Rezultatele barometrului industriei din România

Industria nu şi-a revenit în iulie după căderea puternică din iunie, anunță barometrul industriei din România, realizat de IRSOP și SNSPA. Multe firme au închis porţile în iulie pentru o lună întreagă de concediu, dar cauza principală a stagnării este rata insuficientă a comenzilor interne şi externe. Potrivit concluziilor barometrului, creşterea producţiei s-a oprit la 52 de puncte, aproape de 50 care înseamnă creştere zero. Indicatorul global de încredere a managerilor a căzut la 52 de puncte, faţă de 70 cât avea în ianuarie, scăderea din ultimele şase luni fiind liniară şi continuă. A crescut probabilitatea ca în lunile următoare încrederea managerilor să cadă în teritoriul negativ, spun reprezentanţii studiului./ahincu/pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 29 august)