Va fi sesiune extraordinară la Camera Deputaţilor săptămâna viitoare, la solicitarea opoziţiei, care a propus să se dezbată posibilitatea eliminării amnistiei şi graţierii şi anularea ordonanţei 114. Actul normativ este considerat de opoziţie drept cel mai toxic instrument din economia românească, dar reprezentanţii PSD au atras atenţia că ordonaţa prevede şi majorarea pensiilor de la 1 septembrie şi plafonarea preţurilor la gaze naturale şi energie electrică pentru populaţie. Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor ar urma să se întrunescă luni la prânz pentru a stabili programul de lucru. Şi premierul Viorica Dăncilă a spus că va solicita convocarea parlamentului în sesiune extraordinară pentru adoptarea urgentă a proiectului de Ordonanţă de Urgenţă privind îmbunatăţirea serviciului 112./cpodea/schelaru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 august