În acest moment nu mai există niciun pericol în zona unităţii de prefabricate din Bucureşti, Cartierul Militari

Cei trei răniţi de la unitatea de prefabricate din Capitală au fost transportaţi la spitalele Floreasca şi Spitalul Universitar de Urgenţă – ne-a declarat cu puţin timp în urmă şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat. Unul din răniţi are arsuri pe 90-95% din suprafaţa corpului şi se află în comă indusă. Celelalte două persoane sunt în stare mai puţin gravă. O femeie a decedat, în urma deflagraţiei din această dimineaţă. Este vorba de o unitate de prefabricate din bulevardul Preciziei, Cartierul Militari. În acest moment nu mai există niciun pericol în zonă – a mai spus Raed Arafat./eendrefy/denisse

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 august)