Vineri, 26 iulie, se împlinesc 298 de ani de la naşterea lui Samuel von Brukenthal, jurist de origine săsească şi mare colecţionar de artă, fostul Guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei, aflat în funcţie între anii 1777 şi 1787. Atunci, el construia un palat în stilul barocului târziu, după modelul palatelor vieneze, clădire care adăposteşte astăzi Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu, cel mai vechi muzeu din ţara noastră, unul din primele înfiinţate în Europa şi cel mai mare din sud-estul Europei.
Samuel von Brukenthal s-a născut la 26 iulie 1721, la Nocrich, actualmente în judeţul Sibiu, tatăl său fiind juristul Michael Brekner (tot jurist fiind şi bunicul său), iar mama, Susanna, era descendentă a familiei de aristocraţi a lui Conrad von Heydendorff.
La doar trei ani de la naşterea sa, tatăl său a fost înnobilat pentru loialitate, primind numele nobiliar von Brukenthal.
Samuel a parcurs gimnaziul, apoi, din 9 februarie 1741, a devenit funcţionar la Cancelaria din Sibiu.
A devenit apoi student la universităţile din Halle şi Jena, unde a studiat dreptul, filosofia, ştiinţele politice şi administrative, însă nu a obţinut un titlu academic, acesta nefiind obligatoriu în acei ani.
Pe perioada studenţiei este iniţiat în francmasonerie, la Berlin, devenind apoi membru al Lojei Masonice din Magdeburg.
Devine cancelar provincial al Vienei, perioadă în care începe să colecţioneze opere de artă, care erau achiziţionate de la Viena, de cele mai multe ori prin intermediul pictorului Johann Martin Stock, din colecţii mai vechi, precum cea a arhiducelui Leopold Wilhelm, prin achiziţii de pe piaţa de artă sau direct de la artiştii epocii, cum erau Martin Meytens şi Franz Neuhauser, sau chiar din Transilvania.
A devenit, în anul 1743, unul dintre cei mai importanţi colecţionari ai regiunii.
În anul 1745, Brukenthal revine la Sibiu, unde, după doi ani de specializare, este admis la Cancelaria administraţiei locale.
La 26 octombrie 1745 se căsătoreşte cu Sofia Katharina, fiica primarului provincial Daniel Klokner von Kloknern. A piedut sprijinul familiei comitelui de Baußnern, care sperase că Brukenthal se va căsători cu fiica sa, însă a primit un impuls important în carieră, dată fiind zestrea de 30.000 de guldeni a soţiei şi proprietăţilor ei imobiliare importante, el devenind astfel unul dintre personajele importante din Transilvania.
A fost, pe rând, grefier secund, pe un salariu de 150 de guldeni, apoi grefier principal şi vicenotar al magistratului de Sibiu, începând cu anul 1751.
În anul 1753 călătoreşte la Viena, unde este primit în audienţă de împărăteasa Maria Tereza a Austriei, căreia îi prezintă dorinţa saşilor de a avea propriul secretariat al administraţiei, aidoma secuilor.
La 18 ianuarie 1754 este numit secretar al naţiunii săseşti, iar în 1762, Maria Tereza l-a ridicat la rangul de baron.
Ascensiunea sa continuă în următorii ani, fiind numit, în anul 1765, şef al Cancelariei Curţii, în anul 1772 a devenit şef al Cancelariei Provinciei, iar în anul 1777 devine singurul sas transilvănean care a ajuns la funcţia înaltă de Guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei, pe care a îndeplinit-o până în anul 1787.
În această perioadă colecţiile iniţiale ale baronului von Brukenthal se extind considerabil, între acestea regăsindu-se o pinacotecă, cabinetul de stampe, biblioteca şi o colecţie numismatică impresionantă.
Trebuie spus că ajuns în această funcţie, veniturile sale au crescut considerabil, ajungând să câştige aproximativ 24.000 guldeni anual.
Moartea împărătesei Maria Tereza a Austriei, la 29 noiembrie 1780, aduce căderea lui Samuel von Brukenthal în dizgraţia împăratului Iosif al II-lea şi, în cele din urmă, retragerea lui din funcţia de guvernator, în anul 1787.
În anul următor decide să construiască, la Sibiu, după model vienez, un palat în stilul barocului târziu, de dimensiuni impresionante, acesta fiind inaugurat în anul 1779.
Spaţiul fastuos al reşedinţei era destinat să găzduiască galeriile de artă, cabinetul de stampe şi biblioteca, dar şi seratele muzicale şi literare patronate de baronul Samuel von Brukenthal, ansamblul constituindu-se într-un spaţiu spiritual transilvănean de înaltă calitate.
În anul 1790, cu trei ani înaintea inaugurării Muzeului Louvre, din Paris, colecţiile de artă europeană ale baronului Samuel Brukenthal au fost deschise publicului.
A trecut la cele veşnice, la Sibiu, la 9 aprilie 1803, la vârsta de 82 de ani, nu înainte de a-şi redacta testamentul, în care baronul a dispus, printre altele, deschiderea palatului ca muzeu public. De asemenea, pentru ca imensa sa colecţie de lucrări de artă să rămână întreagă, Samuel von Brukenthal a indicat în testament ca doar urmaşii săi pe ramură masculină să poată moşteni colecţia, iar în cazul întreruperii descendenţei, colecţiile să fie gestionate de o fundaţie care să le aducă în proprietatea Gimnaziului Evanghelic din Sibiu.
Conform dorinţei sale testamentare, la 25 februarie 1817, Muzeul Brukenthal este deschis pentru public, fiind una dintre primele instituţii de acest gen din Europa, la acel moment.
Mai mult, unul dintre moştenitorii săi, baronul Joseph von Brukenthal, a prevăzut, prin testament, în anul 1867, ca şi palatul să fie atribuit aceleiaşi fundaţii.
În anul 1872, descendenţa familiei Brukenthal pe linie masculină se încheie, după decesul baronului Hermann von Brukenthal, astfel că Gimnaziul Evanghelic din Sibiu preia gestionarea imensei averi a familiei Brukenthal.
Pe finalul secolului al XIX-lea, principala preocupare a muzeului a fost de a conserva patrimoniul existent şi de a extinde colecţiile prin achiziţiil, dar şi de a înfiinţa noi colecţii, cu accent pe cultura săsească.
În anul 1948, muzeul a fost naţionalizat, fiind trecut în proprietatea statului comunist român, moment în care îşi încetează activitatea şi Societatea Transilvăneană pentru Ştiinţele Naturii din Sibiu, iar muzeul aflat sub patronajul acesteia este inclus în patrimoniul naţional.
Evoluţia Pinacotecii Brukenthal a fost marcată, de-a lungul timpului, nu doar de îmbogăţirea fondului prin intermediul donaţiilor şi achiziţiilor, de alăturarea importantului segment al picturii româneşti moderne şi contemporane, dar şi de evenimente regretabile precum confiscarea, în acelaşi an fatidic 1948, a unui număr de 19 lucrări şi transferarea lor la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, conform aceleiaşi politici centralizatoare comuniste.
În anul 1957, Muzeul de Ştiinţele Naturii devenea parte a Muzeului Brukenthal, iar în anul 1966 se deschide Muzeul de Vânătoare “August von Spiess”, urmat, în anul 1972, de deschiderea Muzeului Farmaciei.
Puţini sunt cei care cunosc şi un alt amănunt neplăcut din istoria instituţiei: la 26 mai 1968, într-o zi însorită de duminică, nu mai puţin de opt tablouri din Muzeul Brukenthal au fost furate, valoarea acestora depăşind la acel moment suma de 25 de milioane de dolari, în condiţiile în care inestimabila colecţie era sub grija unui singur paznic, fără niciun alt sistem de securitate.
Este vorba de lucrările Anton van Dyck – „Moartea Cleopatrei”, Frans van Mieris cel Bătrân – „Bărbat cu pipă la fereastră”, Jorg Breu – „Portret de bărbat”, anonim german – „Bărbat cu haină de blană”, Cristoph Amberger – „Portret de bărbat”, Tiziano Vecello da Cadore (1477-1576) – „Ecce homo”, Rosalba Carriera – „Portretul unei tinere femei” (o miniatură pictată pe fildeş), şi, cea mai valoroasă, Maestrul legendei Sfântului Augustin – „Bărbat cu craniu în mână”.
Nu s-a aflat decât că lucrările au fost scoase din ţară într-un timp-record, de doar trei zile, că hoţii au intrat în acea duminică în muzeu ca nişte vizitatori obişnuiţi, s-au ascuns la etajul al doilea, aflat în renovare, iar de acolo, noaptea, au coborât şi au acţionat în sălile de expoziţie. În plus, anchetatorii au mai stabilit că aceştia nu erau începători, fiindcă nu au atins decât obiectele strict necesare, şi dovediseră că au studiat temeinic locul.
Evenimentul a devenit unul dintre cele mai celebre şi misterioase cazuri de furt petrecute în perioada comunismului în ţara noastră, cu o notă proastă pentru echipa de peste o sută de criminalişti, condusă de celebrul colonel Dumitru „Mitică” Ceacanica, dar şi ani întregi de nopţi nedormite pentru angajaţii de atunci ai instituţiei, care au fost supuşi unor anchete de o duritate fără margini, unii dintre ei fiind sechestraţi zile întregi în incinta muzeului, şi supuşi unui interogatoriu obositor şi inutil.
În anul 1971, se zvonea că o parte dintre tablouri ajunseseră deja în Statele Unite, în colecţia privată a unui român azilant, iar orgoliul rănit al autorităţilor comuniste a făcut ca şeful Galeriei de Artă, un fotograf şi una dintre gestionarele muzeului să fie condamnaţi la închisoare. De atunci, pentru mulţi ani, peste cazul furtului de tablouri de la Brukenthal s-a aşternut tăcerea…
În anul 1998, patru dintre lucrările furate în urmă cu 30 de ani, au fost regăsite în America şi repatriate: „Portret de bărbat cu craniu” a Maestrului Legendei Sfântului Augustin, „Ecce Homo” de Tizian; „Portret de femeie” de Rosalba Carriera şi „Portret de bărbat cu pipă în fereastră” de Frans van Mieris cel Bătrân.
Revenind la evoluţia instituţiei, în anul 1988 a fost inaugurată Secţia Istorie a Muzeului Naţional Brukenthal, în prezent Muzeul de Istorie, în Casa Altemberger, iar în anul 2006 este deschisă Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal.
Galeria de Artă a Muzeului Brukenthal a debutat, prin inaugurarea la etajul al doilea al palatului a unei secţiuni speciale a circuitului expoziţional, în care sunt cuprinse totalul celor 23 de lucrări recuperate în urma confiscării din 1948 şi a furtului din 1968, iar modalitatea specială a expunerii a fost concepută astfel încât să sublinieze importanţa reîntregirii fondului Pinacotecii Brukenthal.
Muzeul Naţional Brukenthal a primit în mod repetat recunoaşterea Ministerului Român al Culturii, pentru succesul obţinut în promovarea patrimoniului muzeal şi adaptarea la cerinţele publicului contemporan în 2007, an în care Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană, alături de Luxemburg, dar şi pentru cel mai bun manageriat cultural în anul 2008, premiu înmânat prof.univ.dr. Sabin Adrian Luca, managerul muzeului.
Brukenthal este şi primul muzeu din România distins cu Premiul Uniunii Europene pentru Patrimoniu Cultural Europa Nostra în anul 2010, şi primul muzeu din România admis în Clubul de Excelenţă The Best in Heritage de către European Heritage Association, în 2011.
În anul 2015, a devenit primul muzeu din România care a obținut înregistrarea EMAS, Sistem de Audit și Management de Mediu. În cadrul procedurii de certificare EMAS, s-a obținut și certificarea ISO 14001:2004 – Sistem de Management de Mediu. Implementarea acestui sistem presupune implicarea tuturor angajaților, astfel încât să fie atinși indicatorii de performanță propuși: reducerea consumului de energie electrică, gaz natural, apă potabilă, a cantității de deșeuri generate, dezvoltarea gradului de informare și conștientizare. Certificarea EMAS s-a obţinut în cadrul Proiectului “Tichia Verde”, inițiat de Parohia Evanghelică CA Sibiu împreună cu Muzeul Național Brukenthal şi APM Sibiu, fiind finanțat prin Fundația Germană de Mediu (DBU) și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
În anii 2015 şi 2016, Muzeul Național Brukenthal a primit Certificatul de Excelență TripAdvisor, fiind deosebit de apreciat de cei peste 400.000 de turişti ce trec pragul instituţiei în fiecare an.
Muzeul Național Brukenthal a câștigat şi concursul „Together We Save Romanian Cultural Heritage” IFA-CE, ediţia I, 2016, juriul alegând, din cele 8 piese intrate în competiție, mecanismul orologiului Bisericii Evanghelice din Bradu, județul Sibiu pentru a fi consolidat la ARC-Nucleart, Grenoble, Franța, finalizarea procesului de restaurare urmând să fie continuată în laboratoarele Muzeului. Confecționat din lemn, cu componente din fier, mecanismul a fost donat Muzeului Brukenthal în anul 1909 de către preotul paroh Schuller.
Din vastele lucrări de artă găduite de Muzeul Brukenthal, menţionăm doar faptul că aici se află două dintre cele patru lucrări care există în România şi care sunt atribuite pictorului flamand Peter Paul Rubens. Este vorba de tablourile „Sf. Ignaţiu de Loyola” şi „Sf. Franciscus Xaverius”, celelalte lucrări fiind „Coborârea lui Isus de pe Cruce”, aflat în Catedrala Armeano-Catolică din Gherla şi „Cezar primind capul lui Pompei”, tablou aflat în patrimoniul Palatului Culturii din Iaşi.
În prezent, secţiile muzeului sunt următoarele:
- Galeriile de Artă Brukenthal, cu subsecţiile „Artă Europeană”, în Piaţa Mare nr. 4, „Artă Românească”, în Piaţa Mare nr. 5 şi „Artă Contemporană”, în Strada Tribunei nr. 6
- Biblioteca Brukenthal – situată în Piaţa Mare nr. 4
- Muzeul de Istorie Casa Altemberger, cu sediul în Str. Mitropoliei nr. 2
- Muzeul de Istorie Naturală – în Strada Cetăţii nr. 1, cu subsecţiile Muzeul de Istorie a Farmaciei, situat în Piaţa Mică nr. 26 şi Muzeul de Vânătoare August von Spiess – situat pe Strada Şcoala de Înot nr. 4.
În încheiere amintim că Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat, la 31 ianuarie 2017, decretul de decorare a Muzeului Național Brukenthal.
Cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la înfiinţare, în semn de înaltă apreciere şi recunoştinţă pentru dăruirea şi profesionalismul de care au dat dovadă generaţiile de specialişti ai acestui aşezământ, contribuind la conservarea, sporirea şi valorificarea unui patrimoniu cultural de o importanţă remarcabilă pentru cultura naţională şi determinând, pe această cale, recunoaşterea municipiului Sibiu drept un reper cultural de importanţă internaţională, Klaus Iohannis a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor, Categoria E „Patrimoniul cultural național”, Muzeului Național Brukenthal.
Fotografii din arhiva personală, august 2010
