România va introduce o taxă pe băuturile cu zahăr, urmând exemplul altor state europene precum Franța, cu scopul reducerii obezității și contribuirii la alimentarea trezoreriei statului.
„Epidemia de obezitate din Uniunea Europeană presează enorm pe sistemele de sănătate. Această taxă urmărește descurajarea consumului (de băuturi îndulcite – n.JDM) și suplimentarea veniturilor publice, care ar putea merge la educație și sănătate”, a declarat ministerul finanțelor într-un document publicat marți.
Această taxă, care se va adăuga unei măriri a accizei la tutun și unor reduceri de cheltuieli în sectorul public, ar trebui să aducă 66 de milioane de euro în cele patru luni rămase din 2019, conform ministerului.
Guvernul social-democrat se străduiește să limiteze deficitul public la 2,76% anul acesta, un obiectiv compromis însă de mărirea pensiilor și a salariilor din sectorul public, adoptată în 2018.
Opoziția de centru-dreapta a ironizat marți inițiativa guvernamentală, dezvăluind că un proiect de lege inițiat de un component al ei, partidul USR, a fost respins în aprilie de majoritatea de stânga.
Asociația băuturilor răcoritoare (ANBR) a denunțat o taxă „discriminatorie” care va avea un impact negativ asupra sectorului, în care lucrează peste 60.000 de salariați.
Piața românească a băuturilor îndulcite cu zahăr sau înlocuitori se ridică la aproximativ 1,2 miliarde de euro, conform unui studiu realizat de site-ul financiar KeysFin.
LE JOURNAL DE MONTRÉAL (Canada), 6 august 2019 (AFP)
Traducere: Andrei Suba