Ca în fiecare zi de marţi 13, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă organizează Ziua Informării Preventive în Bucureşti şi în judeţe, asemeni iniţiativei derulate la nivel european, la care s-a raliat acum opt ani. Sub sloganul „Preveniţi ghinionul”, oamenii vor putea afla în sediile unităţilor de intervenţie, care îşi deschid porţile, cum trebuie să se comporte într-o situaţie de urgenţă. Mesajul se adresează atât copiilor, cât şi părinţilor, bunicilor, dar şi altor persoane responsabile pentru siguranţa celor mici. Totodată, în localităţile Târgu Mureş, Sovata, Bistriţa, Baia Mare, Deva şi Timişoara vor fi organizate puncte de informare preventivă, după cum ne-a informat redactorul RRA Daniela Mănuţă./asalar
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 august)