„Se vor lua măsuri pentru ca fermele model de stat şi cele particulare să-şi îndeplinească menirea de a produce seminţe selecţionate şi reproducători de rasă necesari agriculturii. Întregul aparat agronomic va fi pus în slujba gospodăriilor agricole ţărăneşti”, cu astfel de cuvinte îi momea Blocul Partidelor Democrate pe alegătorii de la sate. După trei ani avea să înceapă politica de colectivizare şi de distrugere a „gospodăriilor agricole ţărăneşti”, împovărate de cotele obligatorii pentru stat.
Sergiu Macarie era din Ţifeşti, Vrancea. Devenise avocat, îşi încheiase studiile la începutul războiului, dar era şi membru al Tineretului Partidului Naţional Ţărănesc. În această calitate revenise pentru alegeri în satul lui.
„În alegerile din 1946, în noiembrie vasăzică, eram la ţară şi toată lumea [repeta] <Iuliu Maniu, Iuliu Maniu!> După ce s-a dat rezultatul voturilor, care ne era favorabil nouă la mare distanţă faţă de Bloc, au bătut clopotele şi lumea, la 4 dimineaţa striga: <Iuliu Maniu!>, adică avea această mare faimă de politician cinstit şi mare patriot… Eram la Ţifeşti. Am făcut campania electorală din 1946, la Ţifeşti, împreună cu inginerul Puiu care candida, care era din rândurile Tineretului şi candida. Atunci era judeţul Putna, nu era judeţul Vrancea.
Ce anume aţi făcut în cadrul campaniei electorale?
În cadrul campaniei electorale, propagandă. Nici nu era mare lucru, fiindcă lumea era aproape de noi…
Asta vroiam să vă întreb, erau mulţi simpatizanţi?
Nu simpatizanţi, toată lumea! Ceea ce este curios este că acea lume a satelor de atunci nu mai este lumea satelor de astăzi. Acolo, pe vremea mea, a tinereţii mele, ţăranul era într-adevăr <talpa ţării> cum li se spunea, erau într-adevăr oameni cinstiţi, muncitori, în sfârşit, era un om în care puteai să ai încredere când vorbeai cu el. […]
Votarea s-a desfăşurat în felul următor: când, dimineaţa, ne-am dus să intrăm, am văzut că nu ne primeşte, când am spus că sunt din partea Partidului Naţional Ţărănesc – eram deja înscris – nu ne primea! Şi atunci eu, care eram localnic, m-am dus prin locuri pe care le ştiam, prin vie şi am ieşit chiar în curtea unde aveau loc alegeri şi în felul ăsta am reuşit să intru. Desfăşurarea alegerilor s-a făcut… până la 8 seara s-a terminat, dar preşedintele, care era un învăţător tot de prin judeţul Vrancea, nu vroia să deschidă urnele. Discuţii serioase, mari, furtunoase, mari, serioase! Şi norocul nostru a fost că a venit vestea că într-o comună apropiată, Jariştea, din cauză că nu s-a deschis – nu vroiau să deschidă urna – a avut loc o mică revoluţie, l-au luat la bătaie pe preşedinte, au răscolit acolo, a fost o adevărată revoluţie! Şi atunci preşedintele, de data asta a acceptat să deschidă urnele.
S-a făcut numărătoarea şi, după câte ştiu eu, PNŢ-ul a avut cam 1250, Blocul Partidelor Democratice, BPD-ul, cum era atunci, care aveau semnul electoral <Soarele>, aveau cam 100, PNL-ul a avut cam 350, cam ăsta a fost rezultatul. Bineînţeles, mare bucurie, în toată… clopotele de la toate bisericile – pentru că avem în comună vreo trei-patru biserici – toate clopotele băteau şi toată lumea foarte bucuroasă. Bineînţeles, a urmat ceea ce de altfel trebuia să ne gândim, că nu o să se sperie puterea, Rusia Sovietică care era lângă noi şi care dicta totul, dar aveam speranţă, totuşi, că regele, că America va interveni, ceea ce nu s-a întâmplat!
BPD-ul cum şi-a făcut campanie electorală? Nu v-aţi intersectat?
Nu ne-am intersectat. Dar erau… reprezentanţii lor erau aleşi din oamenii cei mai insignifianţi din comună, adică beţivi, leneşi, cei mai săraci. Ei când îşi alegeau pe cineva, îşi alegeau proletarul în care poate să aibă încredere; de altfel, este deviza comunismului.”
[Interviu de Mariana Conovici, 2000]
