Calendarul evenimentelor, 5 august – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Guvern

* Şedinţă de guvern – Palatul Victoria

 – Ministere

* SUA: Ministrul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale, Alexandru Petrescu, efectuează o vizită în Statele Unite ale Americii (5 – 7 august)

– Economic

* Şedinţa Consiliului de administraţie pe probleme de politică monetară; guvernatorul BNR, Mugur Isărescu susţine un briefing de presă – ora 15:00, la sediul BNR

* Banca Naţională a României va lansa, începând cu această dată, în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la naşterea lui Nicolae Cajal. Aversul monedei prezintă clădirea Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „10 LEI” şi anul de emisiune „2019”. Reversul monedei prezintă portretul şi numele profesorului Nicolae Cajal şi anii între care a trăit acesta „1919” şi „2004”. Tirajul pentru această emisiune este de 300 monede din argint. Monedele din argint cu tema 100 de ani de la naşterea lui Nicolae Cajal au putere circulatorie pe teritoriul României

– Istorie

* Jud. Vrancea: Consiliul Judeţean Vrancea, prin Muzeul Vrancei, organizează în perioada 3-6 august, ample manifestări de comemorare a eroilor care au luptat, în vara anului 1917, în cele mai aprige bătălii din Primul Război Mondial, manifestări denumite „Vrancea Eroică-2019”. Astfel, Consiliul Judeţean Vrancea împreuna cu Muzeul Vrancei vor organiza mai multe spectacole artistice tematice la mausoleele din Focşani, Mărăşti, Soveja şi Mărăşeşti, dar şi în Piaţa Unirii din Focşani. Din program:

► Focşani:

  • ora 18:00 – Consiliul Judeţean Vrancea şi Centrul Cultural Vrancea organizează la vernisajul expoziţiei de pictură „Mărăşeştiul în inima mea”, ediţia a VI-a – la Galeriile de Artă Focşani. Manifestarea se înscrie în suita de evenimente culturale organizate cu prilejul celebrării luptelor de la Mărăşeşti din Primul Război Mondial, august 1917.Lucrările expuse pe simeze aparţin studenţilor Facultăţii de Arte, specializarea Pictură, ai Universităţii Dunărea de Jos, Galaţi. Curatorul expoziţiei este prof. dr. Liviu Nedelcu, managerul Centrului Cultural Vrancea
  • ora 18:00 – spectacol de muzică tradițională românească – în Piața Unirii. Acompaniați de Orchestra ”Lăutarii” sub bagheta maestrului Nicolae Botgros, pe scenă vor urca îndrăgiții interpreți de muzică populară: Sava Negrean Brudașcu, Floarea Calotă, Veta Biriș, Alexandru Pugnar, Maria Murgoci, Alexandra Chira, Ovidiu Homorodean, Iulia Mihai, Cristian Fodor, Andreea Haisan, Sebastian Stan, Ion Ghițulescu, Nicolae Furdui Iancu alături de Tudor Furdui Iancu și Grupul Instrumental ”Crai Nou”

► Soveja:

  • ceremonial militar și religios la Mausoleul Eroilor, după care va avea loc un recital special susținut de Paula Seling

* Mărăşeşti: Începând cu ora 10:00, cel mai mare steag al României va fi pictat de către 100 de copii din România şi din Republica Moldova pe dalele din imediata vecinătate a Mausoleului Eroilor de la Mărăşeşti. În această perioadă, cu o puternică încărcătură istorică, Consiliul Judeţean Vrancea a dorit pictarea celui mai mare steag al României pe o suprafaţă de 3.000 metri pătraţi. Acest lucru nu s-ar fi întâmplat fără sprijinul elevilor şi profesorilor de pe ambele  maluri ale Prutului. Scopul realizării acestui steag pictat al României în vecinătatea câmpurilor de luptă de la Mărăşeşti este acela de a aduce un pios omagiu strămoşilor noştri şi de a crea o strânsă legătură între românii din aceste ţări. Acţiunea este dedicată tinerilor şi face parte din proiectul „Consolidarea legăturilor cu Republica Moldova şi comunităţile româneşti din Ucraina”

 – Cultură

* Carei: În zilele de 5 şi 6 august, va avea loc Festivalul de Folclor, în cadrul evenimentului „CAREI FEST 2019”, aflat la cea de-a treia ediție. Vor fi prezente formații de folclor românesc, maghiar și german – ora 18:45

* Constanţa: Orchestra simfonică „Bigg Dimm a’Band”, a Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, formată din 25 de muzicieni, condusă de dirijorul Răzvan Metea, a pregătit 60 de melodii dintr-o plajă diversă, de la Maria Tănase la Dmitri Shostakovich şi Metallica, concertele din proiectul Sunset Sea-mphony, urmând a fi susţinute în fiecare seară, în perioada 5-17 august pe faleza Cazino

* Craiova: Consiliul Judeţean Dolj şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj, organizează vernisajul expoziţiei de pictură „Zestrea naturii”, realizată de Magda Alexandrescu, profesor de educaţie plastică la Liceul Teoretic „Ioniţă Asan” din Caracal – ora 12:00, Galeriile „Cromatic”, Str. Al. Macedonski, nr. 28. Expoziţia de pictură realizată de Magda Alexandrescu va rămâne deschisă la Galeriile „Cromatic” până luni, 12 august

* Reghin: Asociaţia Culurală K’ARTE organizează în perioada 5 – 11 august, Tabăra de artă „Pădurea Rotundă”, prin care propune, alături de tabăra de artă, o serie de  programe conexe, cum ar fi ateliere de artă pentru copii, concerte şi proiecţii de filme europene premiate. În tabăra de artă sunt prezenţi mai mulţi artişti cu origini mureşene (dar nu numai) activi pe scena naţională şi internaţională de artă, invitaţi să dezvolte proiecte plecând de la specificul locului. Anul acesta proiectul „Pădurea Rotundă” este complementat de proiectul Micropolis, care aduce la Reghin cinci dintre cele mai importante și premiate filme ale anului 2018, în parteneriat cu Caravana Les Films de Cannes. În program reghinenii vor putea viziona filmul „Napszállta/Apusul”, de Nemes László. Printre partenerii media: Radio România Târgu Mureş

* Sfântu-Gheorghe: Noul film al regizorului Jim Jarmusch, „The Dead Don’t Die”, prezentat în competiția oficială la Cannes 2019, deschide cea de-a 16-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul ce se va desfăşura în perioada 5 – 11 august, în Delta Dunării. Peste 550 de scurtmetraje din 46 de ţări au fost înscrise pentru competiţia de scurtmetraj internaţional şi scurtmetraj românesc. Printre partenerii media: Radio România Cultural

  • Regizorul ucrainean, Sergei Loznitsa, câștigător al Premiului pentru regie „Un Certain Regard Cannes 2018”, este invitat special al festivalului. Sergei Loznitsa va primi Trofeul „ANONIMUL” pentru contribuția sa la frumusețea cinematografiei universale. O retrospectivă care include 7 titluri din filmografia sa va fi prezentată publicului, proiecțiile fiind urmate de sesiuni de întrebări și răspunsuri. Sergei Loznitsa va susține un masterclass, sâmbătă, 10 august

* Sighişoara: Se desfășoară Academia Sighişoara, eveniment în cadrul căruia tineri muzicieni şi profesori din toată lumea se pot întâlni pentru a adopta un limbaj comun, fapt care se întâmplă anual din 1993 încoace. Directorul artistic al Academiei Sighişoara este violonistul elveţian de origine română Alexandru Gavrilovici. Acest festival-şcoală se va încheia la 14 august și este cadoul oferit României de către Elveţia, în anul Centenarului

– Sport

* Se dispută ultimele două meciuri din etapa a 4-a din Liga 1 de fotbal:

  • ora 18:00 – FC Voluntari – CSM Politehnica Iaşi – pe Stadionul „Anghel Iordănescu” – Voluntari
  • ora 21:00 – AFC Astra Giurgiu – FCSB – pe Stadionul „Marin Anastasovici” – Giurgiu

* Târgu Mureş: Are loc un turneu ITF masculin de tenis (5 – 11 aug.)

* Toronto, Canada: Turneul Rogers Cup se va desfăşura în perioada 5 și 11 august. Din program:

  • Simona Halep (27 de ani, 169 WTA la dublu) va face echipă în proba de dublu de la „Rogers Cup” cu Leylah Annie Fernandez, jucătoare de 16 ani și ocupantă a locului 447 în clasamentul WTA la dublu și 257 la simplu. Primul meci pe care cele două îl vor juca în proba de dublu va avea loc astăzi, în turul 1, nu înainte de ora 17:00, contra cuplului format din Kveta Peschke (Cehia) și Nicole Melichar (SUA), favoritele numărul 7 în proba de dublu
  • Simona Halep (4 WTA, la simplu) va juca la simplu în turul 2, marți, sau miercuri, cu învingătoarea dintre Kristina Mladenovic (26 de ani, 49 WTA) și o jucătoare venită din calificări, al cărei nume nu este încă cunoscut

– S-a întâmplat într-o zi de 5 august

* Se împlinesc 595 de ani (1424) de la prima menţiune documentară a vămii de la Calafat, care în secolele XV-XVI a devenit punctul de tranzit, cel mai important pentru comerțul Țării Românești cu Peninsula Balcanică. Din cercetarea documentelor epocii, rezultă că în sec. XIV — XVII, Calafatul constituia punctul terminus al unui drum comercial important, cunoscut și sub numele de ”Drumul sării”, poziția lui geografică oferind condiții optime pentru desfășurarea unui activ comerț de tranzit. De aici, produsele excedentare ale Țării Românești ajungeau în Peninsula Balcanică, până pe țărmurile Adriaticii și tot pe aici, mărfurile negustorilor turci și greci pătrundeau în Muntenia, și mai departe în Transilvania și Ungaria

* Acum 161 de ani (1858) industriaşul american Cyrus W. Field (1819-1892), proprietar al companiei „Atlantic Telegraph”, a terminat instalarea primului cablu telegrafic subacvatic care făcea legătura între Europa (Anglia) şi SUA

* Se împlinesc 90 de ani (1929), de când, între 5 şi 9 august, a avut loc greva minerilor de la Lupeni, aceasta fiind prima mare luptă sindicală din timpul crizei economice din anii 1929-1933

* Se împlinesc 85 de ani (1934), de când, între 5 şi 12 august, s-a desfăşurat prima ediţie a turului ciclist al României (1.026 km, în 7 etape)

* Acum 56 de ani (1963) a fost semnat (de către SUA, URSS şi Marea Britanie), la Moscova, Tratatul cu privire la interzicerea experienţelor nucleare în atmosferă, în spaţiul cosmic şi sub apă. România a semnat Tratatul la 8.VIII.1963

* Cu 24 de ani în urmă (1995) a avut loc restabilirea oficială a relaţiilor diplomatice dintre Statele Unite ale Americii şi R. S. Vietnam, la 20 de ani după încheierea războiului din Vietnam (30.IV.1975)

Aniversări – Comemorări

– Înainte-prăznuirea Schimbării la Faţă a Domnului; Sf. Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ (Calendarul Creştin-Ortodox 2019)

– 1838: S-a născut istoricul Constantin Erbiceanu; s-a preocupat de punerea în valoare a manuscriselor greceşti din arhivele şi bibliotecile din România; a scris, cu precădere, lucrări de istorie a Bisericii Ortodoxe Române; membru titular al Academiei Române din 1899, vicepreşedinte al acestui for (1904-1907) (m. 1913)

– 1903, 5/18: S-a născut (la Sinaia) principele Nicolae de Hohenzollern-Sigmaringen, al doilea fiu al lui Ferdinand I, regele României (1914-1927), şi al reginei Maria; membru de onoare al Academiei Române din 1929 (m. 1978, la Lausanne/Elveţia). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 15 august 1903

– 1909: S-a născut Nina Façon, istoric literar şi eseist; ca specialistă în limba şi literatura italiană a realizat dicţionare (în colaborare), o „Istorie a literaturii italiene” (1969), numeroase traduceri (m. 1974) – 110 ani

– 1922: S-a născut scriitorul Marin Preda; a tradus, singur sau în colaborare, romanele „Străinul” şi „Ciuma” de Albert Camus şi „Demonii” de Fiodor Dostoievski; membru corespondent (1974) şi membru titular post-mortem (1990) al Academiei Române (m. 1980)

– 1929: S-a născut muzicianul Virgil Oniţiu; fost consilier artistic în Comisia de ascultare a producţiilor muzicale ale Radiodifuziunii Române (m. 1996) – 90 de ani

– 1935: S-a născut artistul decorator Filaret Oloier (m. 2010)

– 1936: S-a născut poetul şi prozatorul Adrian Munţiu. NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 15.VII.1936

– 1937: S-a născut Viorel Cacoveanu, prozator, dramaturg şi publicist

– 1938: S-a născut actriţa Rodica Popescu-Bitănescu, populară interpretă de comedie; regizoare şi autoare dramatică

– 1940: S-a născut publicistul Florin Gabriel Mărculescu; membru fondator al Grupului pentru Dialog Social şi al Alianţei Civice (m. 2000)

– 1944: A murit Francisc Iosif Rainer, medic şi antropolog; de numele său se leagă înfiinţarea, la Bucureşti, a Institutului de Antropologie, al cărui prim director a fost între 1940 şi 1944, şi al Societăţii de Anatomie din Bucureşi (1900); membru de onoare al Academiei Române din 1943 (n. 1874, la Rohozna, azi în R. Moldova) – 75 de ani

– 1952: S-a născut Alexandru Ghilduş, constructor, sculptor, pictor, decorator şi profesor

– 1972: S-a născut Paul Cernat critic şi istoric literar, eseist şi publicist

– 1975: S-a născut Ada Milea, actriţă şi cântăreaţă de muzică folk

– 1981: A murit Jean Bobescu, dirijor, violonist şi profesor (n. 1890). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a morţii 15 august 1981

– 1983: A murit baritonul Şerban Tassian (n. 1909). NOTĂ: Unele surse dau moartea la 6.VIII.1983

– 1987: A murit Benedict M. Menkeş, medic şi biolog; cercetări multilaterale de embriologie; a participat la punerea bazelor şi la dezvoltarea învăţământului medical preclinic timişorean; membru corespondent al Academiei Române din 1952 (n. 1904)

– 1998: A murit actriţa de teatru şi film Coca Andronescu (n. 1932)

– 2003: A murit Gheorghe (Gogu) Viziru, jucător şi antrenor de tenis, personalitate marcantă a tenisului de câmp românesc (n. 1924)

– 2007: A murit Florian Pittiş („Moţu”), actor, regizor, cântăreţ (la începutul anilor ’70 ai secolului XX a făcut parte dintr-un renumit trio, alături de Anda Călugăreanu şi Dan Tufaru; în 1992 a fondat formaţia „Pasărea Colibri”, alături de Mircea Baniciu, Mircea Vintilă şi Vlady Cnejevici) şi realizator de emisiuni de radio (din decembrie 1998 a fost director al postului Radio România Tineret al SRR, transformat ulterior în Radio3net, post public de radio care emite doar pe Internet) (n. 1943)

– 2008: A murit Sotiris Fotopoulos, preşedintele Uniunii Elene din România (fondată de el în decembrie 1989, împreună cu un grup de iniţiativă); reprezentantul comunităţii elene în Parlamentul României în legislaturile 2000-2004 şi 2004-2008 (n. 1937, la Heisi/Grecia)

– 2011: A murit economistul Constantin Ionete; contribuţii la analiza unor probleme fundamentale ale ştiinţelor economice moderne, teoria preţurilor, dezechilibrele financiare ale economiei de comandă şi prăbuşirea acesteia în România; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (n. 1922)

– 2012, 5/6: A murit regizorul Harry Eliad, fost director al Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti (n. 1927)

EVENIMENTE EXTERNE

 – Sydney: Vizita secretarului de stat american Mike Pompeo, prilej cu care participă la summit-ul SUA – Australia şi se întâlneşte cu premierul australian Scott Morrison

– Pohnpei, Micronesia: Vizita secretarului de stat al SUA, Mike Pompeo

– Wellington: Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în vizită în Noua Zeelandă (5 – 6 aug.)

– Hanoi: Vizita Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate Federica Mogherini, în Vietnam

– Moscova: Conferinţă de presă susţinută de vice-ministrul rus de externe, Serghei Riabkov, cu privire la încetarea tratatului INF

– Tokyo: Vizita secretarului apărării al SUA Mark Esper, în Japonia (5 – 6 aug.)

– Abidjan, Coasta de Fildeş: Forum AGOA privind Programul SUA pentru dezvoltarea relaţiilor economice cu Africa (5 – 6 aug.)

– Geneva: Reuniune a grupului GIEC de experţi în schimbarea climatică în care vor fi abordate probleme legate de agricultura sustenabilă, defrişări şi securitatea alimentară (5 – 8 aug.)

– Lausanne: Summit pentru climat – Smile For Future (5 – 9 aug.)

– Coreea de Sud: Exerciţii militare comune SUA – Coreea de Sud (5 – 20 aug.)

– Tunis: Festivalul internaţional de muzică şi dans (5 – 20 aug.)

– Canada: Au loc turneele Masters 1.000 de la Montréal şi WTA de la Toronto (5 – 11 aug.)

Aniversări – Comemorări

– Ziua Naţională a Republicii Burkina Faso (fosta Volta Superioară); la 5 august 1960 şi-a dobândit independenţa completă faţă de Franţa; tot la această dată se marchează aniversarea Revoluţiei democratice şi populare din 5 august 1983. NOTĂ: La 11 decembrie se marchează Ziua Republicii, ziua în care Volta Superioară a dobândit, în 1958, statutul de autoguvenare, devenind republică şi membră a Comunitatăţii Franco-Africane

– Ziua Naţională a Insulelor Cook; aniversarea Zilei Constituţiei/1965 (se marchează în prima zi de luni din august). NOTĂ: Insulele Cook (15 insule situate în Pacificul de Sud) reprezintă, din punct de vedere politic, o republică parlamentară, asociată, ca stat liber, cu Noua Zeelandă

– Ziua Naţională a statului Jamaica; aniversarea independenţei faţă de Marea Britanie, care a avut loc într-o zi de luni, pe 6 august 1962; este marcată în prima zi de luni din august

– 1540: S-a născut Joseph Justus Scaliger, psiholog şi istoric olandez de origine franceză, unul dintre cei mai erudiţi oameni ai vremii sale (m. 1609)

– 1623: La această dată a fost botezat Pietro Antonio Cesti, compozitor şi cântăreţ italian (m. 1669)

– 1729: A murit inventatorul englez Thomas Newcomen; a construit, în 1705, pe baza lucrărilor lui Denis Papin şi Thomas Savery, una dintre primele maşini cu aburi cu piston, perfecţionată de James Watt în 1769 (n. 1663) – 290 de ani. NOTĂ: Unele surse dau naşterea/botezul la 28.II.1664

– 1787: A murit François Francoeur, violonist şi compozitor francez (n. 1698)

– 1798: S-a născut astronomul englez John Wrottesley, membru fondator al Societăţii Regale de Astronomie (m. 1867)

– 1811: S-a născut compozitorul francez Ambroise Thomas (m. 1896)

– 1827: S-a născut Manoel Deodoro da Fonseca, mareșal și un om politic brazilian, primul președinte al țării între anii 1889 – 1891 (m. 1892)

– 1850: S-a născut scriitorul francez Guy de Maupassant (Henri René Albert Guy de Maupassant), unul dintre precursorii povestirii moderne (m. 1893)

– 1889: S-a născut Conrad Aiken (nume complet: Conrad Potter Aiken), poet, critic literar, dramaturg și nuvelist american (m. 1973) – 130 de ani

– 1890: S-a născut dirijorul austriac Erich Kleiber (m. 1956)

– 1895: A murit Friedrich Engels, filosof şi om politic german; întemeietor, împreună cu Karl Marx, al „socialismului ştiinţific”; a elaborat (în 1848), împreună cu acesta, „Manifestul Partidului Comunist” (programul mişcării comuniste) (n. 1820)

– 1901: S-a născut Alexander Alexeieff, grafician, ilustrator, scenograf şi regizor de animaţie francez de origine rusă, creatorul procedeului tehnic numit „ecranul cu ace” (m. 1982)

– 1904: S-a născut biologul american de origine engleză Kenneth Thimann; importante cercetări privind creşterea şi respiraţia plantelor; considerat pionier al fiziologiei plantelor; membru de onoare străin al Academiei Române din 1965 (m. 1997) – 115 ani

– 1905: S-a născut Wassily Leontief, economist american de origine rusă, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1973 (m. 1999)

– 1906: S-a născut John Huston, regizor, scenarist şi actor american de film (m. 1987)

– 1911: S-a născut Robert Taylor, actor american de film şi televiziune (m. 1969)

– 1912: S-a născut Abatele Pierre (pe numele adevărat Henry Grouès), cunoscut preot francez, cel care a fondat (în 1949) prima comunitate Emmaüs din lume (la Neuilly-Plaisance, Franţa), un grup activ acum în 42 de ţări, care-i ajută pe cei săraci şi pe refugiaţi (m. 2007)

– 1918: S-a născut actorul american Tom Drake (pe numele său adevărat Alfred Sinclair Alderdice) (m. 1982)

– 1930: S-a născut astronautul american Neil Armstrong, primul pământean care a păşit pe Lună, la 20 iulie 1969 (era comandantul navei „Apollo 11”, lansate spre Lună de la baza Cape Kennedy, la 16.VII.1969); el a fost secondat de colegul său Edwin Aldrin (m. 2012)

– 1937: S-a născut astronomul american de origine britanică Brian Marsden; specializat în mecanica cerească şi astrometrie, renumit pentru studiile sale privind cometele (considerat cel mai bun vânător de comete al secolului XX) şi asteroizii; a contribuit la retrogradarea lui Pluto în categoria planetelor pitice (m. 2010)

– 1962: A murit Marilyn Monroe (născută: Norma Jeane Mortensen), actriţă, model, cântăreaţă şi divă pop americană; considerată sex-simbolul anilor ’50 ai secolului XX (n. 1926)

– 1984: A murit actorul britanic de film Richard Burton (numele real: Richard Walter Jenkins, Jr.) (n. 1925) – 35 de ani

– 1991: A murit industriaşul japonez Soichiro Honda, întemeietorul companiei Honda Motor, unde s-au creat şi realizat primele motociclete din lume; în anii ’60 Honda a început să producă şi autoturisme (n. 1906)

– 1993: A murit compozitorul slovac Eugen Suchon (n. 1908)

– 1998: A murit Todor Jivkov, om politic comunist bulgar; prim-secretar al CC al PC Bulgar (1954-1989); preşedinte al Consiliului de Miniştri (1962-1971) şi preşedinte al Consiliului de Stat (şef al statului) (1971-1989) (n. 1911)

– 2000: A murit Sir Alec Guinness, actor britanic de film (n. 1914)

– 2009: A murit Budd Schulberg, scenarist, producător de televiziune, scriitor sportiv și romancier american (n. 1914) – 10 ani

– 2011: A murit actorul american Francesco (Daniele) Quinn, unul dintre fiii actorului Anthony Quinn (n. 1963, în Italia). NOTĂ: Alte surse dau ca an al naşterii 1962

– 2012: A murit cântăreaţa mexicană Chavela Vargas (Isabel Vargas Lizano) (n. 1919)

– 2013: A murit pianistul american de jazz şi producătorul muzical George Duke, cunoscut ca pionier al jazz-ului fusion (n. 1946)

– 2018: A murit actriţa americană Charlotte Rae (n. 1926) – 1 an