În ciuda programelor guvernamentale, regiuni întregi din Rusia se depopulează. Pământul e bogat în zăcăminte, dar sunt din ce în cei mai puţini oameni care să le exploateze.
Au fost adoptate numeroase hotărâri guvernamentale care au un singur scop: oprirea exodului din Orientul Îndepărtat rusesc sau măcar încetinirea ritmului acesteia. Conducerea Rusiei tratează ca o prioritate dezvoltarea zonei, pentru că – deşi nimeni nu vorbeşte despre acest lucru – este conştientă că prezenţa rusească în Orient trebuie menţinută la un nivel care să facă faţă prezenţei chinezeşti.
Dacă însă dezvoltarea economică, militară şi demografică a Chinei va continua în ritmul ultimelor decenii, atunci va fi greu de stăpânit „foamea” Chinei pentru Orientul Îndepărtat. În vreme ce China are o populaţie imensă, şi densitatea populaţiei e deosebit de mare, în vecinătatea sa se găsesc mari teritorii ruseşti care sunt aproape „goale”. Pe o suprafaţă de 6.215 milioane de km² trăiesc mai puţini oameni decât în Moscova. În multe zone densitatea populaţiei este sub o persoană pe un km².
În schimb ar fi nevoie de milioane de oameni ca să exploateze rezervele naturale foarte valoroase şi necesare pentru economia rusească. Optzeci la sută din rezerva strategică de diamante se găsesc în Iacutia (cea mai mare entitate subnaţională din lume, având o suprafaţă de 3.103.200 km², regiunea face parte din Districtul Federal Orientul Îndepărtat al Rusiei). Totodată în regiune se găseşte aur, metale neferoase, cărbuni, hidrocarburi. Cantitatea mare de peşte, fauna şi flora bogată fac Orientul Îndepărtat rusesc unul dintre cele mai bogate şi valoroase zone de pe Pământ. Oamenii însă sunt din ce în ce mai puţini. În perioada anilor 1991-2010 numărul populaţiei a scăzut cu 22%. Toate eforturile administrative ale diferitelor guverne nu au fost suficiente pentru a opri depopularea zonei. Iniţiativele nu au lipsit, de la facilităţi fiscale, prin sprijin de stat pentru familii, până la construcţia de fabrici noi şi sprijinirea întreprinzătorilor din zonă, au existat şi există încă multe proiecte pentru dezvoltarea zonei. Acum câţiva ani a intrat în vigoare o lege potrivit căreia fiecare cetăţean primeşte gratuit pământ în Orientul Îndepărtat, dacă se angajează că în timp de cinci ani pune pe picioare o afacere în acea zonă. Cincizeci de mii de oameni au beneficiat de acest proiect. Cei care trăiesc în Orientul Îndepărtat primesc bilete de avion subvenţionate de stat. Din bugetul Rusiei au fost alocate 15,5 miliarde de ruble pentru a sprijini regiunile Iacutia, Kamciatka, Magadin, Sahalin şi Ţinutul Evreiesc Autonom. Până azi 39 de legi federale şi 167 de hotărâri guvernamentale au fost adoptate cu scopul de a dezvolta Orientul Îndepărtat Rus. Cu toate acestea, potrivit prognozelor, într-o perioadă de 50-60 de ani populaţia mai multor regiuni poate să dispară. Din ţinutul de dincolo de Baikal, din Republica Buriatia numai anul trecut au plecat 25.000 de persoane. Pentru a opri exodul, s-a decis ca până în anul 2020 să se aloce din buget 65,2 miliarde de ruble (aproximativ 3,8 miliarde de lei) pentru spitale, grădiniţe şi săli sportive. Şapte la sută din investiţiile Rusiei sunt realizate în această zonă. În prezent se lucrează la un program privind dezvoltarea zonei până în anul 2025. Pentru realizarea programelor ar fi nevoie însă de foarte mulţi bani, însă economia rusească – şi din cauza sancţiunilor internaţionale – stagnează. Sunt însă bani în partea cealaltă a graniţei, în China, de unde vin mulţi turişti, dar ar veni cu plăcere şi oameni de afaceri. Timp de patru ani – datorită facilităţilor privind obţinerea vizelor şi introducerii vizelor electronice – s-a dublat numărul vizitatorilor din China. În ceea ce priveşte investitorii străini, au sosit din 30 de ţări. Majoritatea lor din China, Japonia, Coreea de Sud şi India. Guvernul rus vorbeşte despre faptul că este deschis pentru capitalul străin, însă nu permite străinilor achiziţionarea de teren în Rusia. Acest aspect îi deranjează cel mai mult pe chinezi.
Declinul demografic nu este semnificativ doar pentru regiunile din Orientul Îndepărtat al Rusiei unde condiţiile meteorologice sunt deseori neprietenoase. Toată ţara se confruntă cu acest fenomen. Populaţia Rusiei este de 144,5 milioane de locuitori, cu care ţara ocupă locul 9 din lume, dar după mulţi ani de stagnare anul trecut s-a înregistrat un spor negativ al populaţiei. Potrivit datelor din 2018 ale institutului rus de statistică, în Rusia anul trecut numărul naşterilor a fost mai mic decât cel al deceselor. Desclinul demografic nu a putut fi acoperit nici de imigraţie (redusă ca volum) şi nici de creşterea vârstei medii. Potrivit estimărilor ONU până în anul 2100 populaţia Rusiei poate să scadă cu 20 de milioane de persoane (aproximativ toată populaţia României).
Székely Ervin
RADOR – 9 august