Marţi, 30 iulie, patriotul român Ilie Ilaşcu împlineşte 67 de ani. Fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, fost senator român în două legislaturi, el s-a remarcat prin suţinerea cauzei reîntregirii neamului românesc de dincolo şi de dincoace de Prut, fiind întemeietorul Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia. Lupta pentru idealul său i-a adus, însă, o condamnare iniţială la moarte, transformată în detenţie politică grea, timp de nouă ani, în închisoarea de la Tiraspol.
* * * * *
Ilie Ilaşcu s-a născut la 30 iulie 1952, la Taxobeni, acum în Raionul Făleşti, Republica Moldova.
Este absolvent al Universităţii Agricole de la Chişinau, Facultatea de Economie.
A fost economist-şef la Institutul de cercetări ştiinţifice „Dnestr” de la Tiraspol şi ofiţer al Armatei Sovietice.
Este unul din fondatorii Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia (1988-1992), înfiinţată în contextul în care, la acel moment, din cei peste 200 mii de locuitori ai Tiraspolului, 35 de mii erau de etnie română (moldoveană) – adică circa 17%, şi care nu aveau nicio şcoală, nicio grădiniţă în limba română, toate cele 19 unităţi de învăţământ din Tiraspol fiind cu predare în limba rusă.
A fost preşedinte al Frontului Popular din Moldova – Filiala Tiraspol din anul 1989 până în 1992, an în care organizaţia a fost lichidată de forţele separatiste transnistrene. Despre Frontul Popular trebuie spus că și-a început activitatea în primavara anului 1989, ajungând până la peste 5000 de membri activi, iar după 1990, odată cu „formarea” aşa zisei „Republici Transnistria”, s-a declanşat o luptă fără cruţare împotriva organizaţiei. Rând pe rând, aveau să dispară, fară urmă, mulţi din membrii activi ai Frontului, iar la sfârşitul anului 1991, au început adevărate luptele de gherilă interne, între membrii organizaţiei, pe fondul intereselor diferite în susţinerea sau nu a structurilor statale ale Republicii Moldova – poliţia, procuratura, executivul, băncile și alte structuri – , versus suţinerea sau nu a structurilor de factură paramilitară formate de Federaţia Rusă la Bazele Armatei a 14-a.
În anul 1992, Ilaşcu a participat la luptele armate de la Nistru, în calitate de comandant al unor trupe militare cu destinaţie specială ale Ministerului Securităţii Naţionale din Republica Moldova. Ilaşcu şi unitatea sa specială au luptat în spatele frontului şi au adus mari pierderi Armatei a 14 a Federaţiei Ruse şi bandelor de cazaci veniţi să lupte în Transnistria împotriva moldovenilor. Trebuie spus că, mai ales după data de 2 martie 1992, zi în care Republica Moldova este primită oficial ca membră a ONU, Federaţia Rusă, anticipând desprinderea totală a Republicii Moldova de interesele ruseşti, şi intenţia de integrare în democraţia europeană, dar şi posibila unire cu Patria – Mamă, a încercat în orice chip posibil să zădărnicească aceste ţeluri.
Chiar în noaptea de 2 martie a acelui an, printr-o provocare pusă la cale la Dubăsari, pe malul Nistrului, unitaţi paramilitare secesioniste, ajutate de unitaţile militare regulate ale Armatei a 14-a, au atacat Secţia de poliţie, omorând şi rănind mai mulţi oameni ai legii, pe restul transportându-i la Tiraspol, unde le-au confiscat armamentul şi muniţia şi i-au luat prizonieri.
Între 2 şi 4 iunie 1992, Ilie Ilaşcu, Andrei Ivanţoc, Alexandru Leşco, Tudor Petrov Popa, Petru Godiac şi Valeriu Garbuz au fost arestaţi la domiciliile lor de la Tiraspol de persoane care purtau uniforme cu însemnele Armatei a 14-a a fostei U.R.S.S., fiind acuzaţi de autorităţile transnistrene de crime de război şi acţiuni de terorism.
Procesul de judecată – vă mai amintiţi poate apariţiile în sala de judecată a patrioţilor români în cuşca cu gratii groase – a fost considerat inechitabil, un veritabil „simulacru”, deoarece de-a lungul lui nu s-a respectat prezumţia de nevinovăţie şi pe parcursul căruia au fost administrate probe prefabricate pentru susţinerea acuzaţiilor, membrii “grupului Ilaşcu” fiind condamnaţi, în fapt, pentru “delictul” de a fi luptat pentru independenţa şi integritatea ţării lor de baştină – Republica Moldova -, succesoarea de drept a Republicii Socialiste Sovietice Moldova, devenită stat independent din anul 1991.
La 9 decembrie 1993, Colegiul penal al aşa – numitei Judecătorii Supreme a Republicii Moldoveneşti Nistrene – subordonată intereselor Moscovei -, îi condamnă pe Ilie Ştefan Ilaşcu, Vladimir Gheorghe Garbuz, Alexandru Dumitru Leşco, Andrei Maftei Ivanţoc, Tudor Mihail Petrov Popa şi Petru Ilie Godiac. Ilie Ilaşcu a fost condamnat la moarte prin împuşcare, iar ceilalţi 5 membri la privaţiune de libertate pe termene de la 2 la 15 ani.
Petru Godiac a fost eliberat la 12 iunie 1994, după ce şi-a ispăşit condamnarea de doi ani, iar după ce s-a tratat un timp îndelungat şi a fost părăsit de soţie, s-a stabilit definitiv în România, la Cluj Napoca.
La câteva luni distanţă, la 25 iulie 1994, unul din membrii “grupului Ilaşcu”, Valeriu Garbuz, a fost eliberat după ce a recunoscut aşa-zisa vină, însă după eliberare, acesta a mărturisit că a fost maltratat de angajaţii ministerului securităţii din Tiraspol. Garbuz este singurul dintre acuzaţi care a recunoscut acuzaţiile aduse “grupului Ilaşcu”, dar şi – implicit -, legitimitatea autorităţii Republicii Moldoveneşti Nistriene asupra teritoriului transnistrean. Ceilalţi camarazi de suferinţă l-au considerat însă a fi un element infiltrat în rândurile lor de către sovietici, încă de pe vremea existenţei filialei de la Tiraspol a Frontului Popular din Moldova condus de către Ilie Ilaşcu. Dealtfel el a beneficiat de sprijinul generalului rus Alexsandr Lebed, stabilindu-şi domiciliul permanent în regiunea Reazani, în Federaţia Rusă.
Începând cu momentul nedreptei sentinţe, mai multe organisme şi organizaţii internaţionale au făcut nenumărate presiuni asupra Federaţiei Ruse, pentru eliberarea deţinuţilor din „lotul Ilaşcu”, fiind de subliniat aici demersurile Uniunii Europene şi ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. La Bucureşti au avut loc mai multe mitinguri de solidaridate cu soarta „grupului Ilaşcu” şi pentru eliberarea lor, la unul dintre acestea participând însuşi seniorul Corneliu Coposu, care a intrat, simbolic, într-o cuşcă, în semn de solidaritate cu Ilie Ilaşcu şi camarazii săi.
Deşi s-a aflat în detenţie, Ilaşcu a fost ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova, în perioadele 1994-1998 şi 1998-2000.
Însă, abia la 5 mai 2001, Ilie Ilaşcu este transferat la Chişinău şi predat serviciilor secrete ale Republicii Moldova şi Românie, primind şi cetăţenie română. Trebuie accentuat faptul că el nu a fost eliberat ci doar transferat, sentinţa sa de condamnare la moarte fiind încă în vigoare pe teritoriul ocupat în Transnistria.
În iunie 2004, a fost eliberat Alexandru Leşco, şi el cu cetăţenie română, după expirarea termenului de 12 ani de detenţie, Andrei Ivanţoc a fost eliberat la 2 iunie 2007, după 14 ani de detenţie politică, iar eliberarea lui Tudor Petrov Popa a survenit după doar două zile, la 4 iunie 2007 şi s-a petrecut, fără incidente, la Dubăsari, pe malul stîng al Nistrului. Era ultimul membru din „lotul Ilaşcu”, eliberat din închisoare.
Revenind la Ilie Ilaşcu, în anul 2001 a fost decorat de preşedintele Ion Iliescu cu Ordinul Naţional „Steaua României”.
Este ales senator pe listele Partidului România Mare, în două mandate, între 11 decembrie 2000 şi 12 decembrie 2004, respectiv între 13 decembrie 2004 şi 14 decembrie 2008, iar în perioada 2001 – 2008 a fost membru titular al delegaţiei României la Adunarea Parlamentară al Consiliului Europei.
La 2 august 2010 membrii „Grupului Ilaşcu” au fost decoraţi de preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, cu „Ordinul Republicii”.
La 5 septembrie 2015, după ani buni petrecuți în politica din România, a decis să se implice și în politica din Republica Moldova. La acel moment, Ilaşcu a a semnat, ca membru al Grupului de inițiativă, pentru constituirea partidului unionist Dreapta şi a fost ales, în cadrul congresului de constituire, la 14 februarie 2016, în calitate de vicepreședinte al acestui partid, care militează pentru reunificarea celor două state româneşti – Republica Moldova şi România. Preşedinte al partidului a fost aleasă prof. univ. Ana Guţu, iar la 11 iunie 2017, după un congres extraordinar, este decisă schimbarea denumirii partidului din ”Dreapta” în ”Partidul Unităţii Naţionale”.
În 25 iunie 2017, are loc un alt congres extraordinar al PUN, în cadrul căruia fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, este ales preşedinte de onoare al formaţiunii, funcţia de preşedinte rămânând vacantă până la clarificarea juridică a statutului cetăţeniei moldoveneşti a fostului şef al statului român.
Este căsătorit cu Nina Ilaşcu din anul 1976, cu care are două fete, Tatiana – născută la 28 februarie 1980 şi Olga – născută la 1 iulie 1984.
Deşi autorităţile ruse au negat încă de la început că ar fi avut vreo implicare în arestarea şi condamnarea grupului Ilaşcu, Curtea Europeană a Dreptului Omului a hotărât altceva, şi anume a condamnat Rusia la plata către Ilie Ilaşcu a sumei de 187.000 de euro.
