Revenirea super modelelor – a celor care au scris istoria modei în anii 90 – a devenit deja o tendință. Ilustre puncte de referință în categoria ‘Perenelor’ (femeile care refuză să fie judecate în baza vârstei), modelele de ieri se reconfirmă ca fiind în top şi astăzi, după douăzeci, sau mai mulți ani de la „epoca lor de aur”. De altfel nu este pentru prima dată când femei de o frumusețe legendară se întorc pe pasarele ca invitate speciale ale unor mari designeri, sau sunt chemate să apară pe copertele celor mai cunoscute reviste din lume. Astăzi, a sosit rândul Claudiei Schiffer și al lui Stephanie Seymour, care revin pe coperta revistei Vogue Italia la vârsta de 48 și respectiv, 51 de ani.
Ultimele lor apariții în versiunea italiană a celebrei reviste de modă au fost în februarie 1994 și iunie 1987.
Cele două modele se repropun într-o variantă inedită, pozându-se singure în fața oglinzii. O alegere modernă, deoarece în realitate este vorba de un selfie, dar și legendară, pentru că așa erau realizate faimoasele autoportrete ale lui Helmut Newton: maestrul așeza în studio o oglindă în care modelele se puteau privi, pentru a-şi putea face apoi singure o poză .
De această dată, însă, în spatele aparatului foto se află artistul newyorkez Collier Schorr, care în rolul de supervizor aduce un omagiu „şarmului feminin” și frumuseții maturității. www.repubblica.it
Traducerea: Cătălina Păunel/cpaunel