Directorul TES, Maia Morgenstern, despre importanţa păstrării tradiţiilor comunităţilor etnice

La Sighişoara, ansambluri artistice ale comunităţilor de italieni, greci, germani, romi, macedoneni, sârbi, bulgari, maghiari şi evrei au urcat pe scena Festivalului Intercultural ProEtnica, ajuns la cea de-a 17-a ediţie. Despre importanţa păstrării tradiţiilor comunităţilor etnice a vorbit şi directorul Teatrului Evreiesc de Stat, Maia Morgenstern.
Maia Morgenstern: Căutăm în noi înşine şi în ceea ce ne oferă tradiţia, cultura Yiddish, surse de inspiraţie, de îmbogăţire spirituală permanentă – nu toţi suntem evrei – şi căutăm cu toţii în aceeaşi direcţie şi cu cât vom descoperi lucrurile acestea, o să înţelegem că putem să ne găsim satifacţii, bucurie, împlinire artistică în descoperirea şi însuşirea tradiţiilor evreieşti.
Realizator: Maia Morgenstern a susţinut, alături de formaţia Bucharest Klezmer Band, un concert la finalul programului de ieri. Astăzi este ultima zi a festivalului, după cum transmite reporterul RRA, Angela Cerven./denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 august