Reprezentanţi din aproximativ 40 de ţări, printre care aproape 20 de şefi de stat, vor participa duminică, la Varşovia, la ceremoniile organizate cu ocazia celei de-a 80-a aniversări de la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. La evenimentele comemorative centrale din Polonia sunt aşteptaţi 250 de oaspeţi de rang înalt din Uniunea Europeană şi din ţările membre ale Parteneriatului Estic (Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova, Armenia şi Ucraina). Ungaria va fi reprezentată la această manifestare de preşedintele ţării, János Áder. În Piaţa Pilsudski din Varşovia vor ţine câte un discurs preşedintele Poloniei, Andrzej Duda şi preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier. Preşedintele american Donald Trump nu va participa la acest eveniment şi va fi reprezentat de vicepreşedintele Mike Pence, care va rosti un discurs. Duda şi Steinmeier se vor deplasa, în zorii zilei de duminică, şi la Wielun, în vestul Poloniei, pentru a aduce un omagiu victimelor civile ale războiului, amintind că în noaptea de 1 septembrie 1939, forţa aeriană germană a aruncat 350 de bombe asupra oraşului polonez, provocând moartea a aproximativ 2.000 de oameni. Ei sunt primele victime civile ale războiului. În zorii zilei de duminică vor avea loc ceremonii de comemorare şi lângă Gandsk, în peninsula Westerplatte, care a fost atacată de Germania nazistă tot pe 1 septembrie şi este considerată ca fiind primul loc al bătăliei europene a celui de-al Doilea Război Mondial. La ceremonia de comemorare va participa şi premierul polonez Mateus Morawiecki. De asemenea, a fost invitat la Gdansk şi vicepreşedintele demisionar al Comisiei Europene, Frans Timmermans./rganciu/dsirbu
MTI – 1 septembrie