Este sărbătoare mare astăzi pentru toţi creştinii – Naşterea Maicii Domnului. Sfânta Maria este omul care a ajuns la cel mai înalt grad de sfinţenie, iar creştinii i-au dedicat patru mari sărbători şi numeroase persoane îi poartă numele. La noi aproximativ 2.200.000 de români îşi serbează astăzi onomastica.
Reporter: Remus Rădulescu: Fecioara Maria, mama lui Iisus Hristos, conform credinței creștine, s-a născut în urma unei minuni. Părinții săi, Ioachim și Ana, ajunseseră la o vârstă înăintată la care firesc nu mai puteau procrea. Tradiția spune că aveau 50 de ani de când se căsătoriseră. În urma rugăciunilor, însă, Dumnezeu a făcut un miracol. Ana a născut la bătrânețe o pruncă pe care au numit-o Maria. Este persoana care avea să fie mama lui Mesia, Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu făcut om pentru mântuirea lumii.
În creștinism, Fecioara Maria este omul care a ajuns la cel mai înalt grad de sfințenie. De aceea se bucură de cea mai mare cinste în rândul sfinților. Spre deosebire de ceilalţi sfinţi, care sunt sărbătoriţi doar în ziua când au murit, Maica Domnului are patru sărbători mari, în calendarul creştin: Naşterea, Intrarea în templu, Buna vestire şi Adormirea./rpatulea/pvelisar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (8 septembrie)