Un prim refuz din partea Uniunii Europene pentru noul premier britanic

Principalul negociator european pentru Brexit, Michel Barnier, a declarat că o cerere a lui Boris Johnson referitoare la retragerea”backstop”-ului irlandez din acordul privind retragerea Marii Britanii din UE este inacceptabilă. Acea măsură va menţine Irlanda de Nord aliniată unora dintre regulile europene ale unei pieţe unice, deşi nu va exista un acord comercial între părţi. Omologul irlandez al dlui Johnson, Leo Varadkar, a spus că numai Marea Britanie va fi de vină dacă o dispută referitoare la backstop va duce la un Brexit fără acord: „Backstop-ul este parte integrantă a acordului de retragere şi fără backstop nu există acord de retragere, nu există o fază de tranziţie, nu există fază de implementare şi nu va exista nici un acord de comerţ liber până când toate acele probleme nu vor fi rezolvate”.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 25 iulie