Liviu Dragnea a fost încarcerat în mai, în urma unui dosar de corupţie
Liviu Dragnea, fostul lider al Partidului Social Democrat (PSD) de guvernare, nu va avea voie să intre în Statele Unite din cauza implicării sale în acte de „corupţie semnificativă”, a declarat joi Departamentul de Stat al SUA. Cel mai puternic politician român din ultimii ani, Dragnea a fost încarcerat în mai, pentru trei ani şi jumătate, într-un dosar care a implicat angajări fictive pentru lucrătoare ale partidului. „Acţiunea de astăzi trimite un semnal puternic că Statele Unite sunt angajate să combată corupţia şi să sprijine statul de drept în România”, a declarat Departamentul de Stat. În calitate de lider PSD, Dragnea a căutat susţinere din partea administraţiei preşedintelui Donald Trump, plătind lobby-işti americani pentru a-l ajuta să-l întâlnească pe Trump, înainte de preluarea mandatului. De asemenea, el a dorit să mute ambasada României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, într-o mişcare menită să oglindească gestul lui Trump, ceea ce ar încălca politica UE.
Anul trecut, în condiţiile în care ambasada SUA în România a condamnat mişcările partidului de guvernare pentru modificarea legilor judiciare – susţinute de Dragnea – care au fost văzute ca slăbind lupta împotriva corupţiei, avocatul personal al lui Trump, Rudy Giuliani, i-a trimis o scrisoare preşedintelui României luând partea lui Dragnea în dezbatere. Giuliani a spus la POLITICO, la vremea respectivă, că a fost plătit să facă acest lucru. Cei doi copii ai lui Dragnea au, de asemenea, interdicţie de a intra în SUA, ca urmare a implicării tatălui lor în acte de corupţie, a declarat Departamentul de Stat.
(POLITICO.eu, 5 septembrie 2019 – Autor: Carmen Păun)
Traducerea: Cristina Zaharia