România a menținut cea mai mare rată anuală de inflație în iulie, în rândul membrilor Uniunii Europene, cu o creștere a prețurilor de consum de 4,1 la sută, de trei ori mai mare decât media europeană, potrivit celor mai recente date publicate luni de Eurostat, organismul statistic al Uniunii Europene (EU). Este pentru a șaptea lună consecutiv în care România are cea mai mare inflație anuală din UE. Prețurile de consum din România au crescut de la nivelul de 3,9 la sută înregistrat în iunie, în timp ce rata medie a inflației în UE a scăzut în iulie, la 1,4 la sută, față de 1,6 la sută în iunie. Printre membrii UE, România a fost urmată de Ungaria cu 3,3 la sută, Letonia și Slovacia cu 3%. La polul opus, Portugalia a înregistrat cea mai mică rată anuală a inflației, de -0,7 la sută, în timp ce în Cipru prețurile de consum au crescut cu 0,1 la sută, iar în Italia cu 0,3 la sută. Față de luna precedentă, rata anuală a inflației în iulie a crescut în 11 state membre, a rămas stabilă în două și a scăzut în 15.
Conform datelor publicate anterior de Institutul Național de Statistică, rata anuală a inflației a crescut în iulie din cauza creșterii prețurilor la produsele alimentare, cu 5,15 la sută, serviciilor cu 4,11 la sută și a produselor nealimentare cu 3,44 la sută. Guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, a anunțat la începutul acestei luni că banca menține prognoza inflației la 4,2 la sută până la sfârșitul acestui an.
http://www.xinhuanet.com/english/2019-08/19/c_138321303.htm
Traducerea: Cristina Zaharia/czaharia