Doi răniţi în atacul de la Spitalul din Săpoca sunt în stare gravă

Doi răniţi în atacul de la Spitalul de Psihiatrie de la Săpoca sunt în stare gravă, anunţă Ministerul Sănătăţii. Bărbatul transferat la Spitalul Sfântul Pantelimon şi care a fost operat este intubat în comă profundă. Totodată, una dintre pacientele transportate la Spitalul Universitar, care a fost şi ea operată, este în stare gravă, intubată, iar prognosticul este nefavorabil. Ceilalţi şase pacienţi, internaţi şi ei în mai multe spitale bucureştene, au o evoluţie favorabilă şi se află sub observaţie medicală, transmite redactorul RRA, Adriana Turea. Între timp, Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii continuă ancheta la Spitalul din Săpoca pentru a stabili cu precizie modul în care conducerea unităţii sanitare şi personalul au acţionat în cazul atacului soldat cu cinci morţi şi opt răniţi./aburtoi/denisse

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 august)