea aceluiaşi partid, Partidul Naţional Ţărănesc, ca reprezentant la secţia de votare… Tatăl meu, stând pe scaun şi supraveghind urna, a întins piciorul [în faţa] unuia care se îndrepta către urna de votare şi l-ar fi împiedicat pe ăla care a căzut. Şi în condiţiile acestea, tatăl meu a fost arestat acolo pe loc şi dus la Poliţia din Călăraşi şi ţinut toată ziua şi toată noaptea, până în dimineaţa zilei următoare. Şi deci şi la această secţie ei nu au avut – noi, adică Partidul Naţional Ţărănesc, partidele istorice – nu au avut reprezentaţi. Au decurs alegerile cum au decurs… voturile au fost numărate aşa cum au crezut ei de cuviinţă.
Participam pentru prima dată la vot în anul 1946… Împlineam 22 de ani. Deci, mă duceam la vot pregătit şi sufleteşte, dacă vreţi, dar şi din punct de vedere <didactic>. Noi urmasem un fel de lecţii, ni se dăduse indicaţia de rigoare de către preşedintele organizaţiei orăşeneşti, preşedintele organizaţiei judeţene [despre] ce înseamnă votare, ce înseamnă asistare la vot, cum să ne comportăm, mă rog, la numărătoare, să fim civilizaţi şi colegi absolut cu toţi participanţii din comisii. Totul ni s-a prezentat în viziunea omului care credea în democraţie, absolut din toate punctele de vedere. Nici ei, nici preşedinţii organizaţiilor locale nu-şi puteau închipui că se putea recurge la o astfel de fraudă!
Totuşi, dacă-mi aduc bine aminte, de la un moment dat când s-a apropiat data alegerilor, se… intrasem într-o oarecare nelinişte. Da-da! Mi-aduc bine aminte, pentru că circulau fel de fel de zvonuri care ne ajungeau la ureche, unele veneau chiar de la centru, de la Bucureşti, că se fac pregătiri masive pentru fraudarea rezultatelor alegerilor, mă rog, nu numai prin propagandă calomnioasă, ci şi prin promisiuni din acestea <supranaturale>: dădeau şi luna de pe cer celora care votau <Soarele>, semnul Partidului Comunist care pe vremea aceea făcea parte dintr-un bloc, mi se pare, numit Blocul Naţional Democratic… sau Blocul Partidelor Democratice. Ştiu însă, după ceea ce am aflat mai târziu, că în marile oraşe, cum a fost Bucureşti, Clujul sau Timişoara – mai puţin Iaşul – în marile oraşe aceste şicane pe care le-au aplicat în restul ţării au fost mai firave. Adică s-au ferit de presiuni, brutalităţi. Oarecum s-au ferit în oraşele mari, în special în Bucureşti, unde era şi sediul Comisiei Aliate de Control. De fapt, Comisia Aliată de Control nu avea nici o putere pe vremea aceea, ea se identifica cu interesele ruşilor. […] Au fost ucişi oameni, unul la Arad, unul la Bacău. V-am povestit de cazul unui tânăr care a fost împuşcat de un poliţai chiar pe strada Bucureşti în miez de noapte, în preajma alegerilor. Deci, din presa vremii, din ziarul Dreptatea pe care-l citeam, ziarul Dreptatea care-l avea ca director, cred, pe Nicolae Carandino, aflam fel de fel de ştiri, care mai de care mai neliniştitoare. Dar noi credeam în forţa noastră, nu ne puteam închipui că vor merge cu… drăceasca politică, până într-acolo încât, dintr-un foc, să numere invers voturile şi să iasă ei cu 80 % şi noi cu 10-20 %!”
[Interviu de Silvia Iliescu, 1996]
