Oslo, Lisabona şi Lahti sunt pe cea mai recentă listă a oraşelor europene verzi pe care românii le au în plan atunci când îşi plănuiesc vacanţele. 37% au optat pentru deplasări de tip city break în 2019, potrivit unui studiu de piaţă realizat de reprezentanţii unei platforme online de căutare a celor mai bune oferte pentru bilete de avion, hoteluri şi închirieri auto. Din anul 2010, când a luat naştere proiectul „Capitala Verde Europeană”, un juriu format din 12 experţi independenţi internaţionali analizează aplicaţiile oraşelor ţinând cont de 12 indicatori, printre care: adaptarea la schimbările climatice, mobilitate urbană sustenabilă, natură şi biodiversitate, calitatea aerului şi a apei, zgomot sau inovaţie eco. La nivelul României nu există încă oraşe cu strategii coerente privind dezvoltarea sustenabilă, dar cele care au fost norocoase privind suprafeţele verzi pe cap de locuitor sunt: Cavnic şi Baia Mare, conform Institutului Naţional de Statistică./mnecula/dsirbu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 iulie