În România violarea şi uciderea unei fete de 15 ani a devenit o infracţiune care a demonstrat neputinţa organelor de urmărire şi a justiţiei şi a dus la căderea unor politicieni.
În România un viol asupra unei femei, respectiv o crimă, provoacă sistematic un ecou la nivel naţional. Însă cazul Alexandrei Măceşanu de 15 ani s-a dovedit un factor care a separat apele: a dus la căderea unor membri ai guvernului, respectiv membri importanţi din Ministerul de Interne. Cazul a suscitat atenţia întregii lumi, iar justiţia României, menţionată drept o ţară de succes în privinţa luptei împotriva corupţiei, a ajuns într-o lumină deosebit de negativă. Tânăra a plecat din comuna Dobrosloveni din sudul României către Caracal cu o maşină de ocazie. Ziua următoare părinţii ei i-au anunţat la poliţie dispariţia, iar fata însăşi a apelat de trei ori la 112, numărul de urgenţă al poliţiei, spunând că a fost răpită, se află în pericol de moarte şi cere ajutor.
Nu a putut da la telefon informaţii precise despre locul în care se afla, dar a descris în mare casa – un fost atelier – în care era sechestrată. Poliţia nu a putut identifica locul pe baza acestor informaţii şi când l-au găsit şi au pătruns în clădire, fata dispăruse. Suspectul aflat la faţa locului, Gheorghe Dincă, a recunoscut că a comis două crime, cealaltă fiind Luiza Mihaela Melencu de 18 ani. În curtea sa s-au găsit rămăşiţe umane, dar cadavrul a putut fi identificat doar pe baza analizei ADN.
O crimă la fel de groaznică se petrecuse în noiembrie 2014 în judeţul Vaslui. Şapte tineri au violat şi maltratat o elevă de 18 ani – răpind-o practic din staţia de autobuz – ca ulterior să o lase de izbelişte fără haine pe ea. Făptaşii au fost condamnati în primă instanţă la pedepse cu închisoarea între 5 ani şi 8 luni, respectiv 8 ani şi 4 luni, însă Curtea de Apel a modificat sentinţa la închisoare între 6 şi 10 ani. Violul în grup a declanşat o imensă indignare, ducând la iniţierea mai multor campanii la nivel national împotriva violurilor comise asupra unor femei. În 2016 – la câteva luni după sentinţa din prima instanţă – România a semnat Acordul de la Istanbul privind eradicarea tuturor formelor de folosire a forţei împotriva femeilor, respectiv prevenirea acestora.
Se părea că lucrurile se schimbă într-adevăr şi siguranţa publică va putea fi asigurată. Potrivit datelor INS, respectiv MAI, organele abilitate primesc anual aproximativ 20.000 de denunţuri privind comiterea unor violuri. Această cifră creşte cu 10 procente pe an, dar nu pentru că există cu atât mai multe infracţiuni, ci pentru că tot mai multe cazuri ajung în vizorul autorităţilor: victimele şi martorii oculari se prezintă în număr tot mai mare la poliţie. Între timp în România a apărut un sistem al unor case protejate, a demarat şi protecţia victimelor, regulile juridice au devenit mai stricte. Deci, în principiu, România a înregistrat într-adevăr rezultate mai bune în privinţa protecţiei femeilor.
Însă cazul de la Caracal a evidenţiat că pentru prevenirea acţiunilor de forţă împotriva femeilor nu este nevoie doar de un cadru instituţional şi juridic corespunzător, ci şi de transformarea întregii jurisdicţii şi a sistemului de urmărire, iar faţă de eficienţa rezultatelor luptei împotriva corupţiei s-au nutrit poate prea mari speranţe.
În ultimul deceniu şi jumătate toate cazurile din marea corupţie – inclusiv condamnarea la închisoare a fostului ministru UDMR al telecomunicaţiilor Zsolt Nagy, sau doi ani închisoare cu suspendare pentru fostul viceprimar UDMR Anna Horváth – dovezile cele mai importante au fost furnizate de datele telefoanelor mobile şi procesele verbale ale interceptărilor telefonice. Însă acum în zadar a telefonat victima de pe telefonul făptaşului, a fost nevoie de peste 18 ore pentru identificarea locului. STS nu a fost pregătit din punct de vedere tehnic să identifice locul, iar poliţia nu a putut folosi sistemul SRI în acest caz de salvare a unei vieţi – utilizat adesea în cazurile împotriva unor politicieni – deoarece acest lucru este interzis de Constituţie.
Pentru identificarea făptuitorului anchetatorii au intrat în legătură şi cu membri locali ai crimei organizate. Pe baza informaţiilor primite, în cele 48 de ore care au urmat dispariţiei Alexandrei, s-au efectuat percheziţii în trei locuri, însă toate acestea erau adrese false. Ulterior s-a aflat că organizaţiile locale de tip mafiot „se folosesc” în mod sistematic de poliţie pentru a-şi rezolva problemele între ele. Cazul în speţă a fost folosit de asemenea pentru a trimite unii împotriva altora pe anchetatori care au şi dat credit informaţiilor false.
În anii trecuţi, autorităţile au fost criticate de mai multe ori pentru modul în care acţionează în cazurile de corupţie. De obicei echipe de mascaţi descind noaptea sau în zori la domiciliile celor suspectaţi de luare de mită (primari sau edili locali) şi îi reţin sub ochii membrilor familiei, ai copiilor minori. Însă în acest caz nu era vorba de găsirea unui politician cunoscut, a unei persoane publice, iar poliţia nici nu s-a grăbit. Deşi suspectul fusese identificat încă în seara zilei de 25 iulie, poliţiştii au descins doar în dimineaţa următoare prevalându-se de faptul că înainte de ora 6 dimineaţa nu se pot efectua percheziţii. De acum fata de 15 ani era dispărută deja de 48 de ore şi au trecut 24 de ore de la ultimul apel disperat al ei pentru a cere ajutor.
Din cauza greşelilor şi neglijenţelor repetate au urmat la rând demisiile celor abilitaţi. La sfârşitul lunii iulie a demisionat ministrul de interne Nicolae Moga numit abia de o săptămână. A trebuit să plece şi căpitanul Poliţiei Române Ion Buda, de asemenea şi Ioan Sorinel Vasilca, directorul STS. Demisia ministrului educaţiei Ecaterina Andronescu s-a petrecut în condiţii neaşteptate dar cu atât mai şocante: ministrul s-a găsit să afirme că „învăţase deja de acasă să nu se urce în maşina unor străini”. A fost demisă din cauza învinuirii victimei, deşi se afla pentru a treia oară în fruntea Ministerului şi deşi a fost şi anterior nevoită să plece din cauza unor scandaluri de corupţie.
În pofida indignării generale cauzate de crimă, a greşelilor comise în cursul anchetei, a demiterii în serie a mai multor funcţionari de rang înalt, mai mulţi politicieni nu s-au dat înapoi de la a trata cele întâmplate drept subiect de campanie electorală. Premierul Viorica Dăncilă – care i-a avertizat separat pe colegii ei politicieni să nu folosească tragedia drept motiv pentru a-şi atinge propriile obiective politice – a propus să se organizeze un referendum privind introducerea în cazuri similare a pedepsei pe viaţă şi a castrării chimice.
Furia populară, amplificată mai întâi în urma violului în grup de la Vaslui, s-a potolit. Nu se ştie cât va dura cea legată de crima de la Caracal. O vreme s-a vorbit mai puţin despre cealaltă victimă, Luiza Mihaela Melencu. Ea nu a fost căutată în cele trei luni care au trecut, deoarece poliţia presupunea că ar fi în viaţă şi, asemenea multor femei din România, a ajuns în Europa occidentală prin intermediul vreunei reţele de prostituţie. Însă la mijlocul săptămânii s-a aflat că a fost găsit probabil şi cadavrul ei.
Mulţi speră astăzi că cercetările vor fi extinse şi va deveni clar că aceste cazuri nu constituie doar o problemă internă a României, ci pot cauza şi probleme europene. Dacă dispariţia femeilor nu se va trata cu indiferenţă, poate că se va reuşi o cartografiere a reţelelor de prostituţie, o funcţionare a comerţului de carne vie, se vor putea îmbunătăţi sistemele de a cere ajutor şi se va putea pune în slujba protecţiei vieţii reglementarea situaţiei unor baze de date, respectiv a publicării acestora.
(Autor: Boróka Parászka)
https://hvg.hu/vilag/201932__romania__eroszak_es_gyilkossag__tanulsagok__megrazkodtatas_kozben/abuzoian
HETI VILÁGGAZDASÁG (Ungaria), 11 august 2019
Traducerea: Imola Stănescu
